rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

MAE: România - inclusă de autorităţile elveţiene pe lista statelor cu grad ridicat de risc privind infectarea cu SARS-CoV-2

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat că, în cursul zilei de miercuri, autorităţile federale elveţiene au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul acestei ţări, care vor intra în vigoare la data de 8 august, ora 00,00, şi care se aplică şi pentru intrarea pe teritoriul Principatului Liechtenstein, fiind introdusă carantina pentru 10 zile pentru cei care vin din România, cu anumite excepţii.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de MAE, România a fost inclusă pe lista statelor cu grad ridicat de risc epidemiologic privind infectarea cu SARS-CoV-2, iar toate persoanele care intră în Elveţia şi care s-au aflat în ultimele 14 zile pe teritoriul ţării noastre trebuie să intre în carantină (autoizolare) la domiciliu sau la o altă locaţie adecvată pentru o perioadă de 10 zile, imediat după sosire. Persoanele care intră în carantină (autoizolare) au obligaţia de a contacta autorităţile sanitare cantonale în decurs de două zile de la intrarea pe teritoriul acestui stat şi de a urma indicaţiile acestora, scrie Agerpres.

Conform reglementărilor în vigoare, perioada de carantină (autoizolare) nu poate fi întreruptă ca urmare a unei testări moleculare negative pentru infecţia cu noul coronavirus. Nerespectarea măsurilor menţionate se sancţionează cu amendă contravenţională de până la 10.000 de franci elveţieni, a precizat MAE.

Sunt exceptate de la măsura carantinei (autoizolării), cu condiţia să nu prezinte simptome specifice COVID-19, următoarele categorii de persoane:

* persoanele care asigură în mod profesional şi organizat (pe cale rutieră, feroviară, aeriană sau navigabilă) transportul de bunuri şi persoane şi care, din acest considerent, s-au aflat în ultimele 14 zile pe teritoriul unui stat cu grad ridicat de risc epidemiologic;

* persoanele care provin din România şi care tranzitează direct teritoriul elveţian spre destinaţii din alte state. În aceste cazuri, autorităţile elveţiene pot solicita prezentarea unor documente justificative care să dovedească necesitatea tranzitării teritoriului elveţian (ex.: domiciliu/rezidenţă/drept de şedere/contract de muncă/orice altă dovadă a necesităţii intrării pe teritoriul elveţian, precum adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc.);

* persoanele care s-au aflat în tranzit direct (pentru mai puţin de 24 de ore) pe teritoriul României sau pe cel al unui stat cu grad ridicat de risc epidemiologic;

* angajaţii care sunt direct implicaţi în asigurarea bunei funcţionări a sistemului medical şi/sau de ordine şi securitate publică elveţian;

* persoanele care călătoresc în Confederaţia Elveţiană în scop profesional sau medical, zilnic sau pentru o perioadă de cel mult cinci zile, iar respectiva deplasare este absolut necesară şi nu suferă amânare.

Informaţii cu privire la noile măsuri sunt disponibile la următoarele link-uri: berna.mae.ro/, www.bag.admin.ch.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berna: +41 31 351 36 39 sau +41 31 351 05 46, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: +41 76 387 50 05.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51909, www.mae.ro/node/51979, berna.mae.ro şi www.mae.ro.

miercuri, 5 august 2020591
Comentarii
mai mult...Ultima oră
18 sep 00:00Ultima orăPoliţiştii locali din Constanţa, dotaţi cu CAMERE VIDEO CORPORALE

Direcția Generală Poliția Locală Constanța a dotat polițiștii locali cu camere video corporale. Aceste...306

18 sep 00:00Ultima orăIată la ce evenimente puteţi participa în weekend, la Constanţa109
18 sep 00:00Ultima orăDISPOZIŢIE de la PRIMĂRIE: FĂRĂ ALCOOL în jurul SECŢIILOR de VOTARE98
18 sep 00:00Ultima orăAccident în localitatea Movila Verde, o persoană a căzut de pe scuter şi s-a lovit la cap

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină vineri, 18 august, în localitatea Movila Verde,...104

18 sep 14:41Ultima orăO magazie a luat foc în localitatea Ţepeş Vodă110
18 sep 13:52Ultima orăPatru marinari salvați de un comandant român, în timpul unei furtuni tropicale322
18 sep 13:09Ultima orăVouchere de 300 de lei pentru copiii legitimați pentru prima dată la un club sportiv

Ministerul Tineretului și Sportului acordă sprijin financiar sub formă de voucher pentru încurajarea și sprijinirea...208

18 sep 13:11Ultima orăMircea Dobre dezbate problemele Constanței144
18 sep 00:00Ultima orăCOVID-19: 1527 de noi cazuri la nivel național, 22 la Constanța308
18 sep 00:00Ultima orăTUTUN provenit din BULGARIA, confiscat de inspectorii ANAF Antifraudă

De la începutul lunii septembrie, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul Agenției Naționale...550

