REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Ministerul Sănătăţii A UITAT de Constanţa: Spitalul Judeţean nu face parte din cele 15 unităţi care iau bani pentru tratamentul pacienţilor cu infarct miocardic acut

Ministerul Sănătăţii A UITAT de Constanţa: Spitalul Judeţean nu face parte din cele 15 unităţi care iau bani pentru tratamentul pacienţilor cu infarct miocardic acut

Replica API 22 aprilie 2014 | 00:00 140

Directorul medical Avram: De doi ani tot facem demersuri în acest sens şi nici de data aceasta nu am fost incluşi

Directorul medical Avram: De doi ani tot facem demersuri în acest sens şi nici de data aceasta nu am fost incluşi

Ministrul Sănătăţii, social-democratul Nicolae Bănicioiu, a anunţat marţi că 15 spitale care tratează urgenţe cu infarct miocardic acut (AP-IMA) au la dispoziţie 20 de milioane de lei pentru achiziţii de medicamente şi materiale sanitare. "Am deblocat deja o sumă importantă, 157,8 milioane de lei, pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici din secţiile de Anestezie - Terapie Intensivă (ATI) din 79 de spitale care au astfel de secţii. Alte 20 de milioane s-au alocat spitalelor care au nevoie de medicamente şi materiale pentru bolnavii diagnosticaţi cu infarct miocardic acut, internaţi în secţiile de terapie intensivă. Acest program, ca şi cel pentru ATI, erau încă de la începutul anului aprobate de comisiile de specialitate, existand şi prevederea bugetară necesară, dar nu au fost demarate. Acum, pacienţii diagnosticaţi cu infarct miocardic acut vor avea la dispoziţie materiale sanitare necesare pentru instalarea stenturilor în centrele de specialitate", a subliniat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Casa Naţională de Asigurări de Sanătate asigura până în prezent sumele necesare pentru tratarea urgenţelor. Ministrul a precizat că cele două acţiuni prioritare, pentru unităţi sanitare care derulează AP-IMA şi ATI, fac parte dintr-un program mai amplu al Ministerului Sănătăţii, prin care instituţia doreşte realizarea unui obiectiv strategic pentru sănătatea pacienţilor din România: un Sistem Naţional Integrat de management al marilor urgenţe, pre şi intra-spitalicesc. În cadrul acestei strategii vor fi realizate acţiuni similare pentru pacienţii cu traumă si accident vascular cerebral, dar şi pentru cei cu risc de moarte subită. Numai că Ministerul Sănătăţii a uitat complet de judeţul Constanţa, dând o palmă nejustificată peste obrazul pacienţilor, dar şi autorităţilor locale, iar medicii nu îşi explică de ce Spitalul Judeţean nu a fost inclus pe lista celor 15 unităţi din România, în condiţiile în care rata mortalităţii după spitalizare pentru infarct miocardic acut este cu mult sub media naţională.

"Ca de obicei Spitalul Judeţean nu face parte din cele 15 spitale care au primit bani pentru tratamentul pacienţilor cu infarct miocardic acut. De doi ani tot facem demersuri în acest sens şi nici de data aceasta nu am fost incluşi", a declarat, pentru "Replica", dr. Mihnea Avram, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Managerul spitalului, dr. Dănuţ Căpăţână, dar şi preşedintele CJC, Nicuşor Daniel Constantinescu, au anunţat în repetate rânduri că în judeţul Constanţa nu se mai moare de infarct miocardic acut. Departamentul de Cardiologie Intervenţională a fost creat având miza principală intervenţia în infarctul miocardic acut. Menţionăm că "Departamentul Inimii" este finanţat exclusiv din fonduri ale Consiliului Judeţean.

A.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108