rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

JALE pe LITORALUL ROMÂNESC! STEAGUL ROŞU a fost IGNORAT de TURIŞTI

Weekend plin de intervenții ale salvatorilor ISU și salvamarilor, la malul Mării Negre. Sâmbătă au fost două astfel de acțiuni însă duminică, o stare se alertă s-a instaurat în Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea. Nu mai puțin de 10 persoane au avut nevoie de ajutorul și asistența salvatorilor și a cadrelor medicale, într-un timp foarte scurt. O singură persoană și-a pierdut viața.

În sudul litoralului a fost o desfășurare imensă de forțe. Militari ISU Dobrogea, elicopterul SMURD, scafandri, mai multe ambulanțe și nu numai au intervenit în acest weekend pe plajele din Mamia, Corbu, Venus, Olimp și Vama Veche.

Oamenii legii fac un apel la responsabilitate și roagă atât constănțenii cât și turiștii să respecte semnificațiile steagurilor arborate de salvamari și să nu se aventureze în larg… asta îi poate costa viața.

Sâmbătă, trei acțiuni de salvare pe litoralul românesc

În ziua de sâmbătă, 29 august, salvatorii di cadru ISU Dobrogea dar și salvamarii au intervenit pentru salvarea a trei persoane ce se aflau în pericol de înec.

Prima alarmă s-a dat în jurul orei 12.00, în Mamaia, în dreptul hotelului Tomis, unde o persoană a fost scoasă din apă. Aceasta a fost scoasă din apă de un salvamar, fiind conștientă.

La puțin timp după, salvatorii din cadrul ISU "Dobrogea" au fost solicitați în Neptun. Din primele informații, era vorba despre o persoană scoasă din apă, conștientă, din zona Steaguri din Neptun. În jurul orei 16.00, salvatorii au fost solicitați pentru a interveni în Eforie Nord, de această dată, în zona portului Belona.

O duminică neagră…

Ziua de duminică unit toate forțele posibile, terestre, marine și aeriene, în salvarea celor ce s-au aventurat în valuri, nerespectând semificația steagurilor arborate. Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină duminică, 30 august, în jurul orei 09.00 în stațiunea Vama Veche, în dreptul cherhanalei, acolo unde, o persoană era în pericol de înec. Bărbatul de 52 de ani a fost scos din mare de salvamari, conștient fiind și a refuzat transportul la spital.

Prima intervenție a fost un succes, însă, ce avea să se întîmple nimeni nu știa…

VAL de APELURI la 112! S-a instaurat starea de ALERTĂ

De la ora 11.30, dispeceratul ISU Dobrogea a fost „bombardat” cu apeluri prin care erau solicitați salvatorii și cadrele medicale pe plajele din sudul litoralului. „În tot sudul litoralului începând de la Vama Veche până în Olimp avem toate forțele inspectoratului, astfel: terestre: 4 SMURD și șenilate; pe mare ambarcațiunea din Portul Mangalia și echipaje de scafandri și aerian (elicopterul) care desfășoară activități de căutare salvare sau acordare prim ajutor medical pentru cel puțin 7 persoane printre care copii, fie dispăruți în mare, în pericol de înec sau resuscitați pe plajă. În momentul de față încă se primesc apeluri pe 112 din zona menționată. Forțe suplimentare: 4 saj B2, 1 saj C, nave de la ARSVOM și Garda de Coastă.

Misiunea este un dinamică, este dificil de acționat din cauza gradului de agitație al mării. Toți colegii sunt angrenați în gestionarea situațiilor de urgență apărute” transmiteau reprezentanții ISU Dobrogea, la acel moment.

Au început să curgă avertizările ISU: un bărbat a decedat

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină duminică în stațiunea Olimp. De această data era vorba despre o persoană aflată în pericol de înec în dreptul hotelului Belvedere. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 75 ani, a fost scoas din mare în stop cardio-respirator. Acestuia i-a fost aplicat protocolul de resuscitare însă din păcate fără răspuns, acesta fiind declarat decedat.

Doi copii în pericol de înec

La scurt timp, salvatorii au intervenit în stațiunea Venus, acolo unde doi copii erau în pericol de înec, în dreptul hotelului Turcoaz. Aici s-a intervenit cu o ambarcațiune TARGA din Portul Mangalia, o ambulanță SMURD și elicopterul pentru survol. Misiunea era îngreunată de valurile mari. Cei doi au fost salvați. „Copil de aproximativ 10 ani, victimă a unui accident submersie cu tulburări respiratorii, transferat la Spitalul Județean” a declarat un cadru medical, la ceva timp după eveniment.

