REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Medicul Virgil Musta: O zi de spitalizare poate salva viaţa bolnavilor cu COVID-19

Medicul Virgil Musta: O zi de spitalizare poate salva viaţa bolnavilor cu COVID-19

Replica API 20 august 2020 | 00:00 1020

O zi de spitalizare a pacienţilor care sunt testaţi pozitiv cu COVID-19 le poate salva viaţa, susţine medicul timişorean specialist în boli infecţioase Virgil Musta.

Virgil Musta

Acesta a explicat că acestor pacienţi, în spital, li se administrează imediat tratamente personalizate împotriva bolii, fără de care maladia poate evolua rapid spre forme severe.

Virgil Musta, şeful Clinicii de Boli Infecţioase 2 din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş" Timişoara, a menţionat că că potrivit noilor reglementări legale, orice persoană depistată ca fiind infectată cu noul coronavirus are obligaţia să se interneze minim 24 de ore în spital pentru evaluare, perioadă în care i se fac o serie de analize care arată intensitatea sindromului inflamator şi a tulburărilor de coagulare, acestea fiind principalele mecanisme patogenice ce intervin în COVID-19. În cazul în care analizele sunt în parametrii normali, la solicitare, pacienţii pot merge acasă, în autoizolare, dar Bolnavilor ale căror analize sunt modificate, arătând prezenţa celor două sindroame, li se recomandă să rămână internaţi în spital pentru a începe un tratament specific.

Conform lui dr. Musta, în cazul celei de-a doua categorii de pacienţi, există pericolul ca, în doar câteva ore, boala să evolueze către o formă severă.

"Am avut pacienţi care se simţeau bine, nu aveau simptome de COVID-19 sau erau uşor simptomatici şi au ales să plece acasă. După patru - cinci zile, s-au decompensat rapid şi, din păcate, au ajuns în Secţia de Terapie Intensivă", a declarat, miercuri, Virgil Musta, într-un comunicat, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, elementele care arată că boala poate evolua spre o formă severă sunt limfopenia, creşterea proteinei C reactivă, a feritinei, a lactatului şi a D-Dimerilor.

"Evaluarea făcută pacienţilor simptomatici ne-a permis încadrarea mai exactă într-o formă clinică a bolii, astfel încât terapia să fie personalizată pe forma ei şi pe patogenia existentă şi nu pe boală. Acest lucru ne-a făcut să obţinem rezultate bune în tratamentul pacienţilor cu COVID-19. Mai mult, tratamentele pot fi administrate doar în anumite ferestre de timp. Dacă le depăşim, tratamentul nu mai este la fel de eficient. Cu alte cuvinte, este necesară o evaluare precoce şi administrarea rapidă a unui tratament personalizat", a explicat medicul infecţionist Virgil Musta.

De la începutul pandemiei, în Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Dr. Victor Babeş" Timişoara au fost internaţi 1.089 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. Totodată, s-au înregistrat 90 de decese şi 712 pacienţi vindecaţi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cum e posibil sa obtii simptome grave dupa ce afli ca esti pozitiv si asimptomatic?
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108