rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Hotelul DELFIN din Mamaia îşi mai trage un ETAJ de la Făgădău

Hotelul Delfin, de două stele, amplasat în zona sudică a stațiunii Mamaia, va suferi modificări. Proprietarul, societatea Verena SRL, a primit undă verde de la cei doi din administraţia locală actuală, respectiv Decebal Făgădău - Radu Mihai Vânturache, (care au devenit foarte darnici pe final de mandat şi împart autorizaţii în toate direcţiile) pentru a extinde clădirea. Printre modificările pe care proprietarul intenţionează să le efectueze, se numără supraetajarea imobilului şi extinderea parterului, mai exact a spațiului dedicat pentru servirea micului dejun.

SC Verena SRL a obținut, la sfârşitul lunii septembrie, autorizaţia de construire pentru modernizarea şi extinderea capacităţii turistice a hotelului Delfin prin supraetajea imobilului existent, de patru etaje, cu încă un nivel, amplasarea unui elevator, recompartimentarea interiorului heotelului, construirea de noi balcoane, placare exterioară, refațadizare imobil şi extindere parter-spațiu mic dejun. Autorizaţia de construire este valabilă 12 luni, iar lucrările ar urma să dureze 36 de luni.

Date despre SC Verena SRL

Firma care deţine hotelul Delfin a fost înfiinţată în anul 1991, având ca domeniu de activitate “hoteluri şi alte facilităţi de cazare”. Sediul firmei este în Constanţa, în staţiunea Mamaia. Administrator este Seceac Cecilia Angela şi Trandafir Marin, iar asociaţi sunt Seceac Cecilia Angela, persoană fizică ce deţine 50% din acţiuni, şi RIMAR TRADE SA, persoană juridică ce deţine celălalt procent de 50% din acţiuni. În anul 2019, societatea a avut o cifră de afaceri de 2.664.654 de lei, un profit net în valoare de 656.784 de lei, datorii în cuantum de 3.427.600 lei şi un numă de 10 angajaţi.

Amintim că în anul 2019, când proprietarul hotelului a obţinut certificatul de urbanism, acesta nu a primit şi avizul pentru extinderea parterului, mai exact a spațiului dedicat pentru servirea micului dejun.

Diana MAXIMIUC

vineri, 2 octombrie 20201641
Comentarii

00Xena(20 oct 13:02)
"Doamna" Seceac Cecilia ar putea sa isi achite intretinerea restanta de aproape 100 mii lei, mare administrator de hotel.....
00Parteca Mitica(5 oct 00:45)
Asta este prietenul lui Palas de asa a dat autorizatie Palas inainte de alegeri a avut intelegere cu PSD sa nu ia PNL si acum PNL il pune vicepresedinte niste idioti Acum ciuma GALBENA niste escroci
02Alooo(2 oct 16:52)
Instigare la abuz in serviciu - asta face Fagabou ...Zdreanta penala ! Golanule ! Rusine !
02papu.(2 oct 15:14)
un GIONE da spaga si isi mai "trage " doua etaje .
22Geo(2 oct 13:13)
Daca ar fi dupa toti frustratii nu ar mai trebui sa se mai construiasca nimic in oras ca sa fie multumiti. LA MUNCA !!!
23Haotic(2 oct 11:00)
Acesta este urbanismul haotic dezvoltat de exponentii PSD timp de 20 de ani.
04Mimi(2 oct 08:23)
Fara extinderea asta nu se putea
27ion(2 oct 08:00)
P ultima suta de metri fatalaul si-a tras si el niste mici spagute.
05cei cu(2 oct 02:32)
traiti sefu vor fi primii la bulau... Legea romaneasca mafiota,..nu semneaza directorul,ci consiliul de administratie,plin de vai de ei,pusi sa semneze la gramada,...bosul e nevinovat,el dirijeaza totul numai ca nu semneza,..Romania tara de kkat
09FUNCTIONARILOR(2 oct 00:36)
In atentia FUNCTIONARILOR de la Urbanism care mai intocmesc toate actele astea - VOI VETI FI PRIMII ZBURATI ! Treaba voastra, fraierilor.
mai mult...Replica
26 feb 23:03ReplicaPoarta 6: ZECE mașini AVARIATE, din pricina unui individ fără PERMIS. Mașina avea numere FALSE