Tot în Venus s-a intervenit pentru căutarea și salvarea unui bărbat ce se afla pe plaja Bali din stațiunea Venus dar care s-a aventurat în mare.

O nouă alertă! Trei persoane, în Vama Veche

O nouă alertă avea să vină. Una care anunța salvarea a două persoane de la înec. „În Vama Veche sunt 3 persoane scoase din mare care refuză transportul la spital” au declarat reprezentanții ISU Dobrogea.

Fetiță scoasă din apă, la Corbu

O fetiţă de 7 ani, aflată în pericol de înec pe o plajă din Corbu, a fost scoasă conştientă din apă de reprezentanţii ISU Dobrogea.

O persoană salvată, pe plaja 3 Papuci

O altă persoană a fost scoasă din apă de către salvamari, conștientă fiind, pe plaja 3 Papuci din Constanța.

Turist scos din apele Mării Negre, la Sulina

Nu doar salvatorii constănțeni au fost în alertă duminică, ci și cei tulceni. De exemplu, polițiștii tulceni au fost sesizati în dimineața zilei de 30 august a.c., cu privire la faptul că o persoană pluteste pe apele Mării Negre, în zona orașului Sulina.

Echipajele medicale sosite, de asemenea, la fața locului, au declarat decesul. La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost constatate urme de violență.

Trupul neînsuflețit al bărbatului urmează a fi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Polițiștii au intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă), efectuând cercetari pentru stabilirea identității bărbatului, precum si a tuturor circumstanțelor in care s-a produs incidentul.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii tulceni au stabilit identitatea persoanei decedate, respectiv, un bărbat de 44 de ani, din județul Suceava. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor cauzelor și condițiilor in care s-a produs evenimentul.

Diana BERECHET

luni, 31 august 20201141
Comentarii

02Franga(31 aug 11:26)
Nu a fost ignorat de turisti,ci doar de cativa dintre ei. Asa puteam sa spunem ca romanii sunt imputiti,hoti,violatori,tradatori si tot asa,doar pentru ca unii au aceste metehne. Putin e naspa,deci rusii sunt rai,atunci romanii sunt toti de cacat pentru ca guvernul este asa? Generalizarile sunt ticaloase,produc efecte nocive si nemeritate nici macar de cei ce cred in afirmatiile eronate,ei fiind limitati in intelegerea lucrurilor logice din varii motive. Deci nu turistii ci unii oameni au ignorat steagurile si poate si alte avertismente in viata lor.
02Escu(31 aug 10:16)
Care jale tu D.B;in toata vara asta nu s-au innecat in mare nici 39 de oameni adica cat mor intr-o zi de coronavirus in Romania,pai daca pastram proportiile asta inseamna ca este jale pe litoral iar in Romania a venit apocalipsa care se numeste COVID-19.
04gogu(31 aug 09:53)
Selctie naturala cind steagul rosu e ridicat ..Daca te crezi destept ca ai venit pe litoral cu bonuri de vacanta de la pesede adica pe banii nostri nu inseamna ca trebuie sa te si intorci acasa .Jucati hore si mancati seminte si mergeti la apa adica sa scape lumea de voi .
mai mult...Replica
27 ian 13:51ReplicaS-a ÎNCHIS CIRCULAȚIA între AGIGEA și NEGRU VODĂ

Din cauza ninsorii abundente și a viscolului ce au determinat scăderea vizibilității, CNAIR si Poliția Rutieră au...2056

27 ian 12:53ReplicaATENȚIE! Se REDESCHID RESTAURANTELE în municipiul Constanţa3670
27 ian 00:00ReplicaIndividul care a ÎNJUNGHIAT un POLIȚIST la Eforie este RECIDIVIST!1640
27 ian 14:37ReplicaALERTĂ! COD PORTOCALIU de VREME REA la CONSTANȚA

Iarna și-a intrat în drepturi în județul Constanța. În vigoare este și un cod portocaliu de ninsoare dar și unul...4608

27 ian 14:42ReplicaVREMEA REA FACE RAVAGII la CONSTANȚA!3045
27 ian 22:33ReplicaNu știi ce ofertă de energie electrică să alegi? Cu ENGIE Star, ai prima factură gratuit și preț fix la energia activă tot anul1547
27 ian 00:29ReplicaGas Port Oil TRANSFORMĂ CLUBUL XS din Mamaia în HOTEL

