rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 5 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Haltere: Răzvan Martin a fost depistat dopat la JO 2012 şi riscă retragerea medaliei după analiza probei B

Halterofilul Răzvan Martin, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, a fost depistat pozitiv cu steroizi în cadrul unui test antidoping efectuat în prezent de AMA/WADA asupra mostrei prelevate la momentul respectiv şi riscă să îi fie retrasă medalia după analizarea probei B.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că a primit o informare din partea Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA-WADA) referitor la testul pozitiv al lui Răzvan Martin. El a explicat că procedura în acest caz nu este încheiată, decizia privind retragerea medaliei câştigate de halterofil la Londra urmând să fie luată doar dacă testul va ieşi pozitiv şi în urma analizei probei B.

"În cazul lui Răzvan Martin acum se analizează şi proba B... aşteptăm să vedem care este rezultatul şi în această probă şi vom da un comunicat. Încă nu e definitiv cazul, a fost solicitată şi analiza probei B, aceasta este stadiul. Deci procedura este în curs de desfăşurare. Am primit de la WADA o adresă legată de cazul lui Martin. Dar deocamdată nu putem avea o poziţie pentru că nu e încheiat. După ce se anunţă rezultatul vom şti sigur, se retrage sau nu medalia. Până atunci facem doar speculaţii, o fi, nu o fi.. După proba B se va cunoaşte verdictul, atunci nu mai există loc de interpretare", a afirmat Covaliu pentru AGERPRES.

Întrebat ce părere are despre faptul că România pierde o medalie chiar la începutul anului olimpic 2020, preşedintele COSR a răspuns: "Au pierdut alţii mult mai mult, dar asta e situaţia, astea sunt riscurile. Pentru că există procedura aceasta de doping, s-a extins perioada de la 8 la 10 ani (n.r. - perioada în care WADA poate analiza din urmă probele prelevate de la sportivi în timpul Jocurilor Olimpice). Deci şi după 10 ani se pot reanaliza probele de la Jocurile Olimpice, iar asta cu tehnologia de azi".

Contactat telefonic de AGERPRES, preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad, a declarat că a auzit despre testul pozitiv al lui Răzvan Martin, dar că până în prezent nu a primit niciun document oficial de la AMA/WADA.

"Momentan noi nu am primit nimic oficial în ceea ce îl priveşte pe Răzvan Martin. Probabil că a primit COSR ceva, dar momentan noi nu. Şi eu am auzit ceva legat de Londra 2012, însă dacă nu e o chestiune oficială nu are rost să discutăm. Nu ştiu detalii, nici substanţa cu care a fost depistat, pentru că nu am primit nimic nici de la COSR, nici de la WADA, nici de la ANAD. Şi nici la federaţia internaţională nu e nimic. La federaţia internaţională este un alt scandal, cu preşedintele de acolo", a spus Vlad.

Acesta a menţionat că sportivul Răzvan Martin s-a retras din activitatea sportivă. "Răzvan Martin este retras din activitatea sportivă în acest moment, nu a intrat în calcule pentru calificarea la Tokyo 2020. El a fost depistat pozitiv în 2013 şi a fost suspendat 2 ani. Deci atunci nu a fost nimic legat de Jocurile de la Londra", a explicat Nicu Vlad.

În vârstă de 28 de ani, Martin are în palmares în cinci medalii, un bronz la JO 2012, un aur la CE 2011, un aur la CE 2012, un argint la CE 2017 şi un argint la CE 2018. Sportivul născut la Cluj-Napoca a pierdut două medalii, aur la smuls şi bronz la total, după ce a fost depistat dopat cu stanozolol la Campionatele Europene de la Tirana din 2013. În urma acelui test pozitiv el a fost suspendat între 11 aprilie 2013 şi 11 aprilie 2015.

La 31 iulie 2012, halterofilul Răzvan Martin a câştigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Londra la categoria 69 de kilograme, cu un total de 332 kg (152 kg la stilul smuls şi 180 la aruncat).

România a încheiat Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 cu 9 medalii, dintre care două de aur, cinci de argint şi două de bronz.

România se află pentru a doua oară în postura de a pierde o medalie olimpică la haltere după cazul Gabriel Sîncrăian. Acesta a fost depistat pozitiv la testosteron în timpul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro 2016, pierzând ulterior medalia de bronz câştigată la categoria 85 kg. În 2017, Sîncrăian a fost suspendat pentru o perioadă de opt ani de către Federaţia Internaţional de Haltere (IWF).

România poate duce 4 sau 2 halterofili la Jocurile Olimpice de la Tokyo ca urmare a regulamentelor care sancţionează delegaţiile în funcţie de numărul de cazuri pozitive depistate din 2008 şi până în prezent.

