REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
14.3° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Gripa pune stăpânire pe România, spitalele de copii sunt supraaglomerate. Avertismentul unui pediatru

Gripa pune stăpânire pe România, spitalele de copii sunt supraaglomerate. Avertismentul unui pediatru

A.F. 19 decembrie 2022 | 00:00 306

Ultimele date ale Institutului Național de Sănătate Publică arată că numărul total de infecții respiratorii a crescut la 95.083, față de 69.699, săptămâna trecută, și față de 45.699 de cazuri înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. Spitalele de copii sunt supraaglomerate.

Dr. Mihai Craiu

Specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică, INSP, au anunțat ieri o creștere spectaculoasă a numărului de infecții respiratorii. Printre acestea începe să-și facă loc și gripa sezonieră.

Valul de viroze respiratorii continuă să facă ravagii mai ales printre copiii mici. La Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” din București nu este niciun loc liber în saloane, spune dr. Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al instituție sanitare, potrivit „Adevărul”. „Numărul de copii cu viroze respiratorii internați a început să crească din toamnă și s-a tot menținut. În zilele de weekend avem cam 60 de cazuri de viroze și gripe care se internează, cam 20-25 de cazuri pe zi. Predomină virusul acesta sincițial respirator și de vreo săptămână au început și cazurile mai frecvente de gripă”, explică medicul. Cele mai multe cazuri care ajung în această instituție sanitară sunt medii, mai spune specialistul: „În general sunt copii mici, sugari și copii de creșă, până în 3 ani”.

În ambulatoriul spitalului vin zilnic 350 de pacienți și este foarte aglomerat. „Și avem un UPU destul de mare. Dar se face față cu greu unui număr atât de mare de prezentări. Pentru că la noi nu vin doar viroze și gripe, ci și accidente rutiere, intoxicații, probleme chirurgicale”, arată oficialul, citează stiripesurse.ro.

În general, gărzile se termină fără niciun loc liber în saloanele unde sunt copii internați cu viroze și gripe. „Dar, în fiecare zi, medicii încearcă să externeze ca să facă loc pentru ca garda care urmează să beneficieze de câteva locuri de internare”, subliniază dr. Alexandru.

Unul dintre cei mai cunoscuți medici pediatri, conf.dr. Mihai Craiu, atrage atenția pe pagina de socializare a Spitalului virtual pentru copii asupra faptului că inhalarea de aerosoli în bolile acute respiratorii nu este utilă. „Când avem boli respiratorii, strănutăm și tușim. Astfel, împrăștiem, în aerul din jurul nostru, cu o viteză de zeci de kilometri pe oră, la mulți metri distanță, o «ceață» fină de particule de salivă și secreții care pot căra microbii din nasul bolnavului în atmosfera din cameră. Cu toții intuim că am putea să ne îmbolnăvim dacă stăm aproape de cineva care strănută sau tușește, fără să protejeze pe cei din jur. De ce persistăm atunci să facem același lucru cu ajutorul unei mașini? Ceața poate căra din nas ȘI spre interior musafirii nedoriți ce se află la nivelul mucoasei respiratorii”, explică medicul rațiunea pentru care părinții ar trebui să renunțe la nebulizatoare.

Copilul infectat cu un virus tușește, strănută sau are nasul înfundat, dar nu are nasul steril. „Mucoasa nazală poartă, în mod normal, și fără să fie bolnavă, diverși microbi. Așa cum trăiesc animale într-o pădure, așa trăiesc, în oarecare echilibru, și microbii din nasul nostru. Este faimosul microbiom. Când este copilul răcit, având «o simplă» viroză, microbiomul nazal poate fi influențat sau poate fi «cărat» în jos, către căile aeriene inferioare. În acest fel, o boală banală poate deveni o mare pneumonie. Există dovezi că în timpul diverselor viroze respiratorii crește mult «încărcătura» de microbi răi din nas, la acei copii care fac pneumonie”, avertizează medicul primar pediatru.

Mesajul de luat acasă este următorul, mai spune conf.dr. Craiu: „Înțelepciunea populară zice că ajunge o bâtă la un car de oale. Orice virus, care produce o boală acută, poate produce suferință unui copil mic care nu știe să expectoreze sau să sufle nasul. Haideți să nu ajutăm la agravarea lucrurilor cu nebulizări făcute aiurea, doar pentru că sunt la modă. Am putea produce pneumonie!”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108