Se construiește un nou hotel în stațiunea Mamaia. Mai exact, afaceriştii, Dan Mihalache şi Sterică Paris, prin...1479

27 ian 11:49ReplicaFlorentina Iluță, specialist în micropigmentare medicală: „Reconstrucția areolei în 3D după masectomie în clinica noastră este gratuită”1091
27 ian 00:24ReplicaA fost prins individul implicat în SCANDALUL cu FOCURI de ARMĂ de la FILICORI2624
27 ian 22:31ReplicaAfaceristul Stelian Panaia, OBLIGAT să restituie 30.000 de lei Complexului Doina din Mamaia

Complex Doina a solicitat în instanţă obligarea Ypa Turism la plata sumei de 30.000 lei reprezentând plată...1616

27 ian 22:20ReplicaBIJUTERII VERSACE, CONFISCATE de AUTORITĂȚI1366
27 ian 22:29ReplicaPREMIERĂ! A dat SPARGERE la o CROITORIE pentru un FIER de CĂLCAT. VIDEO!1310
Vremea
-0.3°-0.3° - 0.6° miercuri, 27 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 99%
Vânt: 13.98 m/s
Presiune: 1000 milibari

Loto
6/4912271593344
5/4031342137
joker403523192819
Horoscop
mai mult...SPSportRT
27 ian 00:00SportSimona Halep va disputa primul meci din 2021 împotriva liderului WTA

Aflată în carantină la Adelaide, Simona Halep se pregătește alături de Irina Begu pentru debutul în noul sezon...458

27 ian 00:00Sport”Milan, ținută în viață de magnificul Tătărușanu!” Reacția presei internaționale după Inter - Milan

Inter s-a impus în fața Milanului în Derby della Madonnina din Cupa Italiei cu 2-1, grație golurilor marcate de...772

27 ian 00:00SportThomas Tuchel, noul antrenor al echipei Chelsea Londra

Clubul Chelsea Londra a anunţat, marţi, că noul antrenor al echipei din Premier League este Thomas Tuchel,...247

27 ian 00:00SportFC Argeş - FCSB 0-0

FC Argeş şi FCSB au încheiat nedecis, 0-0, marţi seara, la Piteşti, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii I de...237

Local
27 ian 13:43LocalSIOFOR pentru DIABETICI, de NEGĂSIT, în continuare, în farmacii

În ultima perioadă Siofor (clorhidrat de metformină), un medicament prescris multor pacienți cu diabet zaharat de...1042

27 ian 21:00LocalPe strada Primăverii va fi amenajată o trecere de pietoni

„Acum ceva vreme, când nu aveam atribuții care să-mi permită să mișc lucrurile, am fost sesizată de locuitorii...798

27 ian 21:00LocalViceprimarul Ionuț Rusu, despre episodul de iarnă ce vine: Primăria e pregătită!

1863

27 ian 09:11LocalÎn localitatea ȚEPEȘ VODĂ va fi AMENAJAT un AFTER SCHOOL

Localitățile „uitate de lume” din Constanța tind spre o educație europeană și modernă, chiar dacă, unii ar...488

27 ian 00:06LocalCoronavirus: Peste 1.800 de persoane, verificate de polițiștii constănțeni, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...534

27 ian 00:05LocalCoronavirus la Constanța: 29.485 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 29.485 de persoane...598

Politică
27 ian 20:34PoliticăTăriceanu: Vă asigur că acest dosar este unul eminamente politic

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu susţine că dosarul în care este pus sub inculpare de...838

27 ian 20:34PoliticăȘoșoacă: Dacă la fiecare 6 luni apare o tulpină, când începem școala, peste 20 de ani?

Senatoarea AUR Diana Șoșoacă a lansat luni, la Antena 3, o întrebare către specialiști despre începerea școlilor...1608

27 ian 20:34PoliticăLucian Bode: La acest moment nu sunt prefigurate noi restricții. Se analizează posibilele efecte ale noilor tulpini

634

Interviuri
15 ian 00:06InterviuriGeorge NICULESCU: ANRE nu a fost pregătită pentru LIBERALIZAREA pieței de ENERGIE! Video

1 ianuarie 2021 a adus cu sine liberalizarea completă a pieței de electricitate. Însă câți dintre consumatori...2069