În afară de testul pozitiv al lui Răzvan Martin de la JO 2012, potrivit site-ului Federaţiei Internaţionale de Haltere, România are înregistrate 17 cazuri de dopaj începând din 2008: 2010 - Ninel Miculescu (suspendat pe viaţă la 3 noiembrie 2010), 2011 - Leonard Dumitru Cobzariu (suspendat între 08.09.2011-08.09.2013), Alexandru Roşu (14.04.2011 - 14.04.2013), 2012 - Marius Danciu (15.11.2012 - 21.12.2014), 2013 - Elena Ramona Andrieş (08.04.2013-08.04.2015), Răzvan Constantin Martin (11.04.2013-11.04.2015), Gabriel Sîncrăian (23.09.2013-23.09.2015), Georgiana Andreea Titeş (23.09.2013-23.09.2015), 2014 - Mădălina-Bianca Molie (15.10.2014-15.10.2016), Loredana-Elena Toma (15.10.2014-15.10.2016), 2015 - Adrian-Grigore Lingurar (31.03.2015-31.03.2019), Mihai Alexandru Popescu (11.05.2015-11.05.2019), Daniel-Florin Vizitiu (31.03.2015-31.03.2019), 2016 - Alina-Alexandra Popovici (11.08.2016-11.08.2020), Gabriel Sîncrăian (12.08.2016-12.08.2024), 2017 - Dumitru Captari (11.01.2018-11.01.2020), 2018 - Monica Suneta Csengeri (27.07.2018-02.12.2019).

sursa: agerpres.ro

sâmbătă, 11 ianuarie 2020622
Comentarii

00Stereoid Vasile(11 ian 20:46)
Pentru un scurt timp si un succes care devine mai tarziu un dezastru in viata personala nu merita sa te dopezi. Mai mult are de suferit si Romania. Deci nici macar medalia nu o poate pastra. Te dopezi doar ca sa arati smecher in fata gagicilor de cartier nu ca sa incerci sa prostesti lumea intreaga pentru medalii. Acolo e altceva. Pacat. El putea sa performeze si fara steroizi.
mai mult...SPSportRT
5 aug 00:00SportCristiano Ronaldo se bucură de vacanţă pe noul său yacht de 6 milioane de euro

Starul portughez Cristiano Ronaldo, atacantul echipei Juventus Torino, a profitat de cele câteva zile de vacanţă pe...94

5 aug 00:00SportAdrian Mutu a condus primul antrenament ca selecţioner U2197
5 aug 00:00SportPreşedintele Federaţiei Române de Şah s-a suspendat din funcţie până la 1 octombrie. Care este motivul90
5 aug 00:21SportTraseul către grupele UEFA Champions League ale campioanei CFR Cluj

CFR Cluj va fi cap de serie la tragerile la sorți care vor avea loc în 9 august, pentru turul 1 al UEFA Champions...110

5 aug 00:00SportAlexis Sanchez pleacă gratis de la Manchester United şi va câştiga 7 milioane de euro pe an la Inter102
5 aug 00:00SportFlorin Gardoş pleacă de la Universitatea Craiova102
5 aug 23:32SportWTA Palermo: Irina Begu, eliminată în runda inaugurală

Irina Begu, locul 81 WTA, a fost eliminată, luni, în turul I al Palermo Ladies Open, de germana Laura Siegemund, locul...430

5 aug 23:32SportTitlul rămâne în Ardeal - CFR Cluj întoarce rezultatul contra Craiovei (3-1) și este campioana României pentru al treilea sezon consecutiv538
5 aug 23:32SportSorana Cîrstea, locul 75 WTA, a fost eliminată de italianca Sara Errani, în primul tur la Palermo433
5 aug 23:33SportJucătoarea de tenis Laura Ioana Paar a ratat calificarea pe tabloul principal la Palermo Ladies Open

Jucătoarea de tenis Laura Ioana Paar, locul 204 WTA, a ratat, calificarea pe tabloul principal la Palermo Ladies Open,...394

5 aug 23:33SportFotbal: Comitetul Executiv al FRF a respins propunerea de prelungire a play-out-ului Ligii I536
5 aug 23:34SportFC Voluntari vs Dinamo 1-2 / Gură de aer pentru câini696
Vremea
20.1°20.1° - 21.3° miercuri, 5 august 2020
ConstanțaUmiditate: 75%
Vânt: 3.01 m/s
Presiune: 1012 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...Replica
5 aug 00:43ReplicaCUM își BATE STATUL JOC de o JUDECĂTOARE BOLNAVĂ de CANCER

O judecătoare din Constanța, bolnavă de cancer, se află de patru ani de zile la mâna statului. Ministerul...275

5 aug 00:00ReplicaCUM ACȚIONA o MEGA GRUPARE INFRACŢIONALĂ formată din 51 de INCULPAȚI!

