REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Ministrul Sorin Cîmpeanu, lămuriri despre haosul de la începutul anului şcolar: Toţi elevii vor avea manuale

Ministrul Sorin Cîmpeanu, lămuriri despre haosul de la începutul anului şcolar: Toţi elevii vor avea manuale

Replica API 14 septembrie 2015 | 00:10 206

Anul şcolar începe cu noi scandaluri. După ce structura anului şcolar a fost schimbată peste noapte, peste 10.000 de români riscă să piardă avansurile plătite pentru concediile din străinătate, acuză agenţiile de turism. În plus, mii de elevi încep anul şcolar cu manuale vechi. Într-o intervenţie la România TV, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a dat asigurări că toate deciziile au fost luate în urma unor consultări atât cu elevii şi profesorii, cât şi cu sindicatele din învăţământ.

Întrebat de jurnaliştii România TV de ce a decis atât de târziu schimbarea structurii noului an şcolar, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că "nu este târziu", având în vedere că decizia a fost luată "înainte de începerea anului şcolar".

"În primul rând, nu este târziu, este înainte de începerea anului şcolar. În al doilea rând, nu poţi să consulţi întreaga societate şi să răspunzi şi foarte rapid. Am iniţiat un sondaj de opinie care a arătat că 61% dintre părinţi nu vor să se înceapă anul şcolar mai devreme. Odată stabilit acest lucru, am pus în balanţă mai multe elemente, punctul de vedere al profesorilor şi elevilor pentru că ei sunt beneficiarii primari ai educaţiei. Dacă am stabilit data de începere a anului viitor în 15 septembrie, s-a creat spaţiul necesar pentru a rezolva o altă solicitare imperativă, venită de la elevi şi profesori, anume aceea de a nu finaliza vacanţa de iarnă în 3 ianuarie. Am stabilit că vacanţa se va termina în data de 10 ianuarie. Nu putem să începem şcoala mai târziu şi să o terminăm mai devreme. Asta ar însemna să diminuăm numărul de cursuri. În toată Europa, cu două excepţii, numărul zilelor de cursuri se situează între 190 şi 200. Nu putem să ne aşteptăm la o educaţie eficientă, de calitate, micşorând numărul de cursuri. Orice decizie se ia în urma unor consultări. Consultările durează", a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108