REPLICA ONLINE CONSTANTA

16° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

INCENDIU într-un spital din Rusia: Cel puţin 23 de persoane au murit şi alte 23 au fost rănite

INCENDIU într-un spital din Rusia: Cel puţin 23 de persoane au murit şi alte 23 au fost rănite

Replica API 13 decembrie 2015 | 18:28 157

Cel puțin 23 de persoane și-au pierdut viața în cursul unui incendiu izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică la un spital neurologic din Voronej, centrul Rusiei, pompierii reușind să stingă flăcările abia după trei ore, relatează agențiile de presă TASS și RIA Novosti.

Un număr de 74 de persoane, între care patru membri ai personalului medical, se aflau în interiorul clădirii în momentul declanșării incendiului.

"19 trupuri au fost găsite la locul incendiului, alte două persoane s-au stins din viață în spital, iar două sunt în continuare căutate", a indicat un responsabil al Ministerului rus pentru Situații de Urgență, citat de Agerpres.

Focul s-a răspândit cu rapiditate, extinzându-se pe o suprafață de 700 metri pătrați. Un întreg corp al clădirii a ars în întregime. La această oră, echipele de pomperi au stins în totalitate focul.

În total, 140 de persoane cu disabilități psihice erau spitalizate, între care 50 de persoane care nu se puteau deplasa în mod independent, potrivit unui angajat al acestui spital.

Alte 23 de persoane au fost rănite, șapte dintre acestea aflându-se în prezent la terapie intensivă. Un bilanț precedent consemna cel puțin 9 morți și 12 persoane date dispărute.

O comisie guvernamentală, condusă de ministrul adjunct pentru situații de urgență Leonid Beliaev, s-a deplasat la locul incidentului.

Autoritățile au demarat o anchetă, o primă presupunere despre cauza incendiului fiind un scurtcircuit.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108