REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Mai mulţi primari din judeţul Constanţa au dezbătut la Cernavodă PROBLEMA CÂINILOR FĂRĂ STĂPÂN

Mai mulţi primari din judeţul Constanţa au dezbătut la Cernavodă PROBLEMA CÂINILOR FĂRĂ STĂPÂN

Replica API 10 iunie 2015 | 00:17 207

Mai mulţi primari din judeţul Constanţa s-au reunit miercuri la sediul Primăriei Cernavodă, în cadrul unei şedinţe de dezbateri, pentru a-şi uni forţele în vederea soluţionării problemei animalelor fără stăpân.

La iniţiativa asociaţiei Save the Dogs and Other Animals şi a Administraţiei Locale Cernavodă, edilii localităţilor Cernavodă, Medgidia, Rasova, Saligny, Seimeni, Mircea Vodă, Cuza Vodă, Tortomanu, Castelu, Peştera au efectuat şi o vizită la adăpostul de animale “Footprints of Joy”, obiectiv turistic al oraşului, care potejează sute de patrupede abandonate anual. În cadrul mesei rotunde, reprezentanţii asociaţiei au prezentat oficialilor primele rezultate ale cercetării efectuate de cu privire la numărul de câini nesterilizaţi din zonă, care poate produce creşterea comunităţii canine de pe străzile din localităţi. Pe parcursul dezbaterilor, edilii au propus înfiinţarea, în viitorul apropiat, a unei asociaţii a localităţilor învecinate din zona Medgidia-Cernavodă, pentru a gestiona situaţia câinilor fără stăpân.

Administratiile locale vor sprijini organizaţia Save the Dogs în derularea activităţilor de prevenire a înmulţirii animalelor fără stăpân, care sterilizează săptămânal sute de animale cu sau fără stăpân din Cernavodă, Medgidia şi din zonele rurale. Până în prezent, clinica mobilă a organizaţiei a sterilizat gratuit peste 28 de mii de animale şi a trimis spre adopţie peste alte 5 mii. Administraţiile locale vor sprijini activităţile organizaţiei prin implicarea Poliţiei Locale pentru informarea cetăţenilor cu privire la fenomenului de înmulţire a animalelor abandonate, dar şi prin achiziţionarea dispozitivelor necesare microcipării patrupedelor. Save the dogs deţine un parteneriat cu Administraţia Locală Cernavodă din anul 2002, perioadă în care populaţia canină de pe străzile din localitate a scăzut de la 4500 de exemplare la 250. Acest fenomen a fost posibil datorită sterilizării şi adopţiei animalelor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108