REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Fondurile europene au devenit o „vacă de muls“ pentru partidele aflate la guvernare

Fondurile europene au devenit o „vacă de muls“ pentru partidele aflate la guvernare

Replica API 23 martie 2018 | 00:00 324

Florian Marin (BNS):

Florian Marin (BNS):

Fondurile europene finanţează partidele politice, devenind o "vacă de muls" pentru cele aflate la guvernare, susţine Florian Marin, expert fonduri europene şi membru al Blocului Naţional Sindical (BNS), scrie Agerpres.

"Fondurile europene nu au ajuns să facă altceva decât să finanţeze partidele politice. Fondurile europene au devenit o vacă de muls pentru partidele aflate la guvernare şi e păcat", a spus Marin, într-o dezbatere organizată de europarlamentarul Cătălin Ivan.

Potrivit acestuia, Sebastian Ghiţă deţine un patrimoniu informaţional care este "aur curat", în condiţiile în care el "a livrat" softul de administrare.

"Se spune că fondurile europene sunt mai greu de furat. Dacă ştii jocul sau dacă faci tu sistemul, aşa cum a făcut Ghiţă... lucrurile sunt uşor de gestionat, în condiţiile în care tu livrezi softul de administrare. Nimeni nu vorbeşte de baza de date pe care o are acest domn cu privire la toate plăţile care s-au făcut în perioada 2007-2013. Acest patrimoniu informaţional este aur curat, pentru că fondurile europene sunt fonduri publice. Pe Legea 544 trebuie să ni se livreze toate aceste cheltuieli. Transparenţa este o variantă pe care o găseşti cu greu în zona Ministerului Fondurilor Europene", a spus expertul în fonduri europene.

Potrivit acestuia, ca să avem un sistem de administrare al fondurilor europene coerent trebuie să avem o democraţie funcţională.

"La noi, în acest moment, lucrurile sunt puţin întoarse cu susul în jos. Dacă în trecut americanii vorbeau de tirania majorităţii, acum vorbim de tirania minorităţii. Nişte băieţi care au pus mâna pe nişte instituţii, stau pe instituţiile alea şi le folosesc în propriile interese. Să vă dau un exemplu. Un domn care face deliciul opinii publice în acest moment, domnul Ghiţă. El a avut contracte de 1,2 miliarde euro din fonduri europene, pe nevăzute o bună perioadă de vreme. Omul ăsta a ajuns la nişte sume fabuloase în condiţiile în care toată infrastructura critică de administrare a fondurilor europene a fost făcută de el. Acum face fonduri europene în Serbia, dar asta e altă problemă", a explicat oficialul BNS.

El a spus că din fondurile aferente 2007-2013, circa 1,8 miliarde euro sunt fraude, corecţii, cheltuieli neeligibile.

"Auzeam o declaraţie a doamnei Laura Codruţa Kovesi vizavi de faptul că au crescut dosarele de fraude pe fonduri europene şi dădea exemplul PNDR. Avea 100 de dosare. Analizând perioada 2007-2013, România a pierdut, a renunţat la utilizarea a 4,17 miliarde euro, pentru că nu am fost capabili să-i atragem. Pe lângă aceşti bani, vorbim de 1,84 miliarde euro care reprezintă fraude, corecţii, cheltuieli neeligibile, bani care nu s-au mai întors de la Comisia Europeană. Pe legea bugetului pe 2018 este clar recunoscut. Câte Tel Drum avem în cei 1,8 miliarde euro? Câte? Noi am depistat numai unul, cred că sunt cu sutele. Nu e vorba numai de Dragnea (Liviu Dragnea n.r.) aici, e vorba de foarte multe persoane care au utilizat mai mult sau mai puţin corect aceste fonduri", a arătat expertul.

De asemenea, a explicat schema prin care s-au fraudat banii europeni.

"Cum se întâmplă? Porneşte de la domnul Dragnea când a fost ministrul Dezvoltării Regionale. Au fost depistate anumite debite să poţi să te îndrepţi către respectivul beneficiar să recuperezi. În 2011 au spus să fie trecute pe bugetul de stat, apoi statul să se îndrepte către beneficiar. Rareori se întâmpla. În România se depuneau proiecte, se plăteau facturile, cheltuielile, se duceau la autoritatea de certificare şi plată, Autoritatea de Management decidea dacă le introduce în cererea de cheltuieli care pleca către Comisia Europeană. De exemplu, plăteam o sumă de 1 milion de euro, iar din această sumă se spunea că 200 milioane sunt cu risc, adică sunt ale lui X ale lui Y, hai să nu le mai cerem de la Comisia că se mai prind şi ăia că s-au fraudat fondurile. Mai scăpa câte unul şi se întorceau 600 milioane euro. Asta a fost chema fraudării fondurilor europene o bună perioadă de timp", a explicat Marin.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Baietii astia care vorbesc de fraudare ar trebui urmariti de SRI ca sa vada cine este la manete in spatele lor iar madam Kovesi sa-i salte repede ca sa spuna tot ce stiu daca stiu ceva daca nu condamnati si la zup cu ei fiindca vorbele lor baga Romania in rahat degeaba.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108