REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Ministrul Dezvoltării a ajuns la Cazinoul din Constanța: Vom termina lucrarea în 30 de luni

Ministrul Dezvoltării a ajuns la Cazinoul din Constanța: Vom termina lucrarea în 30 de luni

Replica API 15 ianuarie 2020 | 02:30 864

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ștefan, a ajuns, miercuri, 15 ianuarie, la Constanța pentru preluarea oficială a Cazinoului, în vederea reabilitării și consolidării. De altfel, și primarul Decebal Făgădău a făcut declarații la Cazino, anterior sosirii. Oficialul și-a luat angajamentul că, la sfârșitul lucrărilor, constănțenii vor avea cea mai frumoasă clădire de pe întreg litoralul Mării Negre.

La eveniment sunt prezenți și Bogdan Huțucă, dar și prefectul George Niculescu.

Prezenți sunt constructorul și proiectantul. Aceștia au asigurat că lucrarea va începe imediat ce vor fi obținute avizele. Din partea proiectantului este prezent Constanța Carp, arhitect, și din partea constructorului, inginer Petre Badea. "Ne angajăm că vom finaliza această lucrare în 30 de luni. Noi, ministerul, suntem pregătiți să oferim tot sprijinul necesar", a spus ministrul.

"Așa cum m-am angajat la preluarea mandatului, că mă voi apleca asupra problemelor, mă încadrez în ceea ce mi-am propus. După restaurare vom preda obiectivul municipalității. Nu văd un impediment în finalizarea acestei investiții. MIinisterul are fondurile necesare pentru finalozare", asigură ministrul.

Întrebat de ce nu a fost invitat și Făgădău, acesta din urmă organizând conferința de presă în cursul dimineții, acesta a răspuns."Programul meu e public. Dimineață am avut întâlnire la Guvern cu premierul. N-am invitat pe nimeni. Autoritățile locale pot sprijini antreprenorii. Nu văd un impediment că a făcut conferință de presă", a spus ministrul.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
30 de luni de cand si pana cand?! Pot insemna inca 30 de ani.
2
0
Hai la munca . gata cu vrajeala. Vrem fapte nu vorbe. Ca alde mazare si fagabou neau albit la koaie. Draq de secaturi
4
2
A ajuns miercuri la Constanta. A invatat si munteanul asta ceva de la R Bogdan - cravate colorate si batiste. SI VORBE GOALE. El si cu Fagadau - sacul si peticul. As fi zis Piticul, dar asta sunt amandoi. Vorbe, Vorbe, Vorbe.
1
1
Omu Grinda-interlopul, hotul care fura metri patrati a venit sa se dea mare ,precum el e maharul cu panglica. Bai Grinda-Cracanatule, inca din guvernarea trecuta se semnase contractul. Tu, omu0selfie, turcanca- bau-bau ar trebui sa va legati un pietroi de gat si plonjon in mare. Sa aveti o amintire la Marea Neagra. Ca de minciunile gognate ne-am saturat.
3
2
Hutuca a reusit sa zica ceva sau a ras cum ii este felul?
9
0
30 de luni de zile polare!
5
3
Cand vizitam noi Cazinoul ne dadeau casti. Din poza rezulta ca a cazut ce era de cazut si nu mai e nevoie de ele.
2
2
Bai boule cu "b" mic, nu compara porturile mici cu portul Constanta, Cazinoul putea refacut de mazaroi de peste 15 ani, sa nu mai zic de cacatul lui numit Cagadau, dar ciordeala era pa fata si nu s-a putut, sa fii si tu si ei de litera trei..!
10
2
Poate in 30 de ani.
6
2
In alte tari nu exista centralizarea de la noi, in orasele-port primarii au putere absoluta, la noi primarul nu are competente in port. Primarul trebuie sa se ocupe de administratie, trebuie sa asigure calitatea vietii in limitele orasului, investitiile le fac privatii si asta in funtie de dezvoltarea infrastructurii, apoi nu exista autostrada care sa lege Constanta de UE. Cu toate astea investitiile incep sa se vada, amintesc proiectul Constanta Business Park si investitiile din port.
6
11
Nu-l vad pe Vagadau.Parca zicea ca-l intereseaza restaurarea Cazinoului.Primarul lui peste .
11
2
30 luni?? Poate 30 ani
10
3
30 de luni? daca a zis asa inseamna ca este cel putin 90 de luni
8
4
AI dreptate cu privire la greata de asta. Dar, in rest, esti un tembel care bate campii: si Giurgiu e port. Si Mangalia. Daca au porturi, nu inseamna ca "sunt cele mai dezvoltate" dintr-o tara. Oricare tara. Pentru linistea ta, Le Havre e port. Paris e dezvoltat. Bristol e port. Londra e dezvoltata. Si tot asa.
7
16
Poti sa stai si in cap...nimeni nu te mai alege la Primarie!!! Ne am saturat de tine, intelegi? Tu crezi ca suntem niste copii pe care sa i prostesti cu o bombonica la final??? Constanta este pe locurile din coada clasamentului in toate privintele si nu acolo este locul unui oras port! Ar fi trebuit sa fie cel mai dezvoltat oras si nu uita ca vorbim de cel mai mare port la Marea Neagra! Nu voi mai accepta inca 4 ani cu tine, ai dovedit prostie, cand n ai facut nimic sau ticalosie, acum cand crezi ca ne pacalesti la sfarsit de mandat. Vreau altceva pentru mine si copiii mei!!!
27
7

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108