rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Măsuri de ordine publică asigurate de jandarmii constănțeni în weekend

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii constănțeni vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia evenimentelor organizate în județul Constanța.

Pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală, jandarmii se vor afla în zonele în care se vor desfășura evenimentele programate în perioada următoare.

Pe timpul misiunilor oamenii legii vor purta discuţii cu cetățenii, le vor prezenta atribuțiile Jandarmeriei şi îi vor informa cu privire la respectarea normelor legale.

Având în vedere faptul că organizatorii estimează prezenţa unui număr mare de persoane la aceste evenimente, jandarmii constănțeni recomandă participanţilor:

să respecte indicaţiile organizatorilor şi ale forţelor de ordine;

să nu se implice în conflicte ce ar putea conduce la tulburarea ordinii şi liniştii publice;

ă fie atenți la bunurile şi obiectele personale;

să supravegheze copiii pentru a nu îi pierde în mulţime;

să solicite sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului 112, în caz de urgenţă.

În aceste misiuni jandarmii vor coopera cu efective din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U. Constanța și din cadrul Poliției Locale.

Evenimentele anunţate până în acest moment la care oamenii legii vor fi prezenţi sunt următoarele: ceremoniile organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române la Constanța, Mangalia și Medgidia, vineri 24 ianuarie; meciurile de futsal în cadrul Trofeului Telegraf, sâmbătă 25 ianuarie; meciul de handbal masculin A.H.C.Dobrogea Sud Constanța – C.S. Medgidia, precum și meciurile de futsal în cadrul Trofeului Liga Old Boys, duminică 26 ianuarie.

joi, 23 ianuarie 2020469
Comentarii
mai mult...Ultima oră
22 feb 00:00Ultima orăLocuitorii din Faleză Nord, fără căldură

Urmare a apariției unei avarii pe infrastructura de transport a agentului termic preluată în administrare de...60

22 feb 00:00Ultima orăSfaturi de la OPC atunci când cumpăraţi mărţişoare120
22 feb 11:01Ultima orăLa Poarta 1. O persoană a căzut în apă, între stabilopozi433
22 feb 10:20Ultima orăALERTĂ! Incendiu în zona Trocadero, după ce a EXPLODAT o butelie

Militarii din cadrul ISU Dobogea au fost solicitați sâmbătă să intervină pe strada Th. Lemnea, numărul 24 din...546

22 feb 00:00Ultima orăRomânii infectați cu virusul ucigaș au ajuns în țară219
22 feb 00:00Ultima orăUn șef din Poliția Română spune adevărul: care e cauza accidentelor rutiere609
22 feb 00:00Ultima orăPrimul deces în Italia din cauza coronavirus

Un italian în vârstă de 78 de ani care fusese testat pozitiv la coronavirus a decedat, a anunţat vineri ministrul...290

21 feb 21:54Ultima orăConsilierii locali municipali, convocați în ședință. Vezi ordinea de zi!697
21 feb 00:00Ultima orăMAE - Atenţionare de călătorie: Timpi măriţi de aşteptare la trecerea frontierei cu Bulgaria, săptămâna viitoare439
21 feb 00:00Ultima orăDoi năvodăreni, răniți într-un accident ce a avut loc în Tulcea

În seara zilei de 21 februarie a.c., un bărbat în vârstă de 59 de ani, din București, în timp ce conducea un...508

21 feb 00:00Ultima orăSimona Halep, după calificarea spectaculoasă în finala de la Dubai: „E o provocare să joc pentru titlu, am venit să dau ce e mai bun“440
21 feb 00:00Ultima orăVictimele atacurilor de la Hanau erau de origine germană, turcă, bulgară, română, bosniacă şi afgană, conform poliţiei321
Vremea
7.1°7.1° - 7.8° sâmbătă, 22 februarie 2020
ConstanțaUmiditate: 53%
Vânt: 5.26 m/s
Presiune: 1028 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 feb 00:00SportSimona Halep s-a calificat uşor în finala turneului WTA de la Dubai

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat fără probleme în finala turneului WTA...253

22 feb 00:00SportȘeful lui PSG, Nasser Al Khelaifi, și-a "cumpărat" liniștea. Suma uriașă plătită către FIFA pentru a scăpa de proces

