REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° ConstanÈ›a Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.1° ConstanÈ›a Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Hondoreanu invita artistii de la Opera si Balet sa tapiteze pe mosia lui

Hondoreanu invita artistii de la Opera si Balet sa tapiteze pe mosia lui

Replica API 18 decembrie 2010 | 00:00 163

Consilierul judetean are glume proaste in program

Consilierul judetean are glume proaste in program

Totul este politizat în lumea asta stricată în care trăim. Până şi foamea este politizată, chiar şi sărăcia. Dacă a fost sau nu o manevră a PDL protestul artiştilor de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski", este mai puţin important. Cel mai important însă este faptul că revendicările lor sunt reale. Cine şi cu acordul cui i-a adus în starea aceasta de a da buzna într-o sală de şedinţe pentru a-şi cere banii cuveniţi, iar este un subiect ce nu ar trebui lăsat să treacă uşor. Pentru că se reduci artiştii la condiţia unei gloate înfometate este mai mult decât condamnabil. Ba mai mult. Parcă nefiind destulă jignirea deja adusă obrazului mânjit de noroi a culturii constănţene, cineva s-a gândit să mai amestece şi nişte scuipat în rana deschisă.

Consilierul judeţean din partea PSD, Ilie Hondoreanu, unicul asociat al SC Holding Hondor Stil SRL, producător de mobilier, a călcat în picioare, fără menajamente, mândria artiştilor şi a scuipat pe cultura constănţeană. În mijlocul lozincilor de genul "De 3 luni ne este foame..." şi a rugăminţilor către preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa de a nu lăsa oamenii să moară de foame, Hondoreanu s-a trezit vorbind. A încercat să spună cum şi-a redus el activitatea la firmă, cum ar avea nevoie de 40 de oameni pentru tapiţat şi cum nu găseşte. Nu a fost lăsat să-şi termine ideea, dar intervenţia sa părea ca o ofertă de muncă pentru artiştii care munciseră 3 luni fără nici un leu. Artiştii erau invitaţi... la tapiţat! Aşa că ei i-au întors oferta şi l-au invitat pe consilier... să cânte la spectacole! Istoria lui Hondoreanu este una... năvalnică. Presa constănţeană a scris despre afacerile sale şi ale apropiaţilor. Şi, tot presa dădea, în 2009, câteva informaţii despre trecutul consilierului PSD.

Cine este Hondoreanu?

Pe timpul comunismului, Hondoreanu, merceolog la Chimpex, a primit o condamnare de 18 ani pentru o delapidare de peste 700.000 de lei, o suma imensă la acea vreme. El asigura aprovizionarea cu piese auto a unităţii unde lucra, iar cu ajutorul unor acte false a reuşit să scoată pe poarta întreprinderii piese care valorau echivalentul a zece autoturisme Dacia, la acea vreme. Tot el se pare că a fost şi patronul unei echipe de fotbal din Divizia D, F.C. Hondor. În zilele noastre, ocupă fotoliul de consilier judeţean PSD, fiind renumită apropierea sa de persoanele din conducerea organizaţiei judeţene de partid.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108