O grupare infracțională a fost destructurată de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel...300

5 aug 00:40ReplicaTânărul SALVAT de la ÎNEC, în Eforie, luat la BĂTAIE de TA-SU! VIDEO

În stațiunea Eforie Nord a avut loc un incident… bizar. Un tânăr salvat de la înec de doi bărbați a fost luat...671

5 aug 00:00ReplicaBOMBĂ: Dosarul RETROCEDĂRILOR ar putea fi REJUDECAT, iar CONDAMNAȚII ELIBERAȚI

În februarie 2019, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au tranșat dosarul Retrocedărilor, mai...292

Local
5 aug 19:51LocalControlorul care instiga la nepurtarea măștii, amendat de polițiștii constănțeni

Controlorul de bilete și unii dintre călători dintr-un tren CFR au fost filmați luni dimineață fără mască,...527

5 aug 00:00LocalȘoferul SUV-ului care a PROVOCAT accidentul de pe Alexandru Lăpușneanu este fondatorul Dabo Doner, Dan PAȘTIU

Neatenția la volan sau graba în trafic continuă să producă accidente în Constanța. Marți, 4 august a.c., s-a...4454

5 aug 19:49LocalBărbat din Eforie, SĂLTAT de poliţişti în timp păcălea oamenii cu ALBA-NEAGRA

570

5 aug 00:05LocalVIDEO! Bărbat DISPĂRUT în MARE, la VAMA VECHE!

Militarii din cadrul ISU "Dobrogea" au fost solicitați să intervină după ce o persoană a fost dată dispărută în...796

5 aug 19:50LocalCĂRUŢĂ percheziţionată de POLIŢIŞTI

Polițiștii Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu împreună cu polițiștii din cadrul Postului de Poliție...633

5 aug 19:49LocalRAZII pe ȘOSELE pentru prevenirea ACCIDENTELOR

În perioada 31.07- 02.08.2020, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au...396

5 aug 19:48LocalTÂNĂR BĂGAT în PUȘCĂRIE pentru FURT

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat la data de 3 august a.c., un bărbat, de 23...406

5 aug 19:47LocalLa volan, BEȚI și fără PERMIS

Șoferii continuă să sfideze legile rutiere! La data de 3 august a.c., în jurul orei 14.15, polițiști din cadrul...459

5 aug 19:47LocalATENȚIE! ISU Dobrogea: peste 700 de PERSOANE au AVUT NEVOIE de îngrijiri medicale PE PLAJĂ

408

Politică
5 aug 00:00PoliticăȘefa DIICOT redeschide dosarul 10 august, în care sunt vizați șefii din Jandarmerie

DIICOT a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că, prin ordonanţa din data de 04.08.2020, procurorul şef...97

5 aug 21:04PoliticăPremierului i s-a solicitat să amâne începerea anului școlar pentru 1 octombrie

Vicepreşedintele la nivel naţional al Pro România, deputatul de Suceava Ioan Cătălin Nechifor, i-a solicitat,...97

5 aug 00:00PoliticăAmbasadorul Israelului: Suntem dispuşi să împărtăşim toată experienţa şi tehnologiile noastre cu România

99

5 aug 00:00PoliticăLegi privind campaniile de informare în contextul COVID-19, promulgate

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, două legi privind organizarea şi desfăşurarea unor campanii de...100

5 aug 00:00PoliticăBuzatu: Partidul traversează o perioadă extrem de complicată din punct de vedere al structurilor de conducere

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, marţi, că a decis să candideze pentru funcţia de preşedinte...99

5 aug 00:00PoliticăTăriceanu: Cîţu refuză să facă norme de aplicare legii privind amânarea plăţii chiriilor în perioada de urgenţă

91

Interviuri
23 iul 00:35InterviuriHORIA CONSTANTINESCU: Vreau să SCUTUR Constanța de PILE și ȘMENURI! VIDEO

Horia Constantinescu, comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, dar...3352

22 iul 00:06InterviuriPRIM PROCURORUL Gill Julien Grigore Iacobici: La PARCHETUL TRIBUNALULUI, rata ACHITĂRILOR este SUB 3%! VIDEO

Chiar dacă volumul este unul foarte mare, rezultatele reliefează o muncă eficientă și de calitate. Vorbim despre...3573

