REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

INS: Rata anuală a inflaţiei a scăzut în octombrie la 4,3%

INS: Rata anuală a inflaţiei a scăzut în octombrie la 4,3%

Replica API 13 noiembrie 2018 | 00:00 260

Rata anuală a inflaţiei în octombrie a scăzut la 4,3%, de la 5,03% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,27%, cele alimentare cu 3,73%, în timp ce serviciile au înregistrat un avans de 2,73%, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie Agerpres.

În acest an, cea mai mare rată anuală a inflaţiei a fost înregistrată în luna mai, respectiv 5,41%, acesta fiind cel mai ridicat nivel din februarie 2013, când creşterea preţurilor de consum a fost de 5,65%.

"Preţurile de consum în luna octombrie 2018 comparativ cu luna octombrie 2017 au crescut cu 4,3%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,2%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (noiembrie 2017 - octombrie 2018) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2016 - octombrie 2017), calculată pe baza IPC, este 4,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%", se arată într-un comunicat al INS.

Comparativ cu septembrie 2018, preţurile de consum au crescut cu 0,52%, mărfurile alimentare scumpindu-se cu 0,61%, cele nealimentare cu 0,52% şi serviciile cu 0,35%.

Rata medie lunară a inflaţiei în primele zece luni din acest an a fost de 0,3%, faţă de 0,2% în perioada similară din 2017.

Banca Naţională a României (BNR) a păstrat la 3,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a majorat la 2,9%, de la 2,7%, prognoza pentru anul viitor.

De asemenea, şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a menţinut la 3,5% previziunile referitoare la indicele preţurilor de consum pentru sfârşitul anului în curs, dar şi pentru anul viitor, respectiv 2,8% în 2019.

În cel mai nou raport "World Economic Outlook", Fondul Monetar Internaţional a lăsat nemodificate estimările privind preţurile de consum, la o creştere medie anuală de 4,7%, dar le-a revizuit în jos pe cele pentru 2019, când ritmul de creştere a preţurilor ar urma să se atenueze până la 2,7%, faţă de un avans de 3,1% preconizat în primăvară

În schimb, Comisia Europeană, în previziunile economice de toamnă, a revizuit în creştere uşoară, la 4,3%, prognoza de inflaţie pentru 2018, faţă de 4,2% cât prognoza în primăvară, urmând ca indicele preţurilor de consum să coboare la 3,5% în 2019 şi 3,3% în 2020, ca urmare a slăbirii cererii interne.

România a avut în septembrie, pentru a opta lună consecutiv, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,7%, similar cu cel înregistrat în august, arată datele publicate pe 17 octombrie de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108