REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
15.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Gigantul petrolier saudit Aramco devine „partener mondial major” al FIFA

Gigantul petrolier saudit Aramco devine „partener mondial major” al FIFA

Victor ROTARU 27 aprilie 2024 | 00:00 444

Gigantul petrolier saudit Aramco devine "partener mondial major" al Federaţiei Internaţionale de Fotbal până în 2027, a anunţat FIFA.

Gigantul petrolier saudit Aramco devine „partener mondial major” al FIFAGianni Infantino

Acordul pe patru ani, a cărui valoare nu a fost comunicată, permite companiei publice a Arabiei Saudite, ţară candidată la organizarea Cupei Mondiale din 2034, să devină partener al FIFA "cu drepturi care acoperă mai multe evenimente", între care Cupa Mondială masculină din 2026, din SUA, Canada şi Mexic, şi Cupa Mondială feminină din 2027.

Puternica monarhie din Golful Persic, bogată în petrol, dar adesea criticată pentru încălcarea drepturilor omului şi absenţa măsurilor pentru mediu, investeşte miliarde de dolari în sportul mondial (golf, fotbal, box, raliuri, F1, tenis) de mai mulţi ani, o strategie care se înscrie în cadrul politicii de influenţă condusă de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, în cadrul amplului proiect "Vision 2030" care prevede transformarea regatului într-o ţară de afaceri şi turism şi reducerea dependenţei sale din veniturile din petrol.

"Acest parteneriat va ajuta FIFA să organizeze cu succes competiţiile sale fanion în cursul următorilor patru ani şi, precum toate celelalte noastre acorduri comerciale, el ne va permite să susţinem mai mult cele 211 asociaţii membre", a indicat Gianni Infantino, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212