REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Liviu Brăiloiu: "Consiliile judeţene ar trebui desfiinţate"

Liviu Brăiloiu: "Consiliile judeţene ar trebui desfiinţate"

Replica API 20 septembrie 2011 | 00:00 83

Lovitură "subtilă" la adresa lui Nicuşor Constantinescu

Lovitură "subtilă" la adresa lui Nicuşor Constantinescu

Fostul prefect al judeţului Constanţa, Liviu Brăiloiu, intenţionează să candideze şi în 2012, după ce în 2008 a pierdut "la mustaţă" postul de senator, în urma redistribuirii. Şi de această dată, Brăiloiu ar urma să fie sprijinit de PSD sau, de ce nu, de PNL - de altfel, liberalii au recunoscut, pentru "Replica" de Constanţa că au avut câteva discuţii cu fostul prefect. Între timp, pe Liviu Brăiloiu şi-l "adjudecă" şi conservatorii, care au avansat chiar ideea că acesta va avea o funcţie de conducere în PC. "Nu sunt vicepreşedinte al PC şi nu am carnet de partid la PC. Nu sunt înregimentat politic", a declarat însă Brăiloiu, pentru a spulbera discuţiile pe această temă. Şi, totuşi, ceva-ceva există între el şi PC: "Într-adevăr, am primit oferta de a avea o funcţie în acest partid". "Merg pe drumul meu", a mai comentat Brăiloiu, evitând astfel să spună cu ce partid va bate până la urmă palma în viitoarele alegeri. În schimb, este convins că trebuie să existe modificări în administraţie, aşa încât autonomia locală despre care se tot vorbeşte să şi funcţioneze: "Consiliile judeţene ar trebui desfiinţate. Primarii ar trebui să îşi gestioneze singuri fondurile. Ce rost are să ia un consiliu judeţean banii de la Bucureşti şi apoi să îi împartă primăriilor? Aşa se ajunge la situaţii în care preşedintele de consiliu împarte bani discreţionar, pe criterii de partid sau alte înţelegeri. Cred că regiunile de dezvoltare sunt bune, dar făcute cu planuri de dezvoltare pe 5-7 ani, iar planurile să fie urmate fără să se ţină cont că se schimbă guvernare, pentru că altfel se ajunge la situaţii de genul: ne câcâim de atâta timp să facem autostradă, iar în loc să fie gata, tăiem panglica la jumătatea jumătăţii de tronson". "Întreb şi eu: ce rost are Consiliul Judeţean? Să organizeze Festivalul Mamaia? Păi, asta poate să facă şi primăria", a spus Brăiloiu, adăugând că, în acelaşi timp, trebuie să fie acordată autonomie financiară, aşa încât primarii să nu depindă apoi direct de Bucureşti, iar Prefectura să fie în continuare acea instituţie care să verifice legalitatea actelor şi acţiunilor administraţiilor publice locale.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108