REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Iată cine sunt procurorii şefi ai Parchetelor din Dobrogea

Iată cine sunt procurorii şefi ai Parchetelor din Dobrogea

Replica API 14 decembrie 2013 | 00:00 703

Ministerul Public a afişat lista

Ministerul Public a afişat lista

În cursul ultimilor ani, procurorii instanţelor constănţene au avut aspiraţii la funcţii de conducere la Parchetele pe care le reprezintă şi au fost prompţi ori de câte ori Institutul Naţional al Magistraturii a organizat concurs pentru ocuparea posturilor de execuţie. Ministerul Public a făcut publică lista cu procurorii şefi din Dobrogea, începând cu numirea lor în funcţii, abia pe 11 decembrie 2013.

Astfel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este magistratul Camelia Elena Grecu, numită prin hotărârea CSM 273/2013 pentru o perioadă de trei ani, magistratul începându-şi activitatea de şef în cadrul instanţei la 15 iulie 2013. Tot pentru o perioadă de trei ani, începând cu 1 ianuarie 2012, Adina Florea, procurorul general adjunct al Parchetului Curţii de Apel Constanţa, a fost numit prin hotărârea CSM nr. 384/2011. Magistratul Raluca Georgeta Ceauşu a fost numită în funcţia de procuror-şef al Secţiei Judiciare, începând cu data de 17 mai 2012, prin hotărârea CSM 128/2012. La Parchetul Tribunalului, prim-procurorul acestei instanţe, Gigi Valentin Ştefan, a fost numit în funcţie tot pe o perioadă de trei ani, începând de la 1 ianuarie 2011, prin hotărârea CSM 496/2010. Acesta, recent, a susţinut examenul pentru păstrarea postului şi a fost admis, drept urmare, Consiliul Naţional al Magistraturii a procedat la reinvestirea lui pe funcţie. Adjunctul Parchetului Tribunalului Constanţa, procurorul Mihaela Elena Mergeane, a fost numit prin hotărârea CSM 192/2011 pentru o perioadă de trei ani, începând de pe 15 iulie 2011. Laura Belu a fost numită în fruntea Secţiei de Urmărire Penală prin hotărârea CSM nr. 240/2013, pentru o perioadă de trei ani, începând din 26 iunie 2013. Camelia Manuela Vutcovici, numită tot pe 26 iunie 2013, prin hotărârea CSM 241/2013, în funcţia de procuror-şef al Secţiei Judiciare. Mandatul îi expiră după trei ani. În evidenţa Ministerului Public, la conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa se află prim-procurorul Camelia Mădălina Hira, numită pentru trei ani prin hotărârea CSM 193/2011, începând cu 15 iulie 2011, iar Ionuţ-Marius Chirilă a fost reinvestit la conducerea Parchetului Judecătoriei Medgidia la data de 1 ianuarie 2012, pentru o perioadă de trei ani, prin hotărârea CSM 386/2011. Prim-procurorul Monica Mariana Drumea conduce Parchetul Judecătoriei Hârşova, conform hotărârii CSM 231/2012 mandatată pe o perioa dde trei ani, începând cu 15 iulie 2012, iar Octavia Daniela Toader conduce Parchetul Mangaliei, fiind reinvestită prin hotărârea CSM 469/2012, pentru o perioadă de trei ani, începând cu 1 ianuarie 2013. În ceea ce priveşte procurorii şefi din Tulcea, menţionăm că Ana Maria Mauna Casian a fost numită procuror-şef Secţie Urmărire Penală la Parchetul Tribunalului Tulcea, pentru trei ani, prin hotărârea CSM 354/2012, începând cu data de 2 octombrie 2012. Prim-procuror, însă, este Iuliana Magdalena Olteanu, fiind reinvestită prin hotărârea CSM 385/2011, pentru o perioadă de trei ani, începând cu 1 ianuarie 2012. Adjunctul aceluiaşi Parchet este Laura Subţirelu, reînvestită prin hotărârea CSM 230/2012, începând cu data de 15 iulie 2012. La Parchetul Judecătoriei Tulcea, prim procuror este Coca-Marina Creţu, desemnată prin hotărârea CSM 274/2013, pentru trei ani, începând cu data de 15 iulie 2013. Dan Stepanencu a fost numit prim-procuror adjunct al aceleiaşi unităţi de parchet, prin hotărârea CSM 471/2012, de la data de 1 ianuarie 2013. Mandatul îi expiră după trei ani.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Astia sunt dumnezu care distruge populatia pai da
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108