REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
12.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Fostul șef al Agenției de Pescuit, Valentin Buksz, și-a făcut piața de pește prin INGINERII FINANCIARE

Fostul șef al Agenției de Pescuit, Valentin Buksz, și-a făcut piața de pește prin INGINERII FINANCIARE

Replica API 3 aprilie 2021 | 00:40 5447

Fostul șef al Agenției de Pescuit și-a amenajat, în 2014, cu fonduri de la stat, o piață de pește în București. Ulterior obținerii finanțării, Valentin Buksz s-a trezit cu un control Direcției Generală Control, Antifraudă și Inspecții, inspectorii constatând că firma lui Buksz, SC Păstrăvăria Arinul SRL, cu sediul în Schitu nu a îndeplinit condițiile asumate în contractul de finanțare. Direcția Generală de Control a sesizat Departamentul de Luptă Antifraudă, în vederea demarării procedurii de verificare specifice de investigare a celor prezentate în raport, existând suspiciuni de posibilă fraudă privind eligibilitatea cheltuielilor solicitate de beneficiar. Inspectorii au reținut în sarcina firmei lui Buksz o creanță bugetară de plată peste 1 milion de lei, de care fostul președinte al Agenției de Pescuit încearcă să scape.

foto: Agerpres

Antifrauda spune că nu a îndeplinit condițiile prevăzute și asumate în contractul de finanțare.Valentin Buksz a cerut, în instanță, anularea procesului - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, întocmit de Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții, cu privire la proiectul "Cererea de finanțare RO Piața de Pește Delfinul - contract de finanțare nerambursabila nr. 60/03.02.2014". Cu privire la contractul de finanțare nerambursabila din 2014, s-a stabilit în sarcina societății deținută de Buksz o creanță bugetară de plată în cuantum total de 1.135.038,10 lei.

Nereguli constatate de Antifraudă

Organul de controla a constat, printre altele, că societatea nu îndeplinea condițiile de eligibilitate la data depunerii cererii de finanțare întrucât nu a făcut dovada contribuției private obligatorii de 40% conform condițiilor menționate din ghid, neavând bunuri conform Certificatului de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale în cazul persoanelor juridice sau resurse financiare suficiente(capital de 200 lei, bilanț anterior 0). Mai mult, potrivit listei cu cheltuielile eligibile pentru proiectele finanțate în cadrul Programul Operațional pentru Pescuit 2007-2013, la pct. II., Cheltuielile eligibile specifice, litera K sunt prezentate cheltuielile eligibile pentru Măsura 2.3. Prelucrarea și comercializarea peștelui - creșterea capacității de prelucrare-construire de noi unități și/sau extinderea unităților existente, - construirea, extinderea, echiparea și modernizarea unităților de prelucrare, - construirea unui nou punct de comercializare și modernizarea punctelor de comercializare existente.

Pentru piața Delfinul, societatea a achiziționat clădirea în care funcționează, deși, potrivit legii, ar fi trebui să o construiască. Mai mult, în balanțele de verificare ale beneficiarului, atașate cererii de rambursare nu apar înregistrări contabile privind producția de pește/achiziția de pește în vederea comercializării. Există și suspiciunea de conflict de interese a managerului de proiect Valentin Buksz, care are și calitatea de acționar la societate și consultant pentru proiectul Piața de pește Delfinul.

Contestația societății lui Buksz, respinsă

Instanța a apreciat, în decembrie anul trecut, că procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, întocmit de Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții, cu privire la proiectul "Cererea de finanțare RO Piața de Pește Delfinul este legal, nefiind motive pentru anularea acestuia și, în consecință, i-a respins lui Buksz contestația formulată.

Pastravaria Arinul SRL are unic asociat SC Conceta Silva SRL, din Schitu, și are ca domeniu de activitate acvacultura în ape dulci.

SC Conceta Silva SRL, ce se ocupă cu activități de consultanță pentru afaceri și management, are acționari pe familia lui Valentin Bucksz, după cum urmează: Buksz Silvia Catalina, deține 61 %, iar Buksz Melaniea și Valentin Buksz dețin câte 20 %.

sursa foto:agerpres

Cine este Valentin Buksz

Valentin Buksz a fost președintele Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol (CNAFP) în perioada 2003-2005, plecând de la conducerea companiei după ce a fost demis de ministrul Agriculturii de la acea dată, Gheorghe Flutur. În ianuarie 2009, a fost numit la șefia ANPA, în timpul guvernării Boc, rămânând aproape doi ani în funcție. Valentin Buksz a fost în centrul unui scandal legat de numirea sa în funcția de șef al ANPA fiind cercetat într-un dosar penal. A fost acuzat că, în perioada în care a ocupat funcţia de șef al CNAFP, a organizat o licitaţie pentru achiziţionarea de panouri metalice necesare delimitării zonelor de pescuit, în urma căreia statul român a fost prejudiciat. Un control a scos la iveală faptul că licitaţia a fost câştigată de o firmă controlată de unul dintre nepoţii lui Valentin Buksz. De asemenea, deşi au fost achitate toate panourile, doar un sfert din acestea au fost livrate, efectiv, şi instalate.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa ți fie rusineeeee!!!!! Am lucrat 7 ani la Marea Neagră, pentru tine, iar tuuuu nerușinatule nu ai fost in stare sa semnezi contractul! Iar acești ani nu mi i au luat in considerare și din cauza ta trăiesc cu 1000 de lei pensie !!!! Rușine sa ți fie !!!
0
0
Sa-l invete oparitu niste combinatii
1
0
O avea toate pacatele din lume,dar pe asta nu-l are!
1
1
UN HOT POPONAR !
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468