Nasser Al Khelaifi își rezolvă problemele cu bani. Președintele lui PSG s-a înțeles cu cei de la FIFA pentru a-i...342

22 feb 00:00SportCe nebunie! Mayweather e în negocieri pentru a lupta în aceeași zi cu McGregor și Nurmagomedov. Există confirmarea

Floyd Mayweather nu se dezminte. Excentricul fost pugilist vrea nici mai mult, nici mai puțin să lupte atât cu Conor...328

22 feb 00:00SportRaheem Sterling nu pleacă la Real Madrid: 'Am un contract cu City şi trebuie să respect asta'

Raheem Sterling a vorbit despre speculaţiile apărute, conform cărora va semna cu Real Madrid. „Am un contract cu...185

Local
22 feb 00:00LocalCondamnați pentru furt și trafic de droguri, depistați de politiști

Polițiștii constănțeni au depistat joi, 20 februarie a.c. doi bărbați pe numele cărora au fost emise mandate de...171

22 feb 14:26LocalUn hoț a atentat la telefonul unui copil

Polițiștii din cadrul Secției 4 au fost sesizați la data de 20 februarie a.c., de către un bărbat, prin apel 112,...314

22 feb 14:25LocalA FURAT peste 700 de lei dintr-un magazin!

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dăeni, la data de 20 februarie a.c., au fost sesizați cu privire la...251

22 feb 00:00LocalConstănțeni, unde ieșiți în weekend?

Publicul constănțean este invitat vineri, 21 februarie, de la ora 19:00, la comedia „Ghici cine te sună?!”, o...230

22 feb 00:00LocalContinuă campanie de adopție a câinilor fără stăpân

Tot mai mulți constănțeni aleg un animal de companie din rândul cățeilor abandonați care ajung la adăpostul...210

22 feb 00:00LocalȚigări descoperite la bordul unei nave sosită în Portul Midia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, ascunse pe o navă sosită în Portul Midia sub...210

22 feb 00:05LocalIonescu de la Hârșova închide gura celor care-l critică

În ultima perioadă, primarul din Hârșova, Viorel Ionescu, a fost atacat din toate părțile. Este și normal, având...249

22 feb 00:00LocalEvenimente în weekend la Constanța. Jandarmii asigură ordinea și liniștea publică

În acest sfârşit de săptămână, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa...179

22 feb 00:00LocalRADET citește contoarele!

R.A.D.E.T. Constanța anunță că în intervalul de timp 24.02.2020 – 29.02.2020 se vor efectua citirile contoarelor...222

22 feb 00:04LocalLăsatul Secului de Carne pentru Postul Mare

Duminică, 23 februarie, Biserica Ortodoxă va fi în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a Lăsatului sec de...740

Politică
22 feb 00:00PoliticăHoria Țuțuianu, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța

Horia Țuțuianu candidează pentru încă un mandat la CJ. Anunțul a fost făcut de președintele PSD, Felix Stroe, la...211

22 feb 00:00PoliticăPMP a anunțat candidații la primăriile din județul Constanța!

Partidul PMP, filiala Constanța, a organizat o conferință de presă la Pavilionul Expozițional, în prezența lui...293

22 feb 21:20PoliticăIorguș a REVENIT în forță, se pregătește de alegeri: S-a creat o dictatură la Mangalia. VIDEO

PSD Mangalia susține o conferință de presă, prilej cu care a fost anunțat candidatul la primărie, în persoana lui...248

22 feb 00:00PoliticăPro România și-a desemnat candidații la trei primării din județul Constanța

Pro România a organizat o conferință de presă pentru a anunța candidații la mai multe primării din Constanța....219

22 feb 00:00PoliticăOvidiu Cupșa: Domnul Chițac s-a lansat în politică și și-a făcut notorietatea cu PNL

Ovidiu Cupșa rămâne veșnic al PNL-ului și se pregătește să intre în cursa pentru Primăria Constanța. Este...195

22 feb 00:00PoliticăFlorin Roman (PNL): Putem discuta de alegeri anticipate în prima parte a verii acestui an

Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, s-a arătat convins, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în...182

22 feb 00:00PoliticăMarcel Vela, despre relaţia cu Raed Arafat: În MAI, contradicţiile duc la progres

