REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
10.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

La spitalul din Medgidia sunt 20 de cazuri de Covid-19

La spitalul din Medgidia sunt 20 de cazuri de Covid-19

Replica API 23 iulie 2020 | 00:00 2786

Spitalul Medgidia, suport covid, are aproximativ 20 de persoane infectate internate și tot atâți suspecți. În cadrul unității spitalicești se pot efectua testări atât în sistem public dar și privat, costul fiind de 250 de lei/test.

Spitalul Municipal Medgidia este încă suport covid și zilnic primește zeci de pacienți fie ei confirmați, fie doar suspecți. Reprezentanții spitalului sunt îngrijorați de numărul aflat în creștere de la nivelul țării transmițând faptul că deocamdată în cadrul unității medicale numărul de infectați nu depășește numărul de 20 și nici cel al suspecților. „Avem și infectați, avem și suspecți în spital. Cel mai alarmant mi se pare numărul mare de pacienți din reanimare din țară, însă, din fericire noi nu avem niciun pacient la Terapie Intensivă. În acest moment avem aproximativ 14-16 infectați cu Sars-Cov 2 și aproximativ 18 suspecți. Externați la cerere au fost doar 3 persoane, dintre care unul a decedat (un bărbat de 90 de ani ce avea mai multe comorbidități), o pacientă ce deja era testată negativ și una testată pozitiv care totuși a fost externată” a declarat managerul Spitalului Medgidia, Eugen Aglițoiu.

Cât costă un test pentru coronavirus?

Pentru persoanele ce doresc să își facă testul pentru identificarea virusului Sars-Cov 2 acestea ar trebui să știe faptul că programarea se face doar telefonic iar costul unei testări este de 250 de lei. „În sistem atât public cât și privat facem în medie 50-60 de teste pe zi. Costul este de 250 de lei / test deocamdată. Este posibil ca acesta să crească, dacă și costul consumabilelor va mai crește însă deocamdată va rămâne așa. Avem solicitări foarte multe, atât din județul Constanța cât și din Tulcea, Călărași și Ialomița. Avem programări deja pe 4-5 zile” a mai spus Aglițoiu.

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pentru medici AVEM aplauze . banii merg la achizitii cu dedicatie
1
0
O adevarata afacere, testarile la Spitalul Medgidia....
3
2
la cerna-voda spinoche are si el pacienti dupa chindiile facute ?
3
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212