12 ian 00:27InterviuriPrefectul COȘA: Întoarcerea la NORMALITATE este POSIBILĂ doar dacă ne VACCINĂM! Video

Noul an a venit cu speranţă şi încredere că vom trece cu bine peste această perioadă grea, însă reîntoarcerea...2037

19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

4877

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...4034

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

Mircea Dobre, candidat din partea Pro România la Camera Deputaților, a acordat un interviu ziarului Replica, în care...3531

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

3449

Monden
27 ian 00:00MondenLiz Hurley s-a pozat topless în zăpadă

Actrița Liz Hurley s-a pozat recent cu sânii goi în zăpadă. Fotografia a fost făcută de fiul ei, Damian, în...682

27 ian 00:00MondenCéline Dion și-a serbat fiul cel mare. Rene a împlinit 20 de ani

Céline Dion și-a serbat fiul la împlinirea vârstei de 20 de ani. Ea i-a adresat un mesaj emoționat pe o rețea...470

27 ian 00:00MondenMatthew McConaughey: „Am stat 20 de luni pe bară. Am crezut că spun adio carierei de la Hollywood”

360

27 ian 00:00MondenAFI Awards: "Nomadland" şi "Bridgerton", pe lista celor mai bune 10 filme şi 10 seriale TV din 2020

American Film Institute (AFI) a publicat luni lista celor mai bune 10 filme ale anului trecut, iar cinci dintre...340

27 ian 00:00MondenUn nou film din franciza „Tomb Raider“ va fi regizat de cineasta Misha Green

Misha Green, creatoarea serialului TV "Lovecraft Country" (2020), va debuta în cinematografie în calitate de regizoare...296

27 ian 00:00MondenJane Fonda va fi recompensată cu premiul pentru întreaga activitate în cadrul ceremoniei Globurilor de Aur

306

Mapamond
27 ian 00:00MapamondCoronavirus: Marea Britanie va ajuta alte ţări la identificarea noilor variante de SARS-CoV-2

Marea Britanie va oferi "experienţa şi capacităţile sale" altor ţări ale lumii pentru a le ajuta să identifice...266

27 ian 00:00MapamondOlanda: Poliţia a reţinut peste 150 de persoane în a treia noapte de violenţe

Poliţia olandeză a reţinut peste 150 de persoane în cea de-a treia noapte de violenţe în mai multe oraşe, unde...293

27 ian 19:25MapamondCoronavirus: Un medicament dezvoltat în Ungaria, testat pe animale, previne formele severe de COVID-19

352

27 ian 19:23MapamondSuedia suspendă plăţile către Pfizer, cerând explicaţii despre numărul de doze dintr-un flacon

Agenţia suedeză de sănătate a suspendat plăţile pentru vaccin către Pfizer, cerând explicaţii despre numărul...352

27 ian 00:00MapamondPortugalia preconizează să trimită în alte ţări pacienţi cu COVID-19 din cauza supraaglomerării spitalelor

Guvernul portughez preconizează posiblitatea de a cere ajutor internaţional pentru a trimite pacienţi cu COVID-19 în...301

27 ian 00:00MapamondCoronavirus: Iranul a aprobat vaccinul rusesc împotriva COVID-19 Sputnik V

269

Sănătate
27 ian 00:00SănătateCum combați instantaneu poftele care îți pun silueta în pericol

Cel mai mare inamic al siluetei tale este pofta... de dulce, de sărat, de fast-food, de orice. Ce poți face pentru a...321

27 ian 00:00SănătateBăuturile energizante stimulează într-un mod nesănătos inima

Un nou studiu restrâns sugerează că băuturile energizante pot cauza modificări nesănătoase ale ritmului cardiac...279

27 ian 00:00SănătateMai puține calorii pentru o viață mai lungă și mai sănătoasă

285

27 ian 00:00SănătateDieta mediteraneeană vs. dieta low fat: care este mai bună pentru inimă?

Într-un studiu recent, oamenii de știință au comparat efectele unei diete mediteraneene cu cele ale unei diete cu...329

27 ian 00:00SănătateExtractul din fructe de soc poate combate simptomele răcelii

Folosit din vechime în tratarea unor infecții, în zilele noastre socul este cel mai adesea luat ca supliment imunitar...279

27 ian 00:00SănătateStudiu: Colesterol mărit la tinerețe, risc de probleme cardiace la vârsta a doua

A avea colesterolul crescut în timpul adolescenței sau al tinereții (până în 30 de ani) crește riscul unei...294

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT