REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Jennifer Lopez şi-a amânat nunta cu Alex Rodriguez din cauza pandemiei de coronavirus

Jennifer Lopez şi-a amânat nunta cu Alex Rodriguez din cauza pandemiei de coronavirus

Replica API 9 aprilie 2020 | 00:00 983

Jennifer Lopez și Alex Rodriguez

Pandemia de coronavirus a tulburat viaţa a milioane de oameni în SUA iar celebrităţile nu fac excepţie, asftel încât diva din Bronx, Jennifer Lopez, şi logodnicul său, fostul jucător de baseball Alex Rodríguez, au fost nevoiţi să-şi amâne planurile de nuntă, relatează miercuri EFE, citată de Agerpres.

Celebrul cuplu s-a logodit în septembrie anul trecut şi a făcut public evenimentul prin imagini postate pe contul de Instagram, iar fanii aşteptau cu mare interes ziua ceremoniei religioase care a trebuit să fie amânată în contextul crizei actuale de coronavirus.

Cântăreaţa, actriţa şi dansatoarea latino a declarat într-un interviu cu Ellen DeGeneres că noul virus "a dat peste cap multe vieţi" şi cu siguranţă nu va avea loc o nuntă "în aceste zile". "Nu ştiu când vom putea stabili o nouă dată", a spus a.

"Adevărul este că habar nu am când va avea loc nunta", a spus Jennifer Lopez, pentru care ar fi vorba de cea de-a patra căsătorie, dintre care ultima cu cântăreţul Marc Anthony, tatăl gemenilor săi Emme şi Max.

La fel ca alte milioane de americani, cântăreaţa s-a izolat în casă, fapt ce coincide cu perioada de pauză pe care anunţase că o va lua după prezentarea recitalului din pauza competiţiei Super Bowl şi după participarea la un nou sezon al concursului "World of Dance", unde face parte din juriu.

Jennifer Lopez a declarat că îşi dedică timpul îngrijirii copiilor săi şi celor două fiice ale logodnicului său, Alex Rodríguez.

Actuala pandemie de COVID-19 a ajuns la un total de 1.211.214 cazuri în întreaga lume, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în timp ce numărul deceselor a urcat la 80.142.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu este nicio tragedie. Pot sa mai astepte doua luni.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920