REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Ministrul Sportului: Putem estima că în 13-14 iunie vom avea Liga 1 repornită

Ministrul Sportului: Putem estima că în 13-14 iunie vom avea Liga 1 repornită

Replica API 27 mai 2020 | 00:10 982

Meciurile din Liga 1 de fotbal ar putea fi reluate în weekendul 13-14 iunie, a anunțat ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe. Deocamdată, însă, competițiile sportive se vor desfășura însă fără public, scrie digi24.ro.

Ionuț Stroe

„Putem estima că, dacă evoluția va fi una pozitivă, în 13-14 iunie vom avea Liga 1 repornită”, a spus ministrul.

„Pe 1-2 iunie vom organiza o conferință în care vom prezenta toate regulile pentru repornirea Ligi 1 de fotbal. Joi, la INSP, vom avea o discuție mult mai consistentă în legătură cu aceste scenarii, cu propunerile pe care LPF și FRF le-au avansat deja și vom avea în continuare discuții cu cei doi organizatori de competiții, astfel încât să le avansăm public”, a spus ministrul.

„Va fi un sistem foarte complex de reguli sportive și medicale pentru această competiție. Testarea pentru COVID se va face pentru echipe și pentru toți cei care participă cu 2-3 zile înainte de meci, la fel și pentru ceilalți oficiali, pentru arbitri, pentru delegați, observatori.”, a adăugat el.

Ministrul a mai spus că pe stadioane vor fi delimitate 3 zone: o zonă de securitate interioară – terenul, tunelul de acces și vestiarele, unde vor fi maximum 100 de persoane, o a doua zonă, în tribune, care va fi organizată pentru transmisiile TV și presă și o zonă exterioară, pentru personalul de pază.

Nu va fi permis deocamdată accesul publicului.

„Din păcate, în faza incipientă, competițiile în România vor fi fără public. Dacă lucrurile evoluează în sens pozitiv, probabil că vom ajunge și în acel moment”, a spus Stroe.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108