REPLICA ONLINE CONSTANTA

16° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Învăţământ gratuit? CE MINCIUNĂ! Părinţii şi educatorii, SPONSORII unui sistem care nu se mai face bine

Învăţământ gratuit? CE MINCIUNĂ! Părinţii şi educatorii, SPONSORII unui sistem care nu se mai face bine

Replica API 12 octombrie 2017 | 00:00 323

Ministrul Învăţământului, Liviu Pop, a bifat de dată recentă o întâlnire cu peste 400 de educatori şi profesori din învăţământul preuniversitar. A fost prezentă şi Ecaterina Andronescu, fost ministru cu experienţă într-ale comunicărilor, spre deosebire de Liviu Pop. O ajută mult participările la diverse emisiuni politice, chiar dacă nu are soluţii, ci doar discursuri mobilizatoare, de genul „haideţi să cultivăm patriotismul, să nu ne mai plece copiii peste hotare”.

Dincolo de luările de cuvânt, multe dintre ele lipsite de substanţă (din partea celor care se presupune că sunt la putere şi fac eforturi pentru a schimba în bine sistemul de educaţie), actualul ministru Pop s-a făcut remarcat prin „butonarea” telefonului în timp ce o educatoare atrăgea atenţia asupra unor probleme.

Pus în faţa microfonului, într-un soi de dialog cu educatoarea care doar ce afirmase că, dacă era mai tânără, pleca şi ea în afara ţării, Liviu Pop a găsit de cuviinţă să răspundă că: „Tot ce aflăm încercăm să soluţionăm. Nu putem ceea ce n-am făcut timp de 27 de anisă o facem puşcând din degete”. Cam aceasta este abordarea noului ministru devenit deja celebru pentru gafe şi greşeli de limbă română.

Chiar dacă sunt slabe şanse ca cineva să îl trezească la realitate şi să îi explice că lucrurile se fac „pe genunche” în ministerul domniei sale, cu largul său concurs, aducem în atenţia opiniei publice următorul apect: banii pe care fiecare profesor îi alocă (din propriul buzunar) pentru clasă. Adică, dincolo de veşnica şi arhi-cunoscuta problemă a banilor pe care părinţii îi dau, an de an, pentru educaţia „gratuită” la stat (de la manuale la fondul clasei etc.), şi dascălii fac eforturi financiare.

Din salariile lor, mulţi dintre profesori achiziţionează materiale didactice pentru clasă, fac copii xerox pentru diverse teste, amenajează clasa acolo unde sponsorizările părinţilor nu ajung. O întrebare pe acest subiect, lansată în mediul virtual, a stârnit cadrele didactice, care s-au întrecut în a explica pe ce anume dau bani din propriul buzunar, numai să fie bine la clasă: „Depinde de cadrul – eu am cheltuit 200 de lei fiind dirigintă la clasă de gimnaziu, dar colega mea, care e învăţătoare, a cheltuit peste 500 de lei, majoritatea pentru amenajarea clasei. Nu mai vorbesc de muncă”;

„Vreo 150 de lei numai pe xerox, apoi mi-am cumpărat imagini, CD-uri, doar-doar să îi captez pe elevi. În total, vreo 350 de lei”; „În funcţie de necesităţi.... cam 500 de lei plus xerox!”. Iar comentariile nu se opresc aici, existând însă şi persoane care au opinat că este ori exces de vocaţie…ori… prostie ca un dascăl să dea bani din propriul buzunar pentru materiale didactice la clasă ori alte asemenea.

Imediat, profesorii au răspuns, susţinând că fără astfel de cheltuieli nu reuşesc să motiveze elevii să fie atenţi la ore ori nu reuşesc să organizeze o testare la clasă în condiţii optime. „Vremurile când scriai doar la tablă cu creta s-au dus... Elevul trebuie să înţeleagă ce îi ceri la testare. Să îi pui întrebările pe foaie direct, nu să stea să transcrie ori să îi dictezi... Credeţi că vor fi atenţi când scrii la tablă?”, ne-a explicat un dascăl din Constanţa.

Problemele din sistem încep însă chiar de la învăţământul preşcolar. Cheltuielile părinţilor, ale educatorilor – mai puţin, la care se adaugă carenţele legate de igienă ori de alimentaţie. „Cum să amendez o grădiniţă pentru deficienţele depistate la bucătărie, când educatoarele pun mână de la mână să cumpere un mop, să facă minima curăţenie?”, comenta, de dată recentă, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa, Horia Constantinescu.

Comentariul acestuia venea în contextul controalelor demarate de CJPC în grădiniţe. După episodul „grădiniţa”, costisitor după cum ştiu toţi părinţii, urmează „învăţământul gratuit” la stat, care... numai gratuit nu e! Cheltuiala cu manuale, cheltuiala cu fondul clasei şi aşa mai departe. Desigur, ministrul Pop ar trebui să ştie toate acestea şi să vină cu un plan de revitalizare a sistemului, altul decât „manuale de sport” cu enormităţi şi greşeli gramaticale.

Între timp, de notat şi faptul că la Constanţa a debutat proiectul şcolar-educaţional „România în sărbătoare”, anunţat cu gravitate şi solemnitate pe Facebook. Nu contestăm importanţa proiectului, ci doar îi sugerăm inspectorului general şcolar Petrică Miu să se dedice şi celorlalte probleme din învăţământul constănţean.

Alexandra CUCU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pentru copii dar nu si pentru parintii lor!
0
0
Nici un profesor nu cumpara pe banii lui materiale didactice. E adevarat ca parintii cumpara tot de la auxiliare, creta pana la hartie igienica
4
4
La scoala 38 Dimitrie Cantemir...se cotizeaza la greu...nimic nu se face. DNA Director este o curva ordinara care fura banii si se plimba in Grecia. Scoala pute a cacat si nimic nu se face. Asta e. Pa.
5
0
Parintii sunt cei care cotizeaza, la cererea educatorilor si al profesorilor. Putini sunt acei profesori sau educatori care cotizeaza. Sunt bani la fondurile gradiniteti si al scolilor, doar ca atat de tare s-au obisnuit educatorii si profesorii sa ceara de la parinti, incat nu se mai ating de bugetul gradinitei si al scolii. Ma refer la bani pt igiena, rechizite, nu la reparatii.
7
2
Asa a fost si asa va muri sistemul acesta din invatamant. Asa e sistemul, nu va mai chinuiti la solutii. Chiar daca vor face cu adevarat gratuit inv tot vor cere bani si sute peste sute. Grav e, asa cum e la cernavoda, sc 2, cand banii ii strange profesorul ci nu parintii
5
3
A fost promis invatamant gratuit pentru toata lumea ca oamenii sa plece de la sate la orase. Intre timp vremurile s au schimbat si nu mai este posibil invatamantul gratuit pentru toti. Nici sanatate sau pensii. Cine intelege aceste lucruri mai are o sansa, cine nu, ajunge victima fireasca a unui sistem muribund.
8
2
a crescut tot in Romania.Ei adica cei de la butoane stiu foarte bine realitatile sistemului.Pop-genunche actioneaza in conformitate cu ordinele primite de la,,raionul central,,date de tov.comisar Dragnea.sistemul e un mare fasss pentru ca s-a produs o tensiune fantastica in societate acum toti asteapta salariile uriase promise.singurii pagubiti din toata povestea sunt parintii care muncesc pe salarii mizerabile si copii lor nevoiti sa se mediteze ca sa promoveze clasa.vi se pare normal?
8
2
Mizerii mai mari ca cei ce si spun educatori , profesori, cadre didactice n
5
10

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108