2.4° Constanța Sâm., 3 Dec. 2022
Anul XX Nr. 6201
2.4° Constanța Sâmbătă, 3 Decembrie 2022 Anul XX Nr. 6201

Interlopul Tomescu, care l-a tâlhărit pe Tocia, și complicele său au contestat arestul preventiv

Mirela PASCAL 5 octombrie 2022 3683

Petrică Tomescu, membru al clanului ”Spaniolul”, ajuns, din nou, în spatele gratiilor, după ce i-a sustras lui Stelian Tocia, în urmă cu aproximativ două săptămâni, suma de 18.000 de lei, și complicele său, Gheorghe Moraru, au contestat măsura arestului preventiv. Magistrații vor analiza cererile pe 5 octombrie.

Reamintim ca urmare a cercetărilor într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care vizează săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, șantaj și tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat 2 bărbați, de 48, respectiv 50 de ani, bănuiți de comiterea faptelor.

Astfel, la data de 20 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați, prin plângere, de către 2 bărbați, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în timp ce se aflau într-o zonă din orașul Ovidiu, ar fi fost agresați fizic de alți 2 bărbați, unuia fiindu-i sustrasă o sumă de bani dintr-o borsetă, iar celuilalt încercând să îi sustragă o altă borsetă, fără a reuși. Una din victime este, așa cum a relatat Replica recent, Stelian Tocia.

VIVO - Ad.
VIVO - Ad.

La data de 30 septembrie a.c, polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară.

În urma administrării probatoriului în cauză, cei 2 au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

La data de 1 octombrie a.c., aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive, propunere ce a fost admisă.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La activități au participat și polițiști ai I.P.J. Neamț.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

Petruta la legat pe marius pechinezu sa-i ia pe iubita iterloapa din facaieni sa i-o duca la treaba in Austria,vine iarna ,sa o dea pe schiuri !petruta e un pimp nu un peste
0
0
Fiecare fapta are si rasplata ei.oamenii isi umbla in bulerie si alti stau la arest.Petrica liber. Te iubim tot Palazu
0
2
Uimitor e faptul ca lumea nu zice nimic de tocia gayul care se ardea in fund si care era la primire.arestati i pe toti participantii la orgie
0
1
La talharie au participat piki,lutic si petre.Au fost 2 borsete in care se aflau 45000e si una cu 180 mil.una o tinea stefancu,cealalta stelica.ar trebui cercetati toti 5,uni pentru talharie iar unii pentru trafic de tigari si droguri de mare risc.
0
7
Cea din stânga este Cu..va de Tomescu Petruța care ai place sa lingă p…ța O mizerie care merita sa stea numai in puscarie
6
0
Ala din poza din stanga e iubitul taranului de la Cumpana? Ca Petre nu e sigur
4
0
O ia in c*r si bot cu cotor cu tot frumuşel
2
2
Lesinati de foame nu ii mai baga nimeni in seama
6
0
Ce smecheri,interlopi,etc,etc..sunt zdrențele astea?? Se sifoneaza între ei,fac sex între ei,se ard unii pe alții,se dau în primire unii pe alții ,dacă se cearta puțin suna la 112,depun plângeri la politie etc.. Bai zdrențele,sifoanelor,homos..lilor ,care va sug..ți între voi,.exista asa ceva pe timpul adevăraților smecheri Saceanu,Amedeo,Doru Popa,Ender,Burcin,și mulți alții adevărați smecheri,smardoi?? Bai zdrențele,se răsucesc oamenii în mormânt când vede ce faceți voi,dar va credeți interlopi. Cine mor..ți,voștri va făcut interlopi zdrențele când voi faceți swingareala între voi cu neveste cu tot Nevestele sunt la produs,și voi va considerati interlopi?? Bai retarzilor care trăiți din afacerea cu sper..ma?? Bai sifoanelor împuțite,nu va este rușine când va da unul o palma sa sunați la 112?? Sunteți niște zdrente
6
0
Putin este posibil sa faca un test cu arma nucleara in Marea Neagra. Toate ziarele mondiale vorbesc despre asta. Ce stire credeti ca este mai importanta pentru constanteni?
5
1
niste cacati ordinari care put si cacatu ala de boca de ii fute druga nevasta la fel un sifon ordinar scrie de toti sa scape el
3
0
Cumatrul meu Tomescu Petre și tovarășul lui de fapta , sunt doua sifoane ordinare, sunt cei mai mari scriitori,au făcut tâlhărie ziua in amiaza mare de sărăcia care o au in ei și cel mai mare curaj le-a dat drogurile din ei, cristialul pe care îl bagă zi și noapte Tomescu și Piki. Petre este cel mai mare traficant de droguri, a fugit in Piatra Neamț pentru ca îl aresta Dicotul din Constanta și sa retras la o Mânăstire de Călugări ptr ca și-a schimbat de mult sexul, este drăguța DOAMNA Tomescu Petruta, trăiește cu un călugăr Pe Rafte Daniel tot ei l-au bagat la puscarie și pe Marius Pitbul Familia Cocos își cere scuze de situația aceasta și din clipa când am aflat ca Cumatrul meu Petre a facut ce a facut, sa încheiat orice relație de familie
15
0
Liutic ala are fata si limbaj de sofer de taxi maxi. Piki ala o rabla obosita cu fata de pensionar politist.
4
0
Și Gabi Liutic este reținut. Declarații mincinoase ale gayului de tocia să facă rau,deoarece avea datorii la Petre și i-a dat banii cu mana lui,în schimbul achitării a unei părți din datorii.dar învățat de Stefancu,prietenul lui de droguri ,tigari,plus ca sunt căsătoriți amândoi..a depus plângere ca a fost talharit minciuni gogonata. Omul era în masina BMW CT 01 BRY,făcea un sex oral altui bărbat,acest TOCIA, care lunea îl știe de afacerist. Omul este gay declarat,și un escroc mare.,un mincinos
4
5
Mm.lor de bulanis sparti.sa stea la puscarie."Frumuselu" nume de coarda
3
0
Doi Drogați mafioți !
3
0
Si Gabi, Gabi e si el saltat sau bat campii astia?
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
193339183026
5/49
1136376284
joker
20243019359