18 sep 00:00Ultima orăDEVASTATOR Seceta lovește România: anunțul sumbru al meteorologilor260
18 sep 00:00Ultima orăRAZII în JUDEŢ!224
Vremea
22.5°22° - 22.5° vineri, 18 septembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 44%
Vânt: 7.14 m/s
Presiune: 1020 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 sep 00:07SportClasament FIFA: Naționala României a urcat 3 poziții și a ajuns pe locul 34

România a urcat 3 poziții în clasamentul FIFA și a ajuns pe locul 34, ca urmare a rezultatelor obținute la...297

18 sep 00:02SportHiguain pleacă de la Juventus Torino

Clubul Juventus Torino a anunţat, joi, că se desparte de Gonzalo Higuain, relaţia contractuală fiind încheiată de...333

18 sep 00:00SportCFR Cluj și-a aflat adversara din turul trei preliminar al Ligii Europa

Formaţia suedeză Djurgarden s-a calificat, joi seară, în turul trei preliminar al Ligii Europa, fază în care va...465

18 sep 23:11SportIanis Hagi, pasă decisivă de gol la meciul Lincoln Red Imps – Glasgow Rangers, scor 0-5

Formaţia Glasgow Rangers, la care joacă Ianis Hagi, s-a calificat, joi, în turul trei preliminar al Ligii Europa,...392

Local
18 sep 22:02LocalTRAGEDIE în TOMIS NORD! O persoană a MURIT după ce i s-a făcut rău în microbuz

Un bărbat în vârstă de 76 de ani s-a stins din viaţă după ce i s-a făcut rău în microbuz. Totul s-a petrecut...1409

18 sep 22:03LocalMarfă contrafăcută, găsită în Portul Constanţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un...641

18 sep 22:03LocalSituaţia CORONAVIRUS: 41 de CAZURI NOI la Constanţa!

921

18 sep 22:02LocalOrice călătorie cu CT BUS va putea fi achitată printr-un card contactless

Cardul de călătorie va schimba modul in care folosim transportul in comun. În fiecare autobuz vor fi montate câte 3...769

18 sep 22:02LocalO tânără din Murfatlar s-a ales cu dosar penal pentru că a găsit un portofel burduşit cu bani!

În urma verificărilor și investigațiilor efectuate, la data de 16 septembrie a.c., polițiști din cadrul Postului...1695

18 sep 22:02LocalUn individ din Constanţa şi-a VIOLAT, de mai multe ori, FIICA MINORĂ!

În urma sesizării din data de 13 septembrie a.c., cu privire la comiterea infracțiunii de viol, polițiști din...1294

18 sep 22:03LocalSe asfaltează drumul de acces către Baza Aeromedicală SMURD Constanța

Echipele SC Confort Urban SRL desfășoară în aceste zile lucrări de reabilitare a traseului care traversează zona...685

18 sep 22:03LocalBătaie de joc! Emil BANIAS, REPUS în funcția de consilier județean la final de MANDAT

Consilierii județeni se întrunesc în ședință pe 24 septembrie, ultima dina cest mandat. Pe ordinea de zi se află...759

18 sep 22:03LocalPERCHEZIŢII la indivizi suspectaţi de TRAFIC de DROGURI

711

Politică
18 sep 00:00PoliticăTăriceanu: Cea mai bună măsură ar fi fost amânarea începerii şcolii după alegeri, chiar amânarea alegerilor

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că începerea anului şcolar ar fi trebuit amânată până...299

18 sep 00:00PoliticăCazanciuc, la recepţia sistemului Patriot: Trăim visul părinţilor şi bunicilor

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat joi, la baza militară de la Capu Midia, la ceremonia...401

18 sep 21:52PoliticăRaluca Turcan s-a întâlnit cu rectorii şi reprezentanţii studenţilor. Tema: deschiderea anului universitar

666

Interviuri
12 sep 15:07InterviuriINTERVIU! Mircea DOBRE: În 30 de ani, în acest municipiu NU s-a MUNCIT

Mircea Titus Dobre, candidatul partidului PRO România la funcția de primar al municipiului Constanța, a acordat un...1344

11 sep 15:07InterviuriCristian Cârjaliu, PRIMARUL care a schimbat FAȚA comunei AGIGEA! Video

Cristian Cârjaliu, primarul comunei Agigea, dorește să câștige un nou mandat la conducerea localității pe care o...2111

11 sep 15:07InterviuriCostin Avătavului: Și colegii de partid ai lui FĂGĂDĂU ar vrea mai mult de la actuala administrație

1286

5 sep 00:39InterviuriRaluca TURCAN: Constanţa arată aşa (...) pentru că PRIMARUL e un administrator SLAB

Decebal Făgădău s-a lăudat, în nenumărate rânduri, cu proiectele sale aflate în derulare ori viitoare, cu bani...2235