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 26 februarie, pe strada Brizei acolo unde a...3976

27 feb 14:07ReplicaCHIȚAC: REFERENDUMUL pentru DEMITEREA mea îl vor politicienii și presa pe care i-am decuplat de la BANII PUBLICI7717
27 feb 20:44ReplicaPROTEST în fața Prefecturii Constanța, împotriva ÎNSTRĂINĂRII PORTULUI. VIDEO!830
27 feb 13:13ReplicaSITUAȚIA COVID, la CONSTANȚA

Pe teritoriul României, până sâmbătă-27 februarie, au fost confirmate 799.164 de cazuri de persoane infectate cu...2234

27 feb 14:58ReplicaAngajat al restaurantului MARCO POLO, INFECTAT cu COVID-192196
27 feb 00:19ReplicaDECLARAȚIA de AVERE, locul unde PSD-istul MIHĂILESCU își ascunde INTERESELE financiare2712
27 feb 22:25ReplicaDirecția de Drumuri Constanța CUMPĂRĂ mănuși de unică folosință de la un fost SENATOR

Unii au reușit să se adapteze de minune vremurilor de restriște, iar măsurile de limitare a efectelor pandemiei i-au...1441

27 feb 22:26ReplicaFĂGĂDĂU, la un pas de faliment?! Cere bani de la ANAF, iar firmele soției nu mai au PROFIT4585
27 feb 22:27ReplicaViorel IONESCU, primarul din HÂRȘOVA: CONSILIERII locali sunt precum COPIII de GRĂDINIȚĂ!887
27 feb 22:38ReplicaMinistrul Justiției, STELIAN ION, LOVEȘTE în INTERLOPI

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat, la prezentarea bilanţului DIICOT, că trebuie lucrat la blocarea...3432

27 feb 00:05ReplicaCINE i-o fi dat lu' ăsta PERMISUL?1667
27 feb 22:47ReplicaBEAT şi SUPĂRAT că a pierdut la RULETĂ, a făcut RAVAGII în SALA de JOCURI1993
Vremea
6.8°6.8° - 7.6° sâmbătă, 27 februarie 2021
ConstanțaUmiditate: 75%
Vânt: 8.13 m/s
Presiune: 1023 milibari

Loto
6/4910273412931
5/4032301819411
joker2448403019
Horoscop
mai mult...SPSportRT
27 feb 00:00SportDinamo - Viitorul 0-5. Cel mai mare succes al constănțenilor în istoria meciurilor directe cu "câinii"

Viitorul a spulberat Dinamo chiar în Ștefan cel Mare cu cel mai drastic scor din istoria confruntărilor directe, 5-0....612

27 feb 23:04SportBOMBĂ! Judecătorii au dispus eliminarea de pe internet a înregistrării cu MARICA prins cu soţia unui alt bărbat

La solicitarea avocatelor Luiza Budușan şi Mihaela Cristea, care o reprezintă pe Ana Muntean, Tribunalul Cluj a...1214

27 feb 00:05SportValeriu Iftime, despre scandalul VAR: ” Liga e de vină. Avem nevoie de un om viu, Gino Iorgulescu e pierdut!”

