REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
8.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Jaf ca-n filmele cu proşti: au tamponat maşina cu bani, au fugit fără pradă, apoi au raportat accidentul la Poliţie

Jaf ca-n filmele cu proşti: au tamponat maşina cu bani, au fugit fără pradă, apoi au raportat accidentul la Poliţie

Replica API 24 ianuarie 2012 | 00:00 271

Premieră la Constanţa

Premieră la Constanţa

Realitatea bate filmul, zice o vorbă. În cazul unor tineri din Poarta Albă, acţiunea pusă la cale de ei şi maniera în care s-a încheiat ar putea fi subiectul unui film de comendie. Spectatorii ar râde cu lacrimi ori, dimpotrivă, i-ar compătimi: atâta nepricepere, ghinion şi prostie strânse la un loc, mai rar întâlneşti! Vorbim despre un jaf care a eşuat lamentabil, în municipiul Constanţa. Patru tineri din comuna Poarta Albă au acţionat la "pont": au aşteptat ca angajatul unei societăţi să se urce în maşina de serviciu, cu o sumă considerabilă de bani asupra lui. Ca nişte adevăraţi kamikaze, au tamponat violent autoturismul din care ar fi trebuit să ia banii. Au coborât apoi, au încercat să spargă geamul, să deschidă portiera unde se afla partea vătămată, numai că unul dintre ei a fost recunoscut! Speriaţi, tâlharii au rupt-o la fugă. Iar povestea desprinsă parcă din filmele cu proşti nu se încheie aici.

Jaful eşuat a avut loc pe data de 21 septembrie 2011, când poliţiştii din municipiul Constanţa au fost alertaţi de un angajat al firmei Eurovia Invest cum că a fost ţinta unui atac. Partea vătămată a povestit cum s-a trezit că este tamponat violent, la intersecţia străzilor Mihai Viteazu cu Topraisar, de o maşină din care au coborât doi indivizi. Unul dintre ei a încercat să îi spargă geamul, prin metoda "clasică" a bucăţilor de ceramică provenite de la o bujie. Mai exact, sub lovitura bucăţilor de ceramică, geamul Skodei în care se afla angajatul Eurovia ar fi trebuit să se spargă. Numai că, ghinion, nu s-a spart, aşa că celălalt atacator a încercat să deschidă portiera, pentru a lua banii din maşină. În acel moment, el a fost recunoscut, aşa că a rupt-o la fugă împreună cu celălalt tânăr care îl însoţea. Ulterior, s-a stabilit că alături de cei doi atacatori erau implicaţi încă doi "ameţiţi" din comuna Poarta Albă - care aşteptau într-un alt autoturism, iar cel care le-a dat "pontul" a fost un constănţean de 63 de ani - Nicolae Martinescu. Iată şi numele nefericiţilor din Poarta Albă: Nelu Marius Ungureanu, de 32 de ani, Ciprian Lacatoş, de 25 de ani, Cristian Salop, de 33 de ani şi Gabriel Cărmiş, de 28 de ani. Mai adăugăm că, după toată tentativa eşuată de jaf, petrecută undeva în jurul orelor 15.00, unul dintre atacatori s-a prezentat la Poliţia Rutieră, pe la ora 20.00, pentru a declara că a fost implicat într-o tamponare, dar că a părăsit locul accidentului de teamă. Varianta oferită poliţiştilor a fost însă doar o tentativă prostească de a "drege" busuiocul. Evident că poliţiştii nu i-au crezut, aşa că toţi cei patru tineri din Poarta Albă, plus cel din Constanţa, au fost trimişi în judecată. Doi dintre ei sunt deja în arest, ceilalţi fiind condamnaţi cu suspendare pentru tentativă de tâlhărie, respectiv complicitate la tentativă de tâlhărie.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108