REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Judecătorul Gabriel Uţă, implicat în dosarul privind retrocedări ilegale de păduri, eliberat din funcţie

Judecătorul Gabriel Uţă, implicat în dosarul privind retrocedări ilegale de păduri, eliberat din funcţie

Replica API 21 martie 2016 | 00:03 301

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind eliberarea lui Gabriel Uță din funcția de judecător la Tribunalul Covasna, anunță Administrația Prezidențială.

Conform sursei citate, șeful statului a semnat decretul privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Covasna a lui Gabriel Uță — ca urmare a respingerii cererii de acordare a avizului anual al Consiliului Superior al Magistraturii pentru menținerea în funcție după vârsta de 65 de ani — la data de 28 martie.

Secția pentru judecători a CSM a decis anul trecut sancționarea disciplinară a judecătorului Gabriel Uță de la Tribunalul Covasna, implicat în dosarul instrumentat de DNA privind retrocedările ilegale de păduri în care era vizat Viorel Hrebenciuc. Secția pentru judecători admitea atunci acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva lui Gabriel Uță.

"În temeiul prevederilor art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/ 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, Secția pentru judecători a aplicat lui Gabriel Uță, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, sancțiunea disciplinară constând în 'avertisment', pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II—a raportat la art. 991 alin. 2 din același act normativ — 'exercitarea funcției cu... gravă neglijență', 'există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual'", se arăta în comunicatul CSM de la acea vreme, potrivit RTv.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108