REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Mara, tânăra care s-a luptat cu profesorii de la Ovidius pentru a ajunge la cursuri: "Mă cărau colegii pe braţe şi tot nu au mutat orele"

Mara, tânăra care s-a luptat cu profesorii de la Ovidius pentru a ajunge la cursuri: "Mă cărau colegii pe braţe şi tot nu au mutat orele"

Replica API 3 martie 2014 | 00:00 829

Lupta cu boala şi cu societatea constănţeană

Lupta cu boala şi cu societatea constănţeană

O banală factură întinsă funcţionarului public peste ghişeu, urcatul treptelor cu scopul de a ajunge la al doilea etaj al unei instituţii, sau chiar treptele locuinţei, reprezintă acţiuni cotidiene pe care nici nu le mai băgăm în seamă, în timp ce, printre noi, sunt oameni care luptă să poată realiza aceste lucruri singuri. Pentru ei, toate acestea înseamnă o viaţă independentă, o mare realizare, o încurajare. Mara Trăistaru, de 32 de ani, a absolvit două facultăţi în cadrul Universităţii Ovidius, chiar dacă se luptă cu boala, tetrapareză spastică, fiind imobilizată într-un cărucior cu rotile. Şi, cum nu ar fi fost suficient, societatea constănţeană s-a gândit să-i mai bage şi ea "beţe în roate" sau, mai bine spus, praguri în roţile de la cărucior. Mereu s-a izbit de un zid al tăcerii, al ignoranţei şi al ridicatului din umeri, chiar şi din partea profesorilor de la Universitate, care au refuzat să mute cursurile la parter, pentru ca accesul să fie mai uşor şi pentru ea.

Încă de la intrarea pe aleea Universităţii Ovidius, Mara întâmpina o barieră. Paznicul era acolo, sau nu, depinde de noroc, şi de aici rezulta şi numărul minutelor pe care era nevoită să le petreacă în aşteptare. Odată ajunsă în faţa clădirii impunătoare a Universităţii din zona Campus, o altă "barieră" se ivea, reprezentată fiind de trepte. Rampa destinată persoanelor cu dizabilităţi există, însă doar pentru că trebuie. "Era prea abruptă, nu o puteam folosi decât dacă mă împingea cineva şi altcineva trăgea", relatează Mara. Acelaşi lucru se regăsea şi de la parter la etajul unu. Numai că, tânăra avea cursuri la etajul doi, unde, surpriză!, nu exista nici un fel de rampă. Era obligată să apeleze la colegi pentru a o căra în cârcă şi asta pentru că profesorii au refuzat de fiecare dată să mute cursurile. Motivul: videoproiectorul era prea greu. Şi, culmea!, aceste argumente veneau din partea unor cadre universitare ale Facultăţii de Psihopedagogie Specială. Şi aşa s-a ajuns la un însoţitor. De asemenea, toaletele reprezentau o problemă. Cu un spaţiu destul de îngust, studenta noastră bloca aproape un etaj întreg când intra în "cămăruţele" numite băi. "Era jenant, mă simţeam prost...", a spus Mara. Demersurile au fost multe şi laborioase, însă mereu a fost acelaşi răspuns din partea decanului de la acea vreme, dar şi din partea profesorilor: "Eh, drăguţă, asta este. Sunt alţii mai rău ca tine, îi cară colegii pe braţe, în cârcă...".

Nu am fost mereu aşa, mergeam mai şerpuit, mai tărăgănat, dar ajungeam unde trebuia

