LUX și OPULENȚĂ: Morminte demne de faraoni, in cimitirele constănțene!

Luxul și opulenta nu par să fie, în orașul de la malul mării, specifice doar lumii materiale. Acestea au trecut în lumea celor drepți, prin construcții funerare care de care mai impunătoare și mai grandioase. Așa se face că, la o simplă plimbare prin cimitirele constănțene, chiar și unui privitor neavizat i s-ar opri privirea pe monumente funerare demne de înmormântările regale.

Acest fapt pare să fie în strânsă legătură fie cu nivelul potenței financiare la care a ajuns defunctul în timpul vieții, fie cu dorința familiei rămase în urmă de a marca pierderea celui drag printr-o construcție care să atragă toate privirile. Locul de veci este pregatit, astfel, după modelul complexelor rezidențiale, cu geamuri termopan si marmură fină, de ordinul a zeci de mii de lei.

Mortul a ajuns un pretext pentru boieria înălţată în cimitire de neamul cu mulţi bani, pentru fala ulterioară a celor rămași în viață. Noile cavouri par că vor să stârnească pofta de viaţă. Betoanele şi-au trăit traiul. Chiar şi pe lumea cealaltă, betonul e greu, opac, apasă si nu lasă loc luxului și grandomaniei. Trecerea spre o lume mai bună se face lin, cu poezii de aducere-aminte şi așezăminte care să poziționeze mortul într-o poziție de superioritate ierarhică chiar și în acest context al eternității.

Locuitorilor orașului nostru pare că le place fastul, în momentele importante ale vieții, fie ele îmormântari, şi un "loc de veci" monumental, chiar după, învăţătura creştinească, aroganţa asta ar fi unul dintre păcatele capitale.

Obsesia "monumentului" post-mortem din cimitir pare supremă şi surclaseză net alte tipuri de aspiraţii transcendente cum ar fi: ajutorarea semenilor, grija pentru copii, creaţia de lucruri spirituale şi materiale mai durabile şi utile celor ce rămân în urmă – adică, pur și simplu, acea "supravieţuire prin ceilalţi".

A.M.