...521

27 feb 00:00SportCe s-a întâmplat în vestiarul lui U Cluj după victoria cu Slatina obținută la ultima fază a meciului

Dorința celor de la U Cluj de a promova în Liga 1 este atât de mare încât orice victorie din Liga 2 este privită...499

Local
27 feb 23:01LocalTeatrul de Stat: Spectacolul „Jocuri în curtea din spate” – disponibil în VR 360

Teatrul de Stat Constanța este al doilea teatru din țară care lansează una dintre producțiile sale adaptată în...544

27 feb 23:02LocalPROGRAMĂRI online pentru CĂSĂTORII, la Constanța

Administrația Locală a anunțat că, pentru a veni în întâmpinarea constănţenilor care doresc să-şi unească...719

27 feb 22:58LocalHoţ din LOCUINŢE, REŢINUT de poliţiştii constănţeni

920

27 feb 20:44LocalBate PANDEMIA prin buzunarele comercianţilor de MĂRŢIŞOARE

Lunile februarie şi martie sunt cele în care buzunarele bărbaţilor suferă cel mai mult. Imediat după Ziua...921

27 feb 23:02LocalSe SCHIMBĂ SCENARIUL în alte 15 UNITĂȚI de ÎNVĂȚĂMÂNT

În cadrul CJSU, a fost votată hotărârea nr. 27. Aceasta prevede schimbarea a 15 scenarii de funcționare pentru...976

27 feb 23:02LocalRAEDPP taie în CARNE VIE: e vorba despre un SPAȚIU din PARCUL Tomis II

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța a demarat controale în ceea ce privește...5584

27 feb 22:58LocalADOLESCENT de 17 ani, luat la BĂTAIE, în plină stradă, de doi INDIVIZI

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe,...1099

27 feb 22:57LocalPatru noi centre de vaccinare în județul Constanța

Patru noi fluxuri de vaccinare vor deveni operaționale, în județul Constanța, începând de luni, 1 martie 2021....1397

27 feb 22:58LocalA CRESCUT uşor INCIDENŢA cazurilor de COVID în Constanța

1411

Politică
27 feb 00:00PoliticăComisiile reunite de buget-finanţe - raport favorabil pentru bugetul Ministerului Justiţiei

Bugetul Ministerului Justiţiei pentru anul 2021 a primit, vineri, raport favorabil din partea Comisiilor parlamentare...362

27 feb 21:30PoliticăAdrian Oros spune că limitarea la 5 porci pentru fiecare gospodărie țărănească este o lovitură pentru samsari

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, susţine că proiectul de ordin privind stabilirea...465

27 feb 00:00PoliticăSorin Cîmpeanu vrea 24 de călătorii gratuite pentru studenți, plus 50% reducere tot anul

375

27 feb 00:00PoliticăTUPEU! Vlad Voiculescu îi umilește pe profesori și copii, dar îl atacă și pe Sorin Cîmpeanu

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a apreciat vineri că elevii ar putea oferi mărţişoare în şcoli "dacă...468

27 feb 21:21PoliticăMinisterul Mediului, Apelor şi Pădurilor, aviz favorabil pentru bugetul pe 2021

Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului au avizat favorabil, vineri, bugetul Ministerului...359

27 feb 00:00PoliticăUSR dă atacul la CCR: Un deputat vrea ca judecătorii constituţionali să poată fi urmăriţi penal mai uşor

401

Interviuri
26 feb 00:06InterviuriCHELARU, primarul din Năvodari: NU avem BUGET, dar toată lumea vrea proiecte NOI! Video!

Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari, a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța, în care a...1354

26 feb 23:57InterviuriTeo HIRA, directorul RAEDPP: Am preluat o NAVĂ BLOCATĂ pe un banc de nisip, cu un management DEFECTUOS! Video

Încă de când a preluat conducerea RAEDP Constanța, directorul Teo Hira și-a propus să aducă Regia la un alt...2416

9 feb 00:07InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna POARTA ALBĂ în ORAȘ! Video

3252

9 feb 00:07InterviuriCîrjaliu, primarul din AGIGEA: Ciobanu de la USR-PLUS, un MINCINOS care a FUGIT din Ucraina! Video

La mai bine de patru luni de la alegerile locale, la Agigea lucrurile par să nu funcționeze normal. A existat doar o...4074

6 feb 00:09InterviuriSorin MIHAI, șeful Inspectoratului ȘCOLAR: Suntem PREGĂTIȚI pentru începerea ȘCOLILOR! Video

Sorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a acordat un interviu cotidianului Replica de...2873

29 ian 00:13InterviuriNicoleta PLOSCARU: Dacă aș fi fost CANDIDATUL PNL sau al USR, aș fi câștigat PRIMĂRIA!

