REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Incredibila poveste a MSC Flaminia: 150 de containere cu otrăvuri, dar şi maşini de lux au ars 7 săptămâni pe ocean

Incredibila poveste a MSC Flaminia: 150 de containere cu otrăvuri, dar şi maşini de lux au ars 7 săptămâni pe ocean

Replica API 1 aprilie 2013 | 00:00 237

Detalii exclusive - vezi galerie foto

Detalii exclusive - vezi galerie foto

MSC Flaminia, nava adusă în şantierul DMHI pentru reparaţii, are în spate una din cele mai spectaculoase poveşti marinăreşti din ultimii ani. "Bomba plutitoare", aşa cum a fost prezentată de presa din Marea Britanie, Germania şi România, a fost construită, fără dubii, pe şantierele coreene ale Daewoo, şi nu în Mangalia, după cum se susţinea la un moment dat. Subsidiara din România a companiei Daewoo deţine însă proiectul tehnologic care a stat la baza construcţiei navei, astfel încât Flaminia va fi reparată în şantierul din Mangalia. Toate controversele vin de la încărcătura toxică a navei şi temerile că interiorul acesteia ar fi atât de contaminat, încât pune în pericol atât vieţile muncitorilor români, cât şi mediul. Fără doar şi poate, interiorul MSC Flaminia adăposteşte încă un cocktail de otrăvuri, chiar dacă încărcătura de containere cu substanţe toxice şi apa contaminată cu acestea, rezultată din stingerea incendiului care a mistuit nava în iulie 2012, au fost descărcate în portul german Jade Wesser Port.

Firma nemţească Reederei a transportat, în luna februarie, otrăvurile de pe MSC Flaminia în Danemarca, unde au fost neutralizate de compania Nordgroup, se arăta, la un moment dat, în presa din Germania. Întrebarea care rămâne este cât de puternic contaminată este acum MSC Flaminia şi dacă reprezintă un pericol într-atât de mare precum se vehiculează. Potrivit cotidianului britanic Telegraph, care cita, în ediţia sa de pe 1 septembrie 2012 un specialist rus, Mikhail Voytenko, la bordul MCS Flaminia se aflau 149 de containere încărcate cu substanţe extrem de toxice, precum PCB, nitrometan, fosfor, tributilamină, cresol, butanol etc. La rândul lor, autorităţile germane au anunţat că, din cele 2.876 de containere aflate la bordul MSC Flaminia, 151 conţineau substanţe corozive inflamabile. Practic, conform odin.tc, de pe Flaminia lipseau doar deşeuri nucleare şi explozivi militari, în rest fiind prezente aproape toate substanţele toxice periculoase incluse în codul IMDG. Chiar dacă relevanţa informaţiei păleşte faţă de impactul problemei de sănătate şi mediu, este interesant de menţionat şi ce alte mărfuri au fost distruse în urma exploziei şi incendiului care a mistuit MCS Flaminia. Potrivit odin.tc, unul din proprietarii de mărfuri care urmau să fie aduse din SUA la bordul Flaminia a reclamat faptul că i-au fost distruse două bijuterii auto Porsche Panamera, nou-nouţe. Ulterior, American Car Club de France (ACCF) anunţa că avea la bordul MSC Flaminia patru maşini de epocă, extrem de valoroase: un Corvette din 1960, un Pontiac GTO din 1966, un Mustang coupe din 1965 şi un Mustang GT din 1968. De asemenea, un doctor din Rusia a reclamat faptul că i-a fost distrusă aparatură medicală de peste 300.000 de dolari, foarte rară şi necesară vindecării mai multor copii bolnavi. Pe 14 iulie 2012, la bordul MSC Flaminia, care venea din Charleston (USA), cu destinaţia Bremerhaven (Germania), după două escale în Felixstowe (Marea Britanie) şi Antwerp (Belgia), a avut loc o explozie, la circa 300 de mile de coasta britanică, în urma căreia un membru al echipajului a murit pe loc, un al doilea trei luni mai târziu, din cauza arsurilor, iar un altul a fost dat dispărut. Restul de 23 de marinari au părăsit imediat nava la bordul căreia ardeau mii de tone de otrăvuri extrem de periculoase. MSC Flaminia a ars nu mai puţin de 7 săptămâni. Acum, această uriaşă bombă toxică trebuie "dezamorsată" de specialiştii de pe şantierul DMHI, oamenii de pe şantierul din Mangalia având de-a face, fără doar şi poate, cu cea mai dificilă şi periculoasă misiune din istoria lor.

