FOTO. CARAMBOL între Constanța și Valu lui Traian: un şofer implicat ERA BĂUT la primele ore ale dimineţii!
FOTO. CARAMBOL între Constanța și Valu lui Traian: un şofer implicat ERA BĂUT la primele ore ale dimineţii!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn accident rutier a avut loc în dimineața zilei de luni, 20 august a.c., în jurul orei 9,00, pe DN3, între localitățile Constanța și Valu lui Traian. Din primele informații, în incidentul rutier au fost implicate trei autoturisme, iar la fața locului au fost solicitate și echipaje de ambulanță. Au fost rănite două persoane.
Potrivit oamenilor legii, în jurul orei 09:00, un bărbat, de 62 de ani, a condus un autoturism, pe DN 3, în afara municipiului Constanţa, în banda nr. 2, dinspre Constanţa către Valu lui Traian şi, ajungând în dreptul unei societăți de dezmembrări auto, a redus viteza cu intenţia de a efectua manevra de întoarcere peste marcajul longitudinal dublu continuu, moment în care a fost lovit din spate de un autoturism, condus de o femeie, de 57 ani, în aceeași direcţie de mers, pe aceeași bandă. În urma coliziunii, primul autoturism a fost proiectat către înainte, pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie, de 50 ani, din sens opus, pe banda nr. 2.
O autoutilitară, condusă de un bărbat, de 31 de ani, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultat de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe DN 3, banda nr. 2, dinspre Valu lui Traian catre Constanţa în încercarea de a evita coliziunea cu autoturismele implicate în accident, a virat dreapta, ieşind în afara părţii carosabile.
A rezultat vătămarea corporală uşoară a șoferiței.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News