REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

La Poarta Albă se va înălţa o nouă biserică

La Poarta Albă se va înălţa o nouă biserică

Replica API 22 octombrie 2012 | 00:00 228

Într-o lume în care s-au cam pierdut valorile morale şi credinţa în Dumnezeu, mai există oameni care se călăuzesc după perceptele bisericeşti, în special populaţia din zonele rurale. Pentru a-i ajuta pe aceşti oameni, autoritatea locală din comuna Poarta Albă s-a gândit să ridice încă o biserică. Primarul acestei localităţi, Vasile Delicoti, a declarat, pentru cotidianul "Replica" de Constanţa, faptul că: "Era nevoie de ridicarea unui lăcaş de cult. Acest cartier numără 1000 de suflete şi se rugau într-o biserică improvizată în locul unei foste cantine. Au fost probleme cu achiziţionarea terenului, dar acum 1.000 de metri pătraţi sunt ai primăriei. Investiţia nu va fi foarte mare, cred că aproximativ 150.000 de euro, la care vor participa şi locuitorii, tot ei fiind aceia care o vor construi". Facem precizarea că duminică, 21 octombrie ac, a avut loc sfinţirea locului pe care va fi ridicat lăcaşul de cult. Invitatul de onoare al acestui eveniment a fost Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. La eveniment au fost prezenţi şi primarul comunei Castelul, Nicolae Anghel, cât şi deputratul PDL Constantin Chirilă. Însă, sute de oameni din comună au dorit să îl atingă pe IPS Teodosie, care a fost primit cu pâine şi sare de doi copii gemeni. Noua biserică de la Poarta Albă va purta hramul Sfinţilor Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108