REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° ConstanÈ›a Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.8° ConstanÈ›a Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Mircea Rednic (Dinamo): La anul vreau să câştigăm campionatul

Mircea Rednic (Dinamo): La anul vreau să câştigăm campionatul

Replica API 11 aprilie 2019 | 00:00 402

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că vrea ca la anul formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare să câştige campionatul, după doi ani în care nu a reuşit să se califice în play-off.

''Mă simt bine, am plăcerea de a merge la antrenamente, asta contează foarte mult, cu mai multă ambiţie, mai ales că am făcut şi ceva promisiuni aseară. E bine, când faci promisiuni, să te ţii de cuvânt. În primul rând de sănătate, pentru că asta e cel mai important, şi în al doilea rând la anul vreau să câştigăm campionatul'', a declarat Rednic, care a împlinit marţi vârsta de 57 de ani.

''Dimineaţa am fost cu băieţii la antrenament, după aceea am ieşit la restaurant, iar seara când am zis că mă liniştesc am avut o mare surpriză, cu suporterii la mine acasă. A fost cea mai frumoasă aniversare a mea'', a mărturisit Rednic.

Tehnicianul s-a arătat optimist în privinţa viitorului: ''E mult de muncă, dar atmosfera e bună''.

''Zenke mai are contract până în vară şi opţiune încă un an, are la dispoziţie meciuri ca să joace, a înscris pentru prima dată, se pregăteşte foarte bine, numai de el depinde dacă o să rămână sau nu. În aceeaşi situaţie sunt şi ceilalţi nou-veniţi. Pentru mine e important ca în momentul în care va începe sezonul următor să am jucători care îşi doresc şi care sunt conştienţi de importanţa campionatului următor, pentru că nu mai avem dreptul să mai facem greşeli. Nu ne-ar ierta nimeni'', a mai spus Rednic.

Dinamo vizează victoria în meciul de vineri, cu Poli Iaşi, în deplasare.

''Meciul de vineri e un meci important, pentru că ne dorim să câştigăm şi să luăm cât mai multe puncte în acest play-out