REPLICA ONLINE CONSTANTA

16° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Impozite şi taxe modificate la Eforie, din 2016

Impozite şi taxe modificate la Eforie, din 2016

Replica API 18 noiembrie 2015 | 00:00 237

Reguli noi

Reguli noi

Modificări la procedura de stabilire şi calcul ale impozitului pe clădiri, la Eforie! În şedinţa ordinară din data de 4 noiembrie 2015, Consiliul Local Eforie a adoptat, potrivit noilor prevederi ale Codului fiscal, Hotărârea nr. 202 pentru stabilirea impozitelor şi taxelor locale aplicabile în oraşul Eforie pentru anul 2016. Noul cod fiscal aduce unele modificări la procedura de stabilire şi calcul ale impozitului pe clădiri. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2016, clădirile aparţinând contribuabililor persoane fizice şi juridice se vor clasifica, din punct de vedere al destinaţiei, în clădiri rezidenţiale, clădiri nerezidenţiale şi clădiri cu destinaţie mixtă, iar impozitul/taxa pe clădiri se va calcula în mod diferit, în funcţie de destinaţia clădirilor.

Pentru anul fiscal 2016, se stabilesc următoarele reguli: persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună declaraţii până la data de 29 februarie 2016; persoanele juridice au obligaţia să depună declaraţii privind clădirile pe care le deţin în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora, până la data de 29 februarie 2016, persoanele fizice și juridice care, la data de 31 decembrie 2015 dețin mijloace de transport radiate din circulație, conform prevederilor legale din domeniul circulației pe drumurile publice, au obligația să depună o declarație în acest sens, însoțită de documente justificative, până la 29 februarie 2016.

Scutirile sau reducerile de la plata impozitului sau taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe teren, a impozitului pe mijloacele de transport se aplică, începând cu 1 ianuarie 2016 persoanelor care dețind ocumente justificative emise până la data de 31 ianuarie 2016 și care sunt depuse la compartimentele de specialitate ale Primăriei orașului Eforie până la 29 februarie 2016 , se mai arată în hotărârea CL. Nedepunerea declaraţiilor de mai sus sau depunerea acestora cu întârziere constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenzi.

Consiliul Local Eforie a hotărât, în conformitatre cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal că, începând cu 1 ianuarie 2016, se acordă reducerea cu 50% la plata impozitului/ taxei pe clădiri cu datorate pentru următoarele clădiri: clădirea folosită ca domiciliu, aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor (pentru partea de proprietate care îi revine solicitantului) ale caror venituri lunare sunt mai mici decat salariul minim brut pe tara ori constau în exclusivitate din indemnizaţie de somaj sau ajutor social.

Impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice cu caracter sezonier, pe o durată de cel mult 6 luni în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiţie. Pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea următoarelor cote de impozitare: cota de impozitare de 0,1 % asupra valorii impozabile a clădirii, pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile anexă a căror suprafaţă totală desfăşurată de până la 100 mp, inclusiv; cota de impozitare de 0,2 % asupra valorii impozabile a clădirii, pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile anexă a căror suprafaţă totală desfăşurată de peste 101 mp.

Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp. În cazul unei clădiri care are pereţii exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică în tabelul prevăzut la alin. (2) valoarea impozabilă cea mai mare corespunzătoare materialului cu ponderea cea mai mare.

Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol sau la mansardă, exceptând suprafeţele podurilor neutilizate ca locuinţă, ale scărilor şi teraselor neacoperite. Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafaţa construită desfăşurată a clădirii se determină prin înmulţirea suprafeţei utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,4. Mai multe informații se regăsesc pe site-ul Primăriei Eforie.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108