REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Germania: Oraşul Halle comemorează victimele atacului terorist asupra sinagogii

Germania: Oraşul Halle comemorează victimele atacului terorist asupra sinagogii

Replica API 10 octombrie 2020 | 16:31 1157

Oraşul Halle din estul Germaniei va desfăşura vineri ceremonii marcând atacul terorist comis de un extremist de dreapta în urmă cu un an asupra sinagogii localităţii în timpul sărbătorii evreieşti Yom Kippur, relatează dpa, citată de Agerpres.

Preşedintele federal Frank-Walter Steinmeier şi preşedintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, Josef Schuster, sunt aşteptaţi să participe la ceremonii.

La 12.01 (10.01GMT) viaţa în oraş se va opri pentru trei minute marcând ora de acum un an când au fost trase primele focuri de către Stephan Balliet, în timp ce el încerca să ia cu asalt sinagoga, unde 52 de persoane participau la serviciul religios.

După ce nu a reuşit să spargă uşa sinagogii, Balliet, în vârstă de 28 de ani, puternic înarmat, a împuşcat mortal o persoană de 40 de ani la un restaurant kebab din apropiere împreună cu patronul localului în vârstă de 20 de ani.

În încercarea de a scăpa, se presupune că el ar fi rănit mai multe persoane, unele dintre ele foarte serios. În prezent el este judecat.

Ca parte a ceremoniilor de vineri, coroane de flori vor fi depuse în locurile atacurilor împreună cu dezvelirea unui memorial la sinagogă.

Clopotele bisericilor sunt de asemenea planificate să răsune în tot oraşul. Un serviciu memorial de asemenea va avea loc într-una dintre principalele biserici ale oraşului.

Comemorările includ de asemenea o conferinţă despre extremismul de dreapta şi antisemitism.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108