2932

Monden
27 feb 00:00MondenCe studii are, de fapt, Alina Eremia! În ce domeniu poate să lucreze dacă renunță la muzică

Alina Eremia e una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi, iar artista reușește tot timpul să iasă în...558

27 feb 00:00Monden”Parcă ți-a explodat o bombă în gură”. Cum a reacționat Ana Mocanu, după ce fani au râs de chipul ei!

În urmă cu doar câteva seri Ana Mocanu a mers în cadrul emisiunii Xtra Night Show, iar imediat după apariția TV a...561

27 feb 22:07MondenLidia Buble, în halat de baie, pe străzile din Capitală

431

27 feb 00:00MondenKarmen Simionescu și-a făcut schimbare de look. Cum s-a vopsit artista

Karmen Simionescu duce viața la care alții doar visează, dar asta nu înseamnă că îi este ușor. Fiica lui Adi...450

27 feb 00:00MondenAlexandra Diaconescu, primele declarații după naștere: „Au fost dureri foarte mari”

Alexandra Diaconescu trebuia să nască de Dragobete, pe 24 februarie, dar fetița ei s-a lăsat așteptată și abia...373

27 feb 00:00MondenNepotul lui Gigi Becali, salvat dintr-o situație jenantă chiar de adversarul său

482

Mapamond
27 feb 00:00MapamondUn pilot a raportat o întâlnire cu un OZN: „Detest să spun treaba asta, dar seamănă cu un obiect cilindric lung”

Pilotul unui avion Airbus A320 al companiei American Airlines (AA) a raportat o întâlnire cu un OZN, descris sub forma...437

27 feb 00:00MapamondMasacrul cu 800 de morți din Axum: "Tot ce vedeai pe străzi erau cadavre și oameni plângând"

Trupele din Eritreea care luptă în regiunea Tigray din Etiopia au ucis sute de oameni în doar câteva zile, la final...441

27 feb 00:00MapamondSpania va administra doar o doză de vaccin persoanelor sub 55 de ani care au avut Covid

337

27 feb 00:00MapamondMoscova acuză Twitter de „dictatură digitală” după blocarea unor conturi legate de Rusia

Guvernul rus a acuzat vineri reţeaua de socializare Twitter că devine un „instrument al dictaturii” ţărilor...308

27 feb 00:00MapamondEmmanuel Macron spune că se va vaccina cu serul AstraZeneca dacă acesta va fi disponibil

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat joi că ar accepta cu bucurie să fie vaccinat cu vaccinul...352

27 feb 00:00MapamondPopulația de fluturi monarh, care migrează peste 3.000 km pentru a hiberna în Mexic, a scăzut cu un sfert

326

Sănătate
27 feb 00:00SănătateAcizii grași esențiali, o armă împotriva sclerozei multiple?

Scleroza multiplă este o afecțiune cronică, autoimună, care poate afecta creierul și măduva spinării și este una...355

27 feb 00:00SănătateCare este legătura dintre menopauză și declinul cognitiv? [studiu]

Menopauza este un proces biologic natural, caracterizat prin încetarea ovulației și, prin urmare, sfârșitul...361

27 feb 00:00SănătateArnica: ce remedii poți folosi și ce beneficii au

330

27 feb 16:53SănătateȘervețelele demachiante, dăunătoare pentru ten

Demachierea feței are un rol important în menținerea tenului frumos și sănătos. O demachiere corectă presupune...355

27 feb 00:00SănătateCeaiul Tulsi: beneficii și contraindicații

Tulsi sau Busuiocul Sfânt este diferit de busuiocul românesc, fiind originar din Asia de Sud-Est. Acesta este folosit...336

27 feb 00:00SănătatePolipii nazali: cauze, simptome și tratament

Polipii nazali sunt formațiuni necanceroase, în formă de lacrimă, care cresc în interiorul căilor nazale ori la...336

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT