REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

H&M a făcut publică lista furnizorilor săi

H&M a făcut publică lista furnizorilor săi

Replica API 6 aprilie 2013 | 00:00 2361

Transparenţă

Transparenţă

Retailer-ul spaniol, Zara, este cercetat pentru condiţiile de muncă ale angajaţilor săi din Argentina. Atât muncitori imigranţi cât şi copii au fost găsiţi la fabricile din Argentina, în timp ce lucrau fără oprire, mai precis 13 ore pe zi, şase zile pe săptămână, scria, recent, The Telegraph. Coincidenţă sau nu, după acest articol, retailerul H&M a decis să facă publică lista furnizorilor săi, iar România se află printre ţările cu un număr mare de fabrici care produc pentru suedezi. O listă completă a unităţilor care lucrează pentru H&M nu a fost făcută public niciodată până acum. Colaborarea de lungă durată cu diverşi furnizori, i-a convins pe suedezi să divulge numele furnizorilor şi fabricile acestora, notează capital.ro. În 22 de fabrici din România, contractele cu retailerul H&M au menţinut activitatea de producţie. Numeroasele unităţi aparţin unui număr de 9 furnizori. Cine sunt aceştia? Este vorba despre Ottorose Rom (6 fabrici), Artifex (5 fabrici), Romaniţa SA (2 fabrici), Braiconf SA (1 fabrică), Laguna Blue (1 fabrică), Texdata (2 fabrici), Pandora Prod (2 fabrici), Sorste SA (1 fabrică) şi Time International Trading (2 fabrici). Producătorul suedez are contracte şi cu fabrici din Bulgaria. Un număr de 24 de unităţi croiesc hainele H&M. Printre ţările unde se mai fabrică articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte se numără Egipt (4 fabrici), Grecia (2 fabrici), Italia (26 de fabrici), Polonia (18) şi Turcia (peste 100), mai arată capital.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108