Mara Trăistaru a început prima facultate în anul 2000, fiind vorba de Matematică, Informatică, pe picioare. "Problemele nu au început din facultate. Eu m-am îmbolnăvit când aveam 4 ani, dar am avut o perioadă de recuperare. Boala mea ţine de funcţiile cerebrale, de echilibru şi coordonarea mişcărilor, în special. Toată viaţa mea, până la 18 ani, deşi am mers-o pe picioare, am mers-o ca un om beat, adică mai tărăgănat, mai şerpuit, dar până la urmă ajungeam eu unde trebuia. Când am fost cu bacalaureatul şi apoi cu intrarea la facultate, atunci am început să îmi pierd mai tare echilibrul, abilităţile de mers, de coordonare, pentru că m-am concentrat mai mult pe învăţat şi mai puţin pe mersul de la şcoală - acasă şi înapoi, pentru că astea le făcea mama cu maşina şi... s-au pierdut. A intervenit atrofia în această ciorbă. Dacă am început facultatea pe picioare, încet - încet am început să depind de alţii. Astăzi m-am sprijinit puţin, mâine mă sprijineam mai mult de colegi, după care m-au luat pe sus. Am avut nevoie de un însoţitor din a doua facultate, cam din primul an, adică de prin 2005", a declarat, pentru "Replica", Mara Trăistaru, care suferă de tetrapareză spastică. După cum a spus chiar ea, în timpul primei facultăţi, de Matematică - Informatică, nu a întâmpinat aşa mari probleme. Calvarul a început de prin 2005, când a început cursurile celei de-a doua facultăţi, respectiv Psihopedagogie Specială. Şi, tocmai cadrele didactice ce predau aceste cursuri s-au dovedit a fi mai mult inumane decât invers. "La Psihopedagogia Specială chiar eu am vorbit cu unii profesori pentru a muta clasele la parter. Am vorbit cu decanul, Anca Dragu, şi mi-a spus că nu ştie, pentru că altcineva trebuie să se ocupe de asta. Mă trimiteau de colo - colo. Aveam cursuri cu domnul Totolan (lector universitar Damian Totolan - n.r.), la etajul doi. Până la unu aveam rampă, neutilizabilă şi ea, dar până la doi nu aveam absolut nimic. Şi a trebuit să mă ia colegii să mă ducă sus. Am văzut la un moment dat că erau săli libere la parter. I-am spus domnului Totolan că avem sală liberă la parter şi l-am întrebat dacă putem muta ora acolo. Mi-a răspuns că este greu să mute videoproiectorul până jos şi mai bine mă cară pe mine colegii până sus.", a mai spus Mara. De asemenea, ea consideră aceste întâmplări chiar ironii, dat fiind faptul că aceste cadre didactice te învaţă cum să te porţi cu persoanele cu dizabilităţi, dar când este vorba de pus în practică, un videoproiector devine un lucru mai important. Un alt caz strigător la cer a intervenit când s-a organizat o excursie, iar Mara a fost exclusă întrucât, culmea!, nu avea prezenţă la cursuri. "Nu pot să urc pentru a ajunge la cursuri" - a spus Mara. "Acest lucru nu mă priveşte" - răspundea profesorul. În cele din urmă, colegii s-au unit şi au spus că nu pleacă fără ea, cadrul didactic fiind nevoit să accepte.

În Constanţa nu poţi să fii activ în viaţa civică

Din nefericire, aceste probleme sunt regăsite în tot municipiul Constanţa, nu numai în cadrul Universităţii Ovidius. Sunt multe instituţii care nu au rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, iar dacă au, nu sunt utilizabile, fiind mult prea abrupte. Pentru a ajuta într-un fel, Mara, alături de alţi patru prieteni, a înfiinţat o asociaţie pentru promovarea egalităţii între tineri, Adapto, în cadrul căreia a fost lansat şi proiectul: "O hartă accesibilzată a oraşului Constanţa", unde sunt prezentate toate instituţiile publice, care sunt dotate cu rampă de acces şi lift. "Nu sunt absurdă, ştiu că sunt clădiri vechi, masive, cum ar fi şi Muzeul de Istorie din Piaţa Ovidiu, unde nu ar fi posibil să se construiască rampă până la etaj, sau lift. Însă există, spre exemplu, oficii poştale. Rampele nu sunt utilizabile sau au prag. Un om cu dizabilităţi ar trebui să poată folosi o rampă numai prin forţe proprii, aşa prevede modelul european. Nu se poate aşa ceva în Constanţa. Mă lovesc de multe ori de lucrul acesta: este rampă la intrare, urc şi apoi... am scări până la etaj. Şi... stau şi mă uit. Trebuie să apelez la secretară, la paznic, la oricine, să se ducă la nu ştiu ce birou, iar acea persoană coboară când are timp, dacă are timp. Şi, până atunci, eu stau... şi stau. Nu mi se pare normal ca o persoană ce-şi dă tot intereseul să fie activ în viaţa civică, să nu depindă de alţii, depinde, totuşi, pentru că este constrâns", a mai menţionat Mara. Şi, poate lucrurile încep totuşi să se mişte, iar autorităţile să privească în al mod aceste... "banale" necesităţi. Între timp, Mara îşi zice: "Poate că societatea are dreptate, până la urmă, şi oamenii ca mine nu au ce căuta la facultate sau în alte părţi. Însă, ştiţi povestea cu iepurele şi broasca ţestoasă? Lăsaţi-ne şi pe noi să ne facem treburile, aşa, în ritmul nostru, ca acea broască. Ajungem noi la destinaţie, dar nu ne puneţi piedici!", a conchis ea.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108