REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Lupu şi Haşotti au vorbit la Medgidia despre naţionalitate. Iordache le-a dat oamenilor fasole cu cârnaţi

Lupu şi Haşotti au vorbit la Medgidia despre naţionalitate. Iordache le-a dat oamenilor fasole cu cârnaţi

Replica API 2 decembrie 2012 | 00:00 216

Şi în acest an, Ziua Naţională a României a fost serbată la Medgidia printr-o serie de manifestări organizate de Primăria Municipiului Medgidia. De la ora 09.00, la Monumentul Eroului Român a avut loc o ceremonie de depunere de coroane de flori în memoria tuturor ostaşilor români care au pierit pentru ca astăzi, românii să poată trăi în libertate. Au depus coroane de flori deputat Mihai Lupu, ministrul Culturii - Puiu Haşotti, Primăria Municipiului Medgidia, Consiliul Local, Garnizoana Medgidia, Poliţia Municipală, Poliţia Locală, Jandarmeria Medgidia, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere Roland Pârlăgeanu, Asociaţia Revoluţionarilor Decembrie 89 Medgidia, Asociaţia Revoluţionarilor Tomis 22 Constanţa - Filiala Medgidia, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere Tomis Constanţa, subfiliala Medgidia, Asociaţia Veteranilor de Război, PSD, PNL, PC, ARD. După depunerea de coroane, activităţile au continuat pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor ,,Lucian Grigorescu" unde, începând cu ora 11.00 s-a intonat imnul de stat şi autorităţile prezente au rostit alocuţiuni. Primarul Marian Iordache a vorbit despre tradiţia Zilei de 1 Decembrie, şi despre importanţa unităţii poporului român. "După 94 de ani de la marea unire înfăptuită la Alba Iulia, simţim din ce în ce mai mult că trebuie să fim un popor unit, mai ales în aceste vremuri de grele încercări pentru ţară. Să ne arătăm altruismul faţă de românii care au nevoie de noi, şi să ne aducem aminte de cei care, în urmă cu ani de zile şi-au arătat omenia şi curajul pe câmpul de luptă. Să nu uităm aşadar, că toţi suntem români şi, înainte de a primi ajutor şi sprijin de la alţii să acordăm noi ajutor semenilor. La mulţi ani tuturor românilor, să fiţi mereu voioşi, veseli şi uniţi ca în această zi", a spus Marian Iordache. Au vorbit despre naţionalitate şi au transmis urări de bine şi Puiu Haşotti şi Mihai Lupu. Ziua de 1 Decembrie a continuat cu un spectacol artistic susţinut de Ansamblul Brâuleţul din Constanţa şi Fanfara din Iaşi, încheindu-se cu hora unirii, la care au fost invitaţi toţi cetăţenii prezenţi în centrul oraşul. La final, aceştia nu au plecat spre casă până nu au servit o porţie de mâncare tradiţională - fasole cu cârnaţi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108