REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
11° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Lukaşenko neagă implicarea armatei belaruse în invadarea Ucrainei

Lukaşenko neagă implicarea armatei belaruse în invadarea Ucrainei

Replica API 5 martie 2022 | 23:11 605

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a negat categoric vineri implicarea ţării sale în războiul împotriva Ucrainei, informează dpa.

Aleksandr Lukaşenko

"Armata Republicii Belarus nu a participat la operaţiunile speciale (ale Rusiei în Ucraina) şi nu intenţionează să participe. Nu este nevoie de aceasta", a spus Lukaşenko pentru mass-media de stat belaruse, folosind termenul folosit de Kremlin pentru invazie.

Potrivit lui Lukaşenko, Minskului nu i s-a cerut să participe la această "operaţiune militară". "Nu aveţi motive de îngrijorare", a afirmat preşedintele belarus.

Totodată, Lukaşenko a subliniat că frontierele Republicii Belarus cu Ucraina vor fi întărite. El a vorbit despre tentativele în curs de a atrage Belarus în conflict.

Aleksandr Lukaşenko, numit de unii "ultimul dictator al Europei", i-a permis preşedintelui rus Vladimir Putin să folosească ţara sa pentru a desfăşura trupe ruse ce participă acum la invazia asupra Ucrainei. Avioane, elicoptere şi rachete ruse au fost desfăşurate de pe teritoriul belarus.

Republica Belarus este de asemenea locul unde sunt organizate negocieri între delegaţiile rusă şi ucraineană.

Guvernul ucrainean de la Kiev a afirmat la un moment dat că trupe belaruse luptă de asemenea în Ucraina sau se pregătesc să lupte.

Oficial, Moscova îşi denumeşte invazia din Ucraina "o operaţiune militară specială", menită să "demilitarizeze" şi "denazifice" această ţară, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212