REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
15.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Ilie Drugă, candidatul PNL la Primăria Castelu: Primarul și-a folosit funcția pentru a se răzbuna pe mine! Video

Ilie Drugă, candidatul PNL la Primăria Castelu: Primarul și-a folosit funcția pentru a se răzbuna pe mine! Video

Andreea CONDURACHE 27 aprilie 2024 | 00:00 1855

Ilie Nelu Drugă este candidatul Partidului Național Liberal pentru Primăria comunei Castelu. Acesta s-a aflat în cursul zilei de vineri, 26 aprilie a.c., în studioul Replica, unde a acordat un interviu în cadrul căruia a vorbit despre probleme cu care se confruntă comuna Castelu, dar și despre clinciurile pe care le-a avut cu primarul Nicolae Anghel. Totodată, candidatul PNL a vorbit și despre ce l-a determinat să se înscrie, din nou, în cursa electorală pentru funcția de primar.

Ilie Druga, candidatul PNL la Primaria Castelu: Primarul si-a folosit functia pentru a se razbuna pe mine! Video

În debutul interviului, Ilie Nelu Drugă, ne-a spus ce l-a determinat să candideze din nou la Primăria comunei Castelu. ,,M-a determinat să candidez din nou același lucru care m-a determinat și acum 4 ani, faptul că la noi în localitate am rămas ancorați în Evul Mediu, faptul că administrația locală lasă mult de dorit. Nu ascund faptul că la momentul respectiv intenția mea nu a fost să intru în politică. O prietenă de familie mi-a propus să candidez din partea Partidului Național Liberal, inițial am refuzat, nu am crezut că pot să fiu eu cel care trebuie să candidez, apoi am stat și am analizat și am realizat că Dumnezeu și viața mi-a dat mai mult decât mi-am dorit și atunci ar fi cinstit să dau ceva din mine în schimb. Am acceptat, am fost candidatul PNL, în 2020, spre surprinderea unora am fost periculos de aproape actualul primar”, a spus Drugă.

Ilie Druga, candidatul PNL la Primaria Castelu: Primarul si-a folosit functia pentru a se razbuna pe mine! VideoIlie Nelu Drugă, Andreea Condurache

Candidatul PNL a vorbit și despre problemele pe care le are cu actualul primar și cum s-a dorit excluderea sa din Consiliul Local. ,,Răzbunare a fost în mod sigur încercarea excluderii mele din Consiliului Local al comunei Castelu. Probabil și faptul că a simțit că vine cineva din spate și atunci a încercat excluderea mea din CL. La momentul respectiv aveau niște terenuri de scos la licitație, iar în Consiliul Local majoritatea cu 2/3 nu se putea face fără noi. Culmea era faptul că la una dintre ședințe participasem online și asta era scris și în procesul verbal. Văzând asta, primarul a renunțat la excludere. Am plecat pentru a doua oară, în interes de serviciu. Pe undeva pe 10 noiembrie am făcut o adresă prin care comunicam faptul că plecam în străinătate, am înregistrat-o la primărie. Am menționat în această adresă că voi participa online la ședințe. Pe 19 a fost ședință și atunci a scos participarea online, iar atunci a convocat, în doar 7 zile, 4 ședințe de îndată, pe motive ce puteau să fie rezolvate prin dispoziție de primar. Se vede clar abuzul primarului”, a mai spus candidatul PNL la primărie.

Am fost exclus în baza unei hotărâri de CL, nevotată de consilieri

„A inițiat un proiect de hotărâre prin care eram exclus, a încercat să obțină votul inclusiv de la consilierii dânsului, dar nu a reușit. Ulterior, nu știu de unde a aflat primarul că o hotărâre de consiliu local poate fi aprobată fără votul consilierilor. Ne-a spus că respectiva hotărâre doar se comunică consilierilor și se ia act. Am fost exclus în baza unei hotărâri de CL, nevotată de consilieri, mai bine zis în baza unei dispoziții a primarului. Prefectul l-a notificat să revoce respectiva hotărâre, a revocat-o în aceeași zi dar cu votul consilierilor locali. Prefectura Constanța a acționat în instanță și am câștigat în fond, am câștigat și recursul, iar primăria este nevoită să plătească, din nou, din banii noștri, cheltuielile de judecată. Am fost plecat o perioadă, în străinătate, în interes de serviciu. A încercat prima oară în octombrie 2023, fusesem plecat pentru o lună de zile, iar când m-am întors am primit o adresă prin care mi se comunica faptul că se propune excluderea din Consiliul Local, în baza faptului că lipsisem la 3 ședințe, consecutive“, a spus Ilie Nelu Drugă. „Primarul și-a folosit funcția pentru a se răzbuna“, a conchis Ilie Nelu Drugă.

Ilie Druga, candidatul PNL la Primaria Castelu: Primarul si-a folosit functia pentru a se razbuna pe mine! VideoIlie Nelu Drugă, candidatul PNL pentru Primăria comunei Castelu

Ce îl recomandă pentru funcția de primar pe Ilie Nelu Drugă?

,,Un bun lider și un lider eficient nu trebuie să știe să fie expert în orice, e suficient să-și facă o echipă bună. Eu consider că, la momentul actual, am o echipă foarte bună, cu sprijin de la persoane care au făcut administrație, cu persoane calificate în domeniul administrației publice. Oameni determinați, fără o mare pregătire, ca și mine. Cel mai bun lucru pe care-l poate face un lider este să-și adune o echipă. Suntem o opțiune valabilă pentru Primăria comunei Castelu. Da, avem idei”, a spus acesta.

,,Pentru noi și pentru locuitorii comunei toate probleme sunt grave. Începând de la gropile din asfalt și becurile de pe stâlpi, terminând cu marile proiecte pe fonduri europene. Un bun primar trebuie să fie în teren alături de cetățeni și să identifice probleme și nevoile lor. Dacă poți identifica nevoile lor înseamnă că ești un bun primar. În permanență stăm de vorbă cu oamenii și ne spun că le lipsesc toate”, a conchis Drugă.

Mai multe, urmăriți în materialul VIDEO de mai jos:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212