REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Fotbal - EURO 2020: Al 700-lea gol din istoria Campionatului European s-a marcat la Bucureşti

Fotbal - EURO 2020: Al 700-lea gol din istoria Campionatului European s-a marcat la Bucureşti

Replica API 16 iunie 2021 | 23:36 993

Cel de-al 700-lea gol din istoria turneelor finale ale Campionatului European de fotbal s-a marcat duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, cu ocazia meciului Austria - Macedonia de Nord (3-1) de la EURO 2020, şi l-a avut ca autor pe austriacul Michael Gregoritsch, informează EFE, citată de Agerpres.

Gregoritsch, jucătorul echipei germane FC Augsburg, a punctat în minutul 78, aducându-şi echipa în avantaj, după ce Austria a deschis scorul prin Stefan Lainer (18), iar macedonenii au restabilit egalitatea prin "veteranul" Goran Pandev (28).

Primul gol din istoria competiţiei continentale a fost înscris de iugoslavul Milan Galic, în semifinalele ediţiei inaugurale, disputată în 1960, pe stadionul Parc des Princes, împotriva selecţionatei ţării gazdă Franţa (scor 5-4).

Douăzeci şi patru de ani mai târziu, francezul Alain Girrese a marcat al 100-lea gol "european", în faţa Belgiei, iar spaniolul Xavi Hernandez pe cel cu numărul 500, la ediţia din 2008, împotriva Rusiei.

Iată golurile "istorice" ale turneelor finale ale Campionatului European de fotbal:

Golul 1: Milan Galic (Iugoslavia - Franţa, 1960)

Golul 50: Dragan Dzajic (Iugoslavia - Germania de Vest, 1976)

Golul 100: Alain Giresse (Franţa - Belgia, 1984)

Golul 150: Marco van Basten (Olanda - Anglia, 1988)

Golul 200: Kim Vilfort (Danemarca - Germania, 1992)

Golul 250: Jan Suchoparek (Cehia - Rusia, 1996)

Golul 300: Zlatko Zahovic (Slovenia - Spania, 2000)

Golul 350: Georgios Karagounis (Grecia - Portugalia, 2004)

Golul 400: Thierry Henry (Franţa - Elveţia, 2004)

Golul 450: Darijo Srna (Croaţia - Germania, 2008)

Golul 500: Xavi Hernández (Spania - Rusia, 2008)

Golul 550: Georgios Karagounis (Grecia - Rusia, 2012)

Golul 600: Nani (Portugalia - Islanda, 2016)

Golul 650: Xherdan Shaqiri (Elveţia - Polonia, 2016)

Golul 700: Michael Gregoritsch (Austria - Macedonia de Nord, 2020)

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ploaie tot acolo.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108