REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.9° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
10.9° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

“ÎMPREUNĂ CONSTANȚA”, o reacție a comunității la pericol

“ÎMPREUNĂ CONSTANȚA”, o reacție a comunității la pericol

Replica API 11 aprilie 2020 | 12:51 6205

Platforma “Împreună Constanța” a apărut ca o reacție a comunității la pericol, în condițiile în care au realizat că autoritățile locale au mari lacune în elaborarea strategiilor pentru a acționa rapid astfel încât să reușească să protejeze cetățenii.

Nu este prima dată când cetățile dobrogene, în vreme de război sau de molime, s-au bazat pentru supraviețuire mai mult pe solidaritatea oamenilor decât pe deciziile diriguitorilor. Așa au scăpat, și așa am ajuns să rămânem în aceste locuri.

Ca de fiecare dată, pentru ca o comunitate să poată supraviețui, a fost nevoie să își protejeze sistemul de sănătate, deoarece fără acesta populația nu ar putea face față situației de criză. În al doilea rând, întotdeauna a fost protejată economia, meșteșugarii și comercianții, fără de care comunitățile nu ar avea niciun viitor. În al treilea rând, au fost respectați și purtătorii valorilor comunității, părinții și bunicii, dar și persoanele bolnave și cele vulnerabile.

Linia întâi în lupta cu COVID-19 o reprezintă cadrele medicale, iar medicii de familie și asistentele din cele aproape 400 de cabinete din județ sunt parte din această luptă. Pentru ca ei să ne protejeze, au nevoie de echipamente de protecție. Prin intermediul platformei Împreună, Constanța va răsări, am dus deja în teritoriu primele pachete, dar donațiile pentru achiziționarea unora noi trebuie să continue. În demersul nostru suntem sprijiniți de Asociația Sofya Tomitana, de Colegiul Medicilor din Constanța și de Asociația Medicilor de Familie “Tomis”.

Dar platforma Împreună, Constanța va răsări nu este doar despre medici

Este important să ne gândim pe termen mediu și lung. Constanța are nevoie de soluții pentru antreprenorii atât de afectați de această criză. De aceea, prin intermediul platformei Împreună, Constanța va rărăsi, am deschis o linie de consiliere, un think tank unde să primească sfaturi despre cum pot beneficia de facilitățile instituite prin Ordonanțele de Guvern și metodologiile aferente.

În al treilea rând, am deschis o linie de comunicare prin care îi putem ajuta concret pe vârstnicii izolați în casă, dar și persoanele vulnerabile. Psihologi și duhovnici acordă consiliere celor afectați emoțional de vremurile pe care le trăim.

Platforma de suport comunitar dedicată constănțenilor își dorește să coaguleze comunitățile de pe tot teritoriul județului în jurul unor probleme comune, pentru a construi un grup care poate aduna resursele necesare rezolvării diferitelor situații cu care se confruntă în plină pandemie de coronavirus.

"Aici, este vorba despre organizare comunitară. Despre un grup de oameni care reușesc să mobilizeze obștea în care trăiesc pentru depășirea unor probleme grave, care îi privesc pe toți membrii săi. Este vorba despre coeziune, despre empatie, despre fapte. În aceste vremuri incerte, știm un singur lucru: solidaritatea și faptele noastre ne fac mai puternici. Pandemia COVID-19 este o urgență de sănătate globală care ne afectează deja pe toți. Fiecare dintre noi poate da o mână de ajutor să trecem peste acest impas. Nu așteptăm ca salvarea să vină de la alții. Este timpul să fim uniți și să ne implicăm. Nimeni nu rămâne singur!", a spus Mihai Lupu, unul dintre inițiatorii proiectului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Hoardele migratoare nu se vor opri. Odata cu venirea verii vor invada Constanta.
1
0
La Inchisoare cu ciorile astea Borate acolo le este Locul poate asa se va stapani sa mai fure si sa ramane mai multi ani la Racoare adica la Inchisoare!
7
1
Amenzile nu au nici un efect asupra acestor specimene.
16
1
si terminati o data cu ei
20
1
aveti o gramada de benzinarii in zona, se recomanda amestec bezina cu motorina si sticle de XXL de 1,5L... dar atentie sediul replica e in apropiere, sa nuuu....
17
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212