REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Mascaţii au năvălit în casele unor constănţeni cu firme fantomă

Mascaţii au năvălit în casele unor constănţeni cu firme fantomă

Replica API 10 ianuarie 2012 | 00:00 151

Ce a descoperit DIICOT: prejudiciu de peste 10 milioane

Ce a descoperit DIICOT: prejudiciu de peste 10 milioane

Mai mulţi constănţeni, administratori ai unor societăţi comerciale, s-au ales cu dosare penale şi cu sechestru asigurator asupra unor bunuri, după ce procurorii DIICOT au descins, zilele trecute, în mai multe locaţii din judeţ, pentru a proba implicarea acestora în afaceri ilegale cu fier vechi şi cu cereale. Pe data de 5 ianuarie a.c., au fost efectuate, simultan, 16 descinderi la domiciliile şi reşedinţele a 12 constănţeni, precum şi la sedii de firme din municipiul Constanţa, Mamaia şi comuna Nicolae Bălcescu, ocazie cu care au fost ridicate mai multe documente contabile, 25 unităţi de calculator şi 8 laptop-uri. De asemenea, a fost instituită măsura sechestrului asigurator asupra a 7 imobile şi a unui autoturism.

Din investigaţii a reieşit că mai mulţi aşa-zişi afacerişti din judeţul Giurgiu, membrii unui grup infracţional, înfiinţau societăţi comerciale tip ,,fantomă" şi întocmeau documente contabile fictive în vederea sustragerii de la plata taxelor către stat şi în vederea obţinerii direct sau indirect a unor beneficii financiare sau materiale. Activitatea infracţională era desfăşurată fie prin emiterea unor documente contabile care atestau activităţi care în realitate nu erau efectuate - sediile societăţilor erau fictive, fie operaţiunile contabile efectuate nu erau înregistrate în contabilitate, ceea ce a condus la crearea unor prejudicii foarte mari bugetului de stat. În luna august a anului trecut, procurorii au efectuat mai multe acţiuni pe linie de combatere a evaziunii fiscale şi au întocmit 9 dosare penale pe numele a 9 indivizi cu vârste cuprinse între 24 şi 56 de ani, 7 din judeţul Giurgiu şi 2 din Bucureşti. Aceştia, în calitate de asociaţi, administratori sau angajaţi ai unor societăţi comerciale sau chiar fără să aibă vreo calitate în firmele respective, sunt acuzaţi pentru comiterea infracţiunilor de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat şi evaziune fiscală.

Ce s-a găsit în urma percheziţiilor

Oamenii legii au stabilit ca prejudiciu estimativ adus bugetului consolidat al statului de aceste societăţi comerciale şi persoane fizice, suma de 18.047.314,9 lei, aproximativ 4.296.979 euro. În urma descinderilor efectuate la domiciliile şi reşedinţele acestora, precum şi la sedii de firme din municipiul Giurgiu, comuna Daia - judeţul Giurgiu, municipiul Bucureşti şi comuna Vidra - judeţul Ilfov, au fost ridicate mai multe documente contabile, bijuterii, 3 unităţi centrale, 2 laptop-uri, o sabie, 5 cartele sim şi 2 autoturisme, fiind luate măsuri privative de libertate faţă de 7 invinuiţi din Giurgiu.

Prejudiciu de 10 milioane lei în dauna statului, la Constanţa

Anterior, pe data de 30 decembrie anul trecut, au fost extinse cercetările faţă de alte 12 indivizi din Constanţa şi unul din Bucureşti, membrii ai grupării infracţionale, faţă de care a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală. În urma celor 16 percheziţii desfăşurate în judeţul Constanţa, s-a stabilit că şi aceştia, în calitate de asociaţi, administratori şi angajaţi ai unor societăţi comerciale din Constanţa, au emis direct sau prin intermediul altor doi suspecţi, documente contabile care atestau operaţiuni fictive către mai multe societăţi. Urmare a unor verificări parţiale, efectuate pe perioade diferite de către organele fiscale, a rezultat faptul că firmele din judeţul Constanţa au prejudiciat bugetul consolidat de stat cu 10.000.000 lei, acesta fiind un prejudiciu estimativ.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108