REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

JO 2020 - Atletism: Rareş Toader a ratat calificarea în finala probei de aruncare a greutăţii

JO 2020 - Atletism: Rareş Toader a ratat calificarea în finala probei de aruncare a greutăţii

Replica API 5 august 2021 | 00:00 617

Atletul român Rareş Andrei Toader a ratat calificarea în finala probei de aruncare a greutăţii, marţi, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, cea mai bună aruncare a sa având 19,81 metri, scrie Agerpres.

Rareş Andrei Toader

Toader, care în iunie dobora recordul naţional, reuşind 21,29 metri în reuniunea de la Brno, s-a clasat pe locul 14 din cei 16 atleţi care au evoluat în Grupa A, în condiţiile în care în finală acced cei mai buni 12 din grupele de calificare A şi B.

Marţi este programată şi finala probei feminine de aruncare a ciocanului, în care este calificată şi românca Bianca Florentina Ghelber.

România a deplasat la Jocurile Olimpice de la Tokyo zece atleţi: Florentina Costina Iuşco, Alina Rotaru (ambele la săritura în lungime), Claudia Mihaela Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului), Marius Iulian Cocioran (50 km marş), Rareş Andrei Toader (aruncarea greutăţii), Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Mihăiţă Alexandru Novac (aruncarea suliţei), Andrea Miklos (400 m), dar Iuşco, Rotaru, Firfirică, Bobocea şi Toader au părăsit competiţia, iar Miklos a declarat forfait din cauza unor probleme medicale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108