REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

George Scupra, ofertat de PNL. Primarul de la Ovidiu a trecut de la „sub nici o formă”, la „poate da”

George Scupra, ofertat de PNL. Primarul de la Ovidiu a trecut de la „sub nici o formă”, la „poate da”

Replica API 9 martie 2015 | 10:01 103

Fuziune cu traseişti

Fuziune cu traseişti

George Scupra

Cine zice că politica nu e mai amuzantă uneori decât desenele animate? Pentru cei care nu s-au „răcorit” bine de încheierea poveştii cu „ordonanţa lui Liviu Dragnea”, prin care aleşii locali îşi puteau schimba afilierile politice fără a-şi pierde mandatele, iată că vine una nouă. PNL se gândeşte la alegerile din 2016, când primarii PSD şi-ar putea schimba taberele, fără a-şi pierde mandatele.

Unii, cu chiu cu vai, şi-au mai făcut treaba pe ici-colo. Aceştia sunt vizaţi de „noul PNL” pentru a candida sub un nou stindard. Duminică, în cadrul unei conferinţe, organizată la sediul fostului PDL Constanţa, co-preşedintele PNL, Christian Gigi Chiru, a anunţat că mai mulţi primari ai puterii, din judeţ, sunt interesaţi să schimbe tabăra. În contextul în care „partidul lui Iohannis” ar putea prelua puterea de anul viitor, cu siguranţă mai mulţi primari ar fi tentaţi de idee. Printre ei, Chiru l-a nominalizat pe primarul de la Ovidiu, George Scupra.

„Există un oarecare interes major în unele administraţii PSD, unde domnii primari ar dori să migreze către PNL. Cu siguranţă, acei domni primari vor intra în aceeaşi evaluare internă. Nu este nimeni desemnat sau candidat de drept la Constanţa şi am convingerea că această competiţie va scoate în faţă cei mai buni candidaţi, astfel încât, ne propunem noi, ca în următorii 12 ani administraţia judeţeană să fie pe cele mai importante paliere, cu administraţie de dreapta. Pe termen lung, interesul nostru este să dăm României o guvernare de dreapta, cel puţin opt ani de aici încolo. (...) Nu am acceptul lor, ca să vorbesc despre ei. O să vă dau un nume: cel de la Ovidiu. Dar, sunt mai mulţi”, a spus Chiru.

Scupra bagă mortul în casa PSD

Asaltat la scurt timp după fulminanta declaraţie, Scupra a trecut de la extaz la agonie. Iniţial, primarul de la Ovidiu a negat orice apropiere de PNL, fluturând lălăiala fidelităţii faţă de partid.

„N-am ce să confirm, pentru că eu nu-l cunosc pe domnul Chiru, nu am avut plăcerea, nu îl cunosc personal. Mă surprinde, nu am vorbit cu nimeni şi nici nu mă interesează să discut. Am un mandat de dus la capăt, voi candida din nou, bineînţeles. După acest mandat, voi candida din partea partidului care m-a susţinut şi care m-a adus în politică. Nici vorbă de aderare la PNL, sub nici o formă!”, a spus Scupra, pentru „Replica”, revenind ulterior furtunos, de la „sub nici o formă” la un „să vedem” cu jumătate de gură.

Aflat între ciocan şi nicovală, pe fondul tensiunilor în care se scaldă PSD de la centru şi până în teritoriu, Scupra şi-ar dori să scape basma curată din măcelul care se preconizează şi a întors-o „ca la Ploieşti”.

„Rămân şi eu surprins, dar plăcut surprins. Dacă sunt alte partide care se gândesc la mine, înseamnă că mă apreciază şi că au observat că ne facem treaba la Ovidiu, ceea ce este OK, e de bine. Eu, personal, nu l-am cunoscut pe domnul Chiru, poate ne vom cunoaşte în viitor, dar niciodată nu am discutat. Dar, dacă îmi cunoaşte activitatea este bine, înseamnă că sunt pe drumul cel bun. Discut cu toată lumea, asta vă pot confirma. (...) Eu mă bucur că îmi apreciază munca şi oamenii din alte partide, ceea ce e lăudabil. În 2016, cu siguranţă voi candida, dar este greu de spus acum, prematur, să spun că voi candida din partea PSD. Poate PSD nu va avea candidat, poate va merge într-o alianţă, poate se vor face diverse alianţe şi din alte partide, nu ştim nici dacă din PNL se va candida din cadrul PNL, cu sigla respectivă. E prematur să stabilim”, a concluzionat Scupra, pentru „Replica”.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108