21 iul 00:08InterviuriRĂZVAN FILIPESCU: Fermierii AMENINȚĂ cu PROTESTE și BLOCAREA drumurilor! VIDEO

2071

10 iul 00:23InterviuriProcurorul TEODOR NIȚĂ: Industria DEȘEURILOR este mai BĂNOASĂ decât cea a DROGURILOR! VIDEO

Procurorul Teodor Niță a instrumentat dosare grele de-a lungul carierei, în momentul de față fiind ancorat în...8760

8 iul 00:14InterviuriMihai Stanciu: ATENȚIE, metoda Accidentul a fost înlocuită cu metoda COVID-19! VIDEO

A îmbrăcat haina de procuror în anul 2012, atunci când a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța....4328

11 iun 00:17InterviuriBola, de la Apele Române: Malul lacului Tăbăcărie nu avea proprietar, dar s-a vândut din el! VIDEO

12234

Monden
5 aug 20:15MondenEi sunt actorii de la Hollywood care au iubite de vârsta fiicelor!

Se spune că vârsta nu este decât un număr. Sean Penn, 59 de ani, s-a însurat recent cu iubita lui de 28 de ani...113

5 aug 00:00MondenRegina Elisabeta le-a transmis lui Harry şi lui Meghan că se pot întoarce oricând în familia regală

Ceea ce este considerat de mulţi un act de răzvrătire, de frondă, pentru Regină poate părea un moment de...98

5 aug 00:00MondenKatie Holmes, dezvăluiri în premieră despre fiica sa! Ce mare a crescut Suri!

91

5 aug 00:00MondenMarilyn Monroe, „unica“ blondă. „Filmul“ nopţii în care a murit

Se împlinesc 58 de ani de când Marilyn Monroe a fost găsită moartă în camera sa, decesul fiind oficial...98

5 aug 00:00MondenVal Kilmer joacă într-un film cu fiica sa. Actorul care se luptă de cinci ani cu cancerul abia mai poate vorbi

Din 2015, Val Kilmer duce o luptă grea cu cancerul de gât. A avut nevoie de tratamente susținute, printre care...101

5 aug 00:00Monden„The Human Voice“, un scurtmetraj de Pedro Almodóvar, va fi prezentat la Festivalul de Film de la Veneţia

96

Mapamond
5 aug 00:00MapamondCoronavirus: 159 de noi cazuri în Italia; 3 cazuri importate din România confirmate în regiunea Lazio

Italia a înregistrat în ultimele 24 de ore 12 noi decese provocate de COVID-19, ridicând astfel bilanţul victimelor...95

5 aug 00:00MapamondCei mai mulţi germani, în favoarea retragerii trupelor americane

Cei mai mulţi germani sunt în favoarea retragerii din ţara lor a aproape 12.000 de soldaţi americani, potrivit unui...103

5 aug 00:00MapamondMarea Britanie: Familia regală aduce un omagiu Crucii Roşii Britanice la împlinirea a 150 de ani de existenţă

92

Sănătate
5 aug 00:00SănătateStarea „online” pe rețelele de socializare: cum ne influențează comportamentul

După ce au studiat o serie de utilizatori de smartphone-uri, cercetătorii de la Universitatea din Washington au...99

5 aug 00:00SănătateCâte calorii are ananasul și cum îl poți integra în dieta ta

Ananasul este un fruct pe care ar trebui să îl integrezi în dietă ta nu numai pentru că este gustos, ci și pentru...91

5 aug 00:00SănătateCe să mănânci în post dacă ai probleme cu greutatea

93

5 aug 00:00SănătateCum grăbești vindecarea leziunilor vaginale după nașterea naturală

După nașterea naturală apar dureri la nivelul vaginului, scurgeri vaginale, probleme urinare, modificări la nivelul...97

5 aug 00:00SănătateCum interacționezi cu un perfecționist

Vestea bună este că un perfecționist are standarde înalte și o atenție deosebită pentru detalii. Partea proastă...101

5 aug 00:00SănătateStudiu: Care este legătura dintre depresie și furie?

Furia este o emoție pe care oricine o poate resimți din când în când. Dar dacă o persoană este furioasă tot...93

5 aug 00:00SănătateDe ce este uleiul din tărâțe de orez mai sănătos decât cel de măsline

Uleiul de măsline este renumit pentru beneficiile pe care le are pentru sănătate, însă acum uleiul din tărâțe de...95

5 aug 00:00SănătateÎndesirea părului: soluții care funcționează

Deși nu există nicio modalitate sigură de a schimba textura foliculilor de păr, există multe lucruri pe care le...96

5 aug 00:00SănătatePiperul-călugărului, o plantă utilă în restabilirea echilibrului hormonal

95

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT