În Piaţa Ovidiu totul e minunat, până la mâncare şi la respectarea legii
În Piaţa Ovidiu totul e minunat, până la mâncare şi la respectarea legii
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDe la Festivalul Scoicilor servite fără mănuşi, la Racing Pub, unde se fumează în interior
De la Festivalul Scoicilor servite fără mănuşi, la Racing Pub, unde se fumează în interior
Constanţa se animă pe zi ce trece. Apropierea verii redeschide apetitul pentru evenimente şi pentru timp petrecut la terasele de la malul mării ori în cluburi. În week-end, Constanţa a sărbătorit printr-un festival al scoicilor şi, evident, de ziua ei, urbea s-a „cinstit” cu o paradă organizatăd e municipalitate. Cu o noapte înainte de parada dedicată Zilei oraşului, în Piaţa Ovidiu se muncea pe rupte: se strângeau dovezile unui festin cu scoici despre care s-a comentat ba că e nefiresc „sub nasul” marelui poet Ovidius Naso, ba că a fost „damblaua” unui maestru bucătar cu chef să-şi rotunjească veniturile, servind în schimbul porţiilor de „delicii” posibile toxiinfecţii alimentare (asta pentru că, da, mănuşile i-au lipsit cu desăvârşire!).
În toată forfota de sâmbătă seara, când eram curioşi să luăm pulsul constănţenilor care au petrecut cu orele în Piaţa Ovidiu, să deguste scoici, şi-a făcut apariţia şi „domnul bodyguard”: „Nu aveţi voie să fotografiaţi aici, a fost un eveniment privat. Adică, cel care a organizat, a închiriat piaţa, deci este spaţiul lui pe durata evenimentului”. Amuzaţi peste măsură de cele debitate de stimabilul responsabil cu paza, ne-am îndreptat spre una din terasele amplasate strategic în apropierea statuii poetului supranumit „poetul iubirilor gingaşe”: Racing Pub.
Localul are şi terasă, pentru clienţii care nu se pot despărţi de viciul fumatului. Chiar şi aşa însă, în interior, pe mese se puteau zări pahare transformate în scrumiere, dar şi un domn însoţit de două tinere cu aer pretenţios, de dive de oraş, care trăgeau cu nesaţ din ţigări. Şi nu unele electronice, fapt care ne duce cu gândul la biata Legea antifumat, încălcată cu graţie într-un local care, de altminteri, arată bine, are un meniu amuzant (cu feluri de mâncare „botezate” după mărci de maşini), ospătăriţe amabile, din păcate... cu o mâncare de nota 4 cu indulgenţă.
Racing Pub este deținut, potrivit datelor oficiale, de Chirea Dumitru și Mitrofan Emil. De la începutul anului, societatea care deține localul este în insolvență.
A.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News