REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Iorguş: De sărbători, consilierii ar trebui să rezolve problema căldurii la Mangalia

Iorguş: De sărbători, consilierii ar trebui să rezolve problema căldurii la Mangalia

Replica API 13 decembrie 2011 | 00:00 123

Apel pentru aprobarea împrumutului solicitat de firma furnizoare de agent termic

Apel pentru aprobarea împrumutului solicitat de firma furnizoare de agent termic

Deputatul PDL Zanfir Iorguş îşi propune o discuţie cu ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu. În cadrul acesteia, Iorguş va solicita ministrului să avizeze pozitiv o eventuală hotărâre a Consiliului Local Mangalia privind garantarea furnizării împrumutului solicitat de societatea de termoficare din sudul litoralului, pentru furnizarea la parametri optimi a agentului termic. Precizările deputatului au venit în contextul întrebării lansate de "Replica", referitoare la situaţia administraţiei publice locale şi a problemei stringente cu care se confruntă populaţia: furnizarea căldurii.

"Eu fac apel către toţi consilierii ca în prag de sărbători să lase orgoliile deoparte, să se adune laolaltă şi să creeze o atmosferă de linişte în Mangalia. Să rezolve împreună problema căldurii. Mi-aş dori să găsească soluţii şi să remedieze greşeala făcută de fostul primar Claudiu Tusac în privinţa societăţii care a preluat termoficarea în sudul litoralului. Trebuie înţeles că a venit iarna şi, întrucât altă soluţie rapidă nu există, trebuie aprobat împrumutul solicitat de societatea de termoficare, pentru ca aceasta să poată cumpăra combustibil. Banii să fie destinaţi, subliniez, doar pentru achiziţia de combustibil, pentru ca mangalioţii să nu mai îndure frigul. Să se considere că administraţia locală achită în avans pentru ca situaţia să reintre în normalitate", a explicat Zanfir Iorguş, el adăugând că dacă se va merge pe această soluţie excepţională, va face lobby pe lângă ministrul de Finanţe ca hotărârea să primească avize. Cât priveşte scandalul "celor 3 sau 4 primari" ai Mangaliei, Zanfir Iorguş a comentat că este vorba despre "lupta pentru putere" în sânul USL, între PSD, PNL şi PC. "Acesta este motivul pentru care fiecare susţine că e primar şi este scandal", a mai declarat Iorguş, menţionând că momentan nu doreşte să intre în alte detalii legate de "cine are dreptate sau nu" în acest război.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108