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a venit vineri cu precizări legate de relaţia sa cu şeful...182

22 feb 00:00PoliticăMureşan (PE): De la 1 ianuarie 2021, acordarea fondurilor europene pentru România va fi condiţionată de independenţa Justiţiei

Criteriile care corelează acordarea fondurilor europene cu independenţa Justiţiei şi cu funcţionarea statului de...159

22 feb 00:00PoliticăVela, la bilanţul DSU: Am obţinut de la Guvern o majorare la 0,32% din PIB pentru unităţile din MAI

Ministrul desemnat al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, la bilanţul Departamentului pentru Situaţii de...173

22 feb 00:00PoliticăVosganian: Nu participăm la şedinţa de luni - nu boicotăm, suntem parlamentari şi nu putem boicota Parlamentul

Deputatul ALDE Varujan Vosganian a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că...182

Monden
22 feb 00:00MondenAlexandra Ungureanu, aspru criticată de Raluca Bădulescu. „O consider, fără nici o supărare, un «alien» ciudat”

Alexandra Ungureanu a fost dur criticată de Raluca Bădulescu, în cadrul emisiunii Bravo, ai stil! Celebrities, de la...192

22 feb 00:00MondenÎnregistrarea apelului telefonic făcut de Andreea Antonescu la 112! Ce le-a spus cântăreața operatorilor

Andreea Antonescu a intrat în atenția poliției ieșene în urma unui apel fals la 112, prin intermediul căruia...207

22 feb 00:00MondenRose Adhiambo, mulatra lui Radu Măzăre, s-a înscris la „Gospodar fără pereche”

Între fetele înscrise în cursa pentru inimile celor 8 gospodari de la Pro Tv se numără și Rose Adhiambo. Mulatra...197

22 feb 00:00MondenAndreea Bălan și George Burcea, divorț inevitabil? Ce spune nașul Temișan despre problemele finilor

Săptămâna aceasta, știrile despre divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea au ținut prima pagină a...242

22 feb 00:00MondenLili Sandu a publicat primele imagini cu burtica de gravidă! Silviu Țolu, mesaj romantic pentru viitoarea mămică

Lili Sandu trăiește în prezent una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa, după ce a aflat că va deveni...178

22 feb 00:00MondenCarmen Grebenișan a făcut atac de panică la Asia Express. Proba care i-a pus viața în pericol. „Nu mai țin minte nimic”

Carmen Grebenișan, partenera Alinei Ceușan la Asia Express, a trecut prin momente grele în timpul cursei. Blonda a...172

22 feb 00:00MondenNicole Kidman, probleme din cauza anorexiei? Cât de schimbată e actriţa

Nicole Kidman, în vârstă de 52 de ani, a apărut total schimbată pe platourile de filmare de la ultima producţie...188

22 feb 00:00MondenAndy Garcia este de nerecunoscut! Cum arată la 63 de ani actorul care îl va interpreta pe Constantin Brâncuşi

Andy Garcia, considerat un sex simbol în Hollywood-ul anilor `80-`90, a făcut furori în filme precum Naşul, Pantera...229

22 feb 00:00MondenAlanis Morissette anunţă un turneu european şi lansarea noului său album

Cunoscuta cântăreaţă Alanis Morissette a anunţat vineri cele 13 date de concert ale noului său turneu mondial...152

22 feb 00:00MondenTrupa sud-coreeană BTS a lansat noul album ''Map of the Soul: 7''

Trupa sud-coreeană BTS a lansat vineri noul său album de studio "Map of the Soul:7", care a suscitat o amplă...179

Mapamond
22 feb 00:00MapamondVladimir Putin: Se încearcă 'separarea' Ucrainei de Rusia pentru a elimina un concurent global

Cooperarea ruso-ucraineană irită numeroase ţări, deoarece le creează un concurent global, consideră preşedintele...172

22 feb 00:00MapamondAtacurile de la Hanau relansează dezbaterea despre armele de foc şi radicalizare

Recentele atacuri din oraşul Hanau au relansat dezbaterea din Germania despre necesitatea înăspririi legislaţiei...154