27 aug 00:04InterviuriZanfir IORGUȘ: Orașul este administrat pe principiul GOSPODINEI care BAGĂ GUNOIUL sub PREȘ

Zanfir Iorguș a revenit pe scena politică și este candidatul Alianței PSD – PNȚCD- ALDE-PER-PRM-Neamul Românesc...3142

6 aug 16:32InterviuriMOHAMMAD MURAD: FĂGĂDĂU este o mică PRELUNGIRE a lui MAZĂRE! Video

Mohammad Murad a venit în România de peste 30 de ani pentru a studia Medicina şi a ajuns acum unul dintre cei mai...7216

10 sep 12:27InterviuriFrățilă îi arată cartonașul ROȘU lui Vergil Chițac

Constantin Frățilă, candidat din partea partidului LORD la postul de primar al municipiului Constanța, a reacționat...4901

9 sep 15:08InterviuriVergil CHIŢAC: NU sunt omul lui COMĂNESCU. El este OMUL meu

Vergil Chițac, candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al orașului Constanța, a vorbit în...3055

9 sep 15:08InterviuriHoria Constantinescu: BABU a pus UMĂRUL la ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR de CONSTRUIRE cu ÎNCĂLCAREA LEGII

2360

Monden
18 sep 00:00MondenSharon Stone: „Tinerii vor să-mi vadă sânii, deși am 62 de ani!”

Sharon Stone zice că nu înțelege de ce și acum, la 62 de ani, tinerii încă vor să-i vadă sânii. Ea a făcut...493

18 sep 00:00MondenMasha, mezina Annei Kournikova şi a lui Enrique Iglesias a crescut şi este adorabilă

Nu-i de mirare că mezina celor doi, bebeluşa Masha, în vârstă de şapte luni, este adorabilă. Vorbim de al treilea...393

18 sep 00:00MondenDrew Barrymore: "Nu am mai fost de 5 ani la o întâlnire cu un tip!"

309

Mapamond
18 sep 00:00MapamondCoronavirus: Oraşul Wuhan din China a primit primul său zbor internaţional din ianuarie

Oraşul Wuhan din centrul Chinei, primul loc unde a fost depistat noul coronavirus, în decembrie 2019, a primit primul...270

18 sep 00:00MapamondOlanda: Număr record de noi infectări cu coronavirus. Capacitatea actuală de testare este insuficientă

Numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus a atins joi, pentru a treia zi consecutiv, un record în Olanda, în...319

18 sep 00:00MapamondCoronavirus: Germania atenţionează împotriva călătoriilor la Viena, aceasta fiind declarată zonă de risc

263

18 sep 00:00MapamondCehia impune restricţii mai severe după intensificarea epidemiei de coronavirus

Cehia a impus reguli mai stricte pentru limitarea epidemiei de coronavirus, după ce numărul de cazuri noi a început...258

18 sep 00:00MapamondUNICEF: Pandemia şi măsurile de izolare au crescut cu 150 de milioane numărul copiilor care trăiesc în sărăcie

Pandemia cu noul coronavirus şi măsurile de izolare asociate au determinat creşterea cu 150 de milioane a numărului...251

18 sep 00:00MapamondO anchetă europeană privind pandemia arată dezamăgirea italienilor în faţa UE

264

Sănătate
18 sep 00:00SănătatePiciorul tal valg la bebeluși - cauze și tratament

Piciorul tal valg (Talus valgus) este o deformație rară a piciorului, cu care mulți nou-născuți se nasc. Deși nu...282

18 sep 00:00SănătateRenunță la medicamente, combate anxietatea cu acest ingredient

Anxietatea este tulburarea psihică caracterizată de sentimentul de neliniște și îngrijorare permanentă cu privire...290

18 sep 00:00SănătateAntidepresivele cresc riscul de deces cu 33%

256

18 sep 00:00SănătateFemeile la postmenopauză, risc crescut de boli hepatice grase non-alcoolice

O evaluare științifică a unui grup de cercetători de la Translational Genomics Research Institute (TGen) sugerează...289

18 sep 00:00SănătateCe efecte are asupra corpului tău hipertensiunea netratată

Hipertensiunea arterială (sau tensiunea arterială mare) este atunci când sângele tău circulă prin vasele de sânge...310

18 sep 20:06SănătateBebelușul și animalele de companie: e bine sau nu să ai în casă un companion?

În cazul în care te pregătești să devii mama și ai deja în locuința un animal de companie (câine, pisica,...295

18 sep 00:00SănătateControlul urologic anual: când se recomandă și ce presupune

Bărbații au tendința de a amâna la nesfârșit vizitele la medic. După o anumită vârstă însă, controlul...281

18 sep 00:00SănătateAi rude cu cancer de piele? Testele genetice îți pot estima riscul

În cazul în care ești îngrijorat în legătură cu faptul că poți dezvolta melanom, o formă gravă de cancer de...258

18 sep 00:00SănătateCe probleme dentare pot să apară la bebeluși și la copiii mici

241

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT