REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Grupare specializată în furturi de autotrenuri, destructurată de polițiști

Grupare specializată în furturi de autotrenuri, destructurată de polițiști

Replica API 28 decembrie 2015 | 09:18 240

Polițiștii din Ilfov și ai Direcției de Operațiuni Speciale - I.G.P.R., sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, efectuează 10 percheziții și pun în executare mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite de mai multe furturi din autovehicule și tâlhării.

”La data de 28 decembrie a.c., polițiști Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov efectuează 10 percheziții, în municipiul București și județele Ilfov, Ialomița, Argeș și Prahova, pentru documentarea activități infracționale a membrilor unei grupări care, în perioada septembrie-decembrie a.c., ar fi săvârșit mai multe furturi din autovehicule și tâlhării”, au declarat oamenii legii.

În fapt, cei în cauză, 10 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani, ar fi comis mai multe furturi de bunuri transportate în autotrenuri, în timpul deplasării, pe rutele de transport rutier, prin ruperea sigiliilor și tăierea prelatei vehiculului, precum și furturi din autoturisme, prin metoda înțepării anvelopei.

În cazul furturilor din autotrenuri, cei în cauză sunt bănuiți că ar fi încadrat, în trafic, cu propriile autoturisme, autovehiculul vizat, iar în mers, una dintre persoane ar fi urcat de pe capota autoturismului în autotren și ar fi sustras bunuri.

În ceea ce privește furturile din autoturisme, aceștia ar fi înțepat anvelopele mașinilor, profitând de încetinirea acestora, în trafic, iar când șoferul oprea pentru remedierea avariei, ar fi sustras genți și alte bunuri de valoare aflate la vedere.

În anumite cazuri, pentru a-și asigura scăparea și păstrarea bunurilor sustrase, ar fi folosit acte de violență asupra victimelor.

De asemenea, pentru a-și acoperi activitatea infracțională, cei în cauză ar fi oferit diverse sume de bani polițiștilor, aceștia refuzând mita.

Din investigații, a reieșit că faptele ar fi fost săvârșite în special în județul Ilfov, pe Drumul Național Centura Bucureștiului, dar și în județele Argeș și Ialomița.

Cei în cauză vor fi conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov pentru audieri, urmând ca în funcție de probatoriul administrat, să fie prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup organizat în vederea comiterii de infracțiuni, furt calificat, tâlhărie calificată și dare de mită.

Urmărirea penală este efectuată de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

La activități participă polițiști din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale - I.G.P.R. și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale - D.G.P.M.B..

Exemplu:

În noaptea de 20 spre 21 noiembrie a.c., persoanele bănuite ar fi urmărit un autotren care transporta aparatură electronică și electrocasnică, pe ruta Chiajna-Timișoara, din care, prin modul de operare descris mai-sus, ar fi sustras 79 de laptop-uri și alte aparate electrocasnice. Prejudiciul, în valoare de 40.000 de euro, a fost recuperat.

La data de 28 octombrie a.c., pe Autostrada București-Pitești, membrii grupării ar fi înțepat anvelopa unui autoturism, iar în momentul în care șoferul remedia avaria, ar fi deposedat o femeie aflată în mașină, prin violență, de o geantă în care se aflau 3.000 de lei și 700 de euro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108