22 feb 00:00MapamondNATO şi Moscova salută acordul între SUA şi talibani

NATO a salutat vineri anunţul referitor la încheierea unui acord între SUA şi talibani, secretarul general al...156

22 feb 17:25MapamondPompeo anunţă că SUA se pregătesc să semneze un acord cu talibanii la 29 februarie

SUA se pregătesc să semneze un acord cu talibanii, condiţionat de o perioadă de reducere a violenţelor în...151

22 feb 00:00MapamondParlamentul Portugaliei adoptă legi permisive privind eutanasia

Parlamentul Portugaliei a adoptat joi mai multe legi care deschid calea către dezincriminarea eutanasiei, informează...163

22 feb 00:00MapamondJulian Assange ar putea solicita azil în Franţa, anunţă avocatul său francez

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, aflat în detenţie în Marea Britanie şi a cărui extrădare a fost cerută de...150

22 feb 00:00MapamondUE condamnă atacul cibernetic comis asupra Georgiei în 2019; Rusia neagă orice implicare

Uniunea Europeană a condamnat vineri atacul cibernetic care a avut loc în octombrie 2019 asupra Georgiei şi s-a...170

22 feb 00:00MapamondSUA: Un deţinut condamnat la moarte a fost executat pe scaunul electric, în statul Tennessee

Un deţinut condamnat în urmă cu peste trei decenii pentru înjunghierea mortală a unui alt deţinut a fost executat...189

22 feb 00:00MapamondUn bărbat a fost înjunghiat într-o moschee din Londra

Poliţia londoneză a anunţat joi arestarea unui suspect după ce un muezin a fost rănit prin înjunghiere într-o...169

22 feb 00:00MapamondCoronavirus - Un cetăţean italian, testat pozitiv în regiunea Lombardia

Un cetăţean italian a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, conform unui comunicat emis vineri dimineaţă de...180

Sănătate
22 feb 16:42SănătateKinetoterapia: ce este și când este necesară

Kinetoterapia, cunoscută și drept kinetologie medicală sau chineziterapie, este atât o formă de terapie, cât și o...164

22 feb 00:00SănătateCum poți estompa petele apărute deasupra buzelor

Sarcina sau îndepărtarea părului facial inestetic cu ceară pot duce, în timp, la sensibilizarea pielii și astfel...164

22 feb 16:37SănătateCafeaua ajută la pierderea kilogramelor în plus?

Noile cercetări arată că doar 4 cești de cafea pe zi te pot ajuta să scapi de surplusul de grăsime. Dacă...164

22 feb 00:00SănătateCe să mănânci dacă ai rinită alergică

Rinita alergică sau febra fânului este denumirea umbrelă pentru un grup de simptome care afectează buna funcționare...159

22 feb 00:00SănătateDiferența între viață și 'neviață'

O durere lombară obișnuită poate ascunde o enigmă a existenței. Asta pentru că nu există boli, cât există...160

22 feb 16:21SănătateRaed Arafat, declarații ALARMANTE privind privatizarea sistemului de sănătate: O vizită la UPU ar putea costa 10.000 de lei!

Previziunile sumbre privind privatizarea sistemului de sănătate sunt confirate de fondatorul SMURD, Raed Arafat....172

22 feb 16:18SănătatePrimăria Sectorului 4 construiește cea mai modernă secție din România, pentru tratarea marilor arși

Urmare a unui parteneriat între Primăria Sectorului 4 și Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar – Arseni”, noua...152

22 feb 16:15SănătateIzolarea nu este o soluție: Epidemia de coronavirus explodează în închisorile din China

Închisorile din China sunt lovite de epidemia de coronavirus. Cel puţin cinci sute de cazuri de infectare cu noul...168

22 feb 16:12SănătateSTUDIU! Privatizarea sistemului de sănătate va ADUCE HAOS: Românii nu vor să își facă asigurare privată de sănătate

Privatizarea sistemului de sănătate va duce la haos. Conform unui studiu, mai mult de jumătate din români nu au şi...592

22 feb 16:11SănătatePână și Rusia dă stimulente financiare părinților care aduc pe lume copii: 7.330 de dolari la prima naștere și aproape 10.000 de dolari la a doua

Rusia încearcă să oprească declinul ratei naşterilor prin ajutoare financiare consistente pentru cei care devin...330