Ce măsuri au luat autorităţile din România

Pentru a fi siguri că nu comit vreo "grozăvie" după ce trei ţări au refuzat această navă, autorităţile române vor merge să efectueze toate procedurile necesare în vederea recoltării de probe pentru laborator. Conform prefectului judeţului Constanţa, Eugen Bola, din momentul sosirii navei Flaminia în radă şi până la sfârşitul week-end-ului nu s-au putut recolta probe din cauza vântului şi a hulei puternice. "Nu s-a întâmplat nimic. Vântul şi hula este puternică pe mare, noi pe uscat suntem foarte bine, dar pe mare nu este deloc bine. Avem buletinul meteo pentru mare şi din nou comandantul remorcherului ne-a anunţat că nu poate să-şi asume răspunderea pentru urcarea la navă. Nu este nici un pericol pentru remorcher, dar pentru urcarea la navă nu, pentru că vântul fiind puternic trebuie să se agaţe de scară şi este riscant pentru persoane care nu fac acest lucru în mod obişnuit. Sunt numeroase persoane care nu fac acest lucru în mod obişnuit, mă refer la inspectorii care efectuează controlul de regulă la dană, iar acum trebuie să-l efectueze în radă şi nu trimitem pe nimeni astăzi (n.r. -ieri), din cauza acestui risc. Luni dimineaţă cu certitudine vor pleca, pentru că avem buletinul din ultimele două zile, unde apare clar că nu vor fi probleme luni dimineaţă", a declarat, pentru "Replica", prefectul Constanţei, Eugen Bola. Luni dimineaţă, la bordul navei se vor deplasa reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Căpităniei Zonale, Direcţiei pentru Sănătate Publică, dar şi ai Autorităţii Navale Române. "Luni dimineaţă toată lumea se îmbarcă în direcţia navă şi-n trei ore după cum am estimat, vor fi prelevate probele şi se va face inspecţia corpului navei. Noi credem că în jur de o săptămână vom avea rezultatele, pentru că sunt două rânduri de probe, şi cu proba martor, al treilea rând. Martorul va rămâne la acea firmă, la laborator, iar noi vom lua un set de probe şi le vom analiza în laboratorul nostru, să vedem dacă apar diferenţe între rezultatul probelor luate de această societate UNI-RECYCLING şi instituţiile statului. În tot acest timp nava va sta în radă la 5-6 mile, am instituit prin ordin o zonă tampon de 3 mile în jurul navei, şi s-a luat legătura cu Comandamentul Aviaţiei şi am instituit şi o interdicţie de survol. Experienţa de prin alte părţi ne-a învăţat că ar putea să apară unul sau mai multe elicoptere, sau un aparat de zbor uşor, astfel ar putea să apară riscul unui incident aviatic deasupra navei", a mai adăugat prefectul Eugen Bola. Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare va fi prezentă pe MSC Flaminia pentru a stabili emisiile radioactive. Apoi, vor fi comparate rezultatele obţinute în laboratoare diferite pentru a se stabili cu exactitate riscul pe care autorităţile şi-l asumă în cazul în care nava va primi undă verde pentru a intra în Portul Constanţa. "Pentru emisiile radioactive sau de metale grele vine CNCAN, pentru substanţele chimice fiecare instituţie pe de-o parte, UNI-RECYCLING pe de altă parte, fiecare dintre noi avem un laborator acreditat, avizat, deci nu există riscul ca rezultatele să fie viciate într-un anume mod, indiferent care ar fi acela", a conchis Eugen Bola.

Cristian ANTON, Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
REZIDUURI DIN INDUSTRIA PARFUMERIEI
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108