REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

În timp ce România e pe relaxare, Danemarca a decis închiderea şcolilor și telemuncă

În timp ce România e pe relaxare, Danemarca a decis închiderea şcolilor și telemuncă

Replica API 9 decembrie 2021 | 09:39 2554

Închiderea şcolilor, limitarea vieţii de noapte, generalizarea telemuncii: premierul danez Mette Frederiksen a anunţat miercuri o serie de măsuri pentru a ţine sub control noul val de COVID-19 din ţară, notează AFP.

"Ştim cât de importantă este prezenţa la şcoală pentru bunăstarea copiilor şi tinerilor. De aceea adăugăm câteva zile la ambele capete ale vacanţei de Crăciun, dar planul este să nu avem din nou o închidere lungă", a declarat Mette Frederiksen într-o conferinţă de presă, referindu-se la "vacanţa prelungită" şi dând asigurări că doreşte "să menţină societatea deschisă cât mai mult posibil".

Pentru directorul Institutului serologic danez (ISS), Henrik Ullum, situaţia este însă "extrem de gravă", relatează agerpres.

Miercuri, autorităţile sanitare au raportat 6.629 de noi contaminări înregistrate în 24 de ore - depăşind cu peste 2.000 vârful din decembrie 2020. Pe o săptămână, numărul infecţiilor este, de asemenea, cel mai mare, la 35.814 cazuri, un salt de 19% faţă de săptămâna trecută.

Vacanţele şcolare urmau să înceapă la 17 decembrie şi să se încheie la 3 ianuarie, dar şcolile se vor închide din 15 decembrie până la 5 ianuarie.

Din 10 decembrie, barurile şi restaurantele, unde măştile sunt din nou obligatorii, vor trebui să închidă la miezul nopţii şi va fi interzisă vânzarea alcoolului după această oră.

După ce a trăit aproape două luni fără restricţii, regatul scandinav a reintrodus permisul sanitar, apoi purtarea măştii în noiembrie.

Una dintre cele mai avansate ţări din Europa pentru detectarea variantelor, Danemarca are 577 de cazuri confirmate de Omicron, înregistrat pentru prima dată pe teritoriul său la 22 noiembrie.

Pentru Henrik Ullum, această variantă este "neplăcută din cauza numeroaselor sale mutaţii şi pentru că s-a răspândit rapid în întreaga lume".

"Suspectăm că Omicrom provoacă simptome similare versiunilor anterioare ale virusului", a adăugat el.

Regatul scandinav cu 5,8 milioane de locuitori este una dintre cele mai bine echipate ţări în ceea ce priveşte secvenţierea, permiţându-i să detecteze mai multe cazuri şi mai rapid, fără ca asta să însemne că contagiunea este mai puternică acolo decât în altă parte.

Mai mult de 80% dintre persoanele cu vârsta peste 5 ani sunt complet vaccinate şi peste un milion de persoane au primit deja o doză de rapel, potrivit știripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Eaotres vswR bvggyg
1
0
Este asa cum vor ei...ce nu intelegeti
1
1
e pe inverss
2
1
Pai cand aveam mii de cazuri, stirile sunau asa: " noi ne luptam cu miile de cazuri, iar tarile din vestul Europei, unde procentele de vaccinare sunt mari, relaxeaza deja conditiile"
4
1
Lumi diferite
1
2
pai acolo nu sunt daci liberi si nici sosocari .
6
6
Trebuie sa vina astia la putere Ascundetiva copii fratilor
4
3
laturi ce sunteti. Pai daca ati ajuns sa inchideti tari iar pt varianta plii care nu ca nu da simptome severe ci nu da deloc, atunci e clara treaba unde vrea sa se ajunga.
16
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108