REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Iohannis a sesizat CCR cu modificările aduse de Parlament privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi

Iohannis a sesizat CCR cu modificările aduse de Parlament privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi

Replica API 11 iulie 2020 | 00:00 1248

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială, legea încalcă mai multe prevederi constituţionale, inclusiv pe cele care consacră principiul bicameralismului.

Şeful statului susţine că legea încalcă articolul 140 din Constituţie, prin prevederea care îi atribuie preşedintelui Curţii de Conturi aceleaşi competenţe ca şi plenului acesteia.

"Art. I pct. 8 încalcă art. 140 alin. (4) din Constituţie. Potrivit acestui punct din legea supusă controlului de constituţionalitate, (...) '(1) Conducerea Curţii de Conturi se exercită de plenul Curţii de Conturi şi de către preşedinte. Conducerea executivă se exercită de către preşedinte, care coordonează, îndrumă şi conduce, după caz, întreaga activitate a acesteia, potrivit competenţelor conferite de prezenta lege. Preşedintele este ajutat de doi vicepreşedinţi care sunt consilieri de conturi'. Noua soluţie legislativă cuprinsă în teza I a alin. (1) al art. 9 îi atribuie, aşadar, preşedintelui Curţii de Conturi aceleaşi competenţe ca şi plenului acesteia. În forma actuală a legii, art. 9 alin. (1) prevede: 'Conducerea Curţii de Conturi se exercită de plenul Curţii de Conturi'. Soluţia legislativă în vigoare este în acord cu statutul preşedintelui Curţii de Conturi, respectiv acela de consilier de conturi şi membru al plenului Curţii de Conturi. Totodată, potrivit tezei a II-a a alin. (1) al art. 9 în forma propusă de legea criticată, preşedintele Curţii de Conturi va coordona, îndruma şi conduce, după caz, întreaga activitate a acesteia. Din coroborarea celor două teze rezultă că principiul independenţei membrilor Curţii de Conturi în exercitarea mandatului lor, statuat prin art. 140 alin. (4) din Constituţie, nu mai este respectat", se arată în sesizare, scrie Agerpres.

Un alt articol care încalcă Constituţia, în opinia preşedintelui, este cel care prevede că "reprezentanţii entităţilor auditate, care au acţionat pe baza punctelor de vedere, documentelor emise sau aprobate de organele cu atribuţii de reglementare şi avizare, nu răspund pentru consecinţele măsurilor administrative luate în urma recomandărilor sau dispoziţiilor, după caz, cuprinse în acestea".

Preşedintele consideră că această normă "este lipsită de claritate şi predictibilitate", întrucât nu rezultă către cine va fi transferată răspunderea pentru activităţile realizate în exercitarea funcţiilor de către reprezentanţii entităţilor auditate şi care au cauzat totuşi un prejudiciu, "aspect ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie, conform căruia 'În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie'".

"În egală măsură, exonerarea de răspundere a reprezentanţilor entităţilor publice auditate pentru consecinţele erorilor/abaterilor de la legalitate constatate de Curtea de Conturi contravine chiar rolului constituţional al acestei autorităţi, consacrat de art. 140 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia 'Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate'", se mai explică în sesizare.

"Constatările înscrise în rapoartele de audit trebuie să se bazeze pe probe de audit cu grad de adecvare şi grad de suficienţă ridicată", este o altă prevedere care încalcă Legea fundamentală, potrivit sursei citate.

"Noţiunile de 'grad de adecvare ridicat' şi 'grad de suficienţă ridicat' nu sunt definite în legea criticată, nici în cuprinsul acestui articol, nici în lista de definiţii reglementată de art. 2 din Legea nr. 94/1992. Într-o atare situaţie, standardul de probă necesar este incert, aspect care încalcă principiul securităţii juridice cuprins la art. 1 alin. (5) din Constituţie şi care contravine exigenţelor privind claritatea şi previzibilitatea legii. Fiind aspecte care detaliază la nivel legal funcţia de control a Curţii de Conturi, este necesar ca reglementarea acestora să fie clară, fără echivoc şi fără elemente ce ţin de aprecieri subiective", spune Iohannis.

Şi articolul potrivit căruia printre atribuţiile plenului Curţii de Conturi va fi şi aceea de a aproba procedura de reverificare/redeschidere a examinării situaţiilor financiare pentru motive întemeiate încalcă prevederile Constituţiei, după cum menţionează preşedintele.

"Această nouă atribuţie introdusă în competenţa plenului Curţii de Conturi contravine rolului constituţional al acestei autorităţi, respectiv principiului egalităţii consilierilor de conturi. Aceasta întrucât aprobarea redeschiderii sau reverificării situaţiilor financiare pentru motive întemeiate pune în discuţie chiar funcţia de control a Curţii de Conturi, aşa cum aceasta este reglementată de art. 140 alin. (1) din Constituţie, introducând un element de apreciere subiectivă, lipsit de claritate şi precizie, prin sintagma 'situaţii întemeiate', contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. O atare reglementare poate conduce la situaţia în care orice verificare a situaţiei financiare a unei entităţi auditate să poată fi redeschisă oricând, fără nicio limită temporală şi fără niciun criteriu obiectiv de apreciere, acest aspect aducând atingere chiar securităţii raporturilor juridice, principiu consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală", arată şeful statului.

El adaugă că legea nu are avizul Consiliul Economic şi Social, care ar fi fost obligatoriu pentru acest tip de act normativ, lucru ce încalcă, de asemenea, Constituţia.

"Potrivit expunerii de motive, intenţia iniţiatorului a fost aceea de a asigura 'corelarea unor prevederi din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi cu standardele internaţionale de audit, respectarea dispoziţiilor privind tehnica normativă în elaborarea reglementărilor privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, clarificarea unor dispoziţii pentru a înlătura incertitudinea juridică, precum şi actualizarea unor termeni'. Legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, şi adoptată de Senat, în calitate de Cameră decizională. Prin raportare la amploarea modificărilor aduse de Senat, în calitate de Cameră decizională, apreciem că legea a fost adoptată cu nesocotirea principiului bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie", se mai spune în sesizare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cum PSD- analfabeti pe linie- si-au pus supusii si executantii in functii cheie-idem CCR, rezultatul se poate anticipa
0
0
Curtea de Conturi trebuie sa fie un organ apolitic,nu condus de de hotii din PSD sau alt partid politic.
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108