REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.7° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.7° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Jucătorii lui Porto au evoluat cu tricouri pe care era scris prenumele lui Casillas

Jucătorii lui Porto au evoluat cu tricouri pe care era scris prenumele lui Casillas

Replica API 6 mai 2019 | 00:00 332

Fotbaliştii echipei FC Porto au evoluat, în meciul de sâmbătă cu CD Aves, din campionatul Portugaliei, cu tricouri pe care era scris prenumele portarului Iker Casillas, relatează presa internaţională.

Fanii lui Porto l-au omagiat şi ei pe legendarul goalkeeper spaniol, care în prezent se reface în spital. Casillas, o emblemă a clubului Real Madrid, a fost operat de urgenţă miercuri şi i s-a montat un stent după ce a suferit un infarct de miocard.

Porto a câştigat cu 4-0 meciul de acasă cu CD Aves, din etapa a 32-a, antepenultima. Golurile au fost înscrise de Jesus Corona (minutul 18), Tiquinho Soares (30, din penalty, şi 71) şi Wilson Manafa (68).

Porto are 79 de puncte, două mai puţin decât liderul Benfica, ce este favorită la câştigarea campionatului.

Tot sâmbătă, Benfica a învins-o cu 5-1 pe Portimonense, la Lisabona. Meciul a fost mai greu decât arată scorul. Oaspeţii au marcat primii, destul de târziu, în minutul 53, prin Bruno Tabata. Echipa antrenată de Bruno Lage a înscris apoi pe bandă rulantă, prin Rafa Silva (62, 66), Haris Seferovic (84, 88) şi Jonas (90).

Pe locul 3 este Sporting Lisabona, cu 70 de puncte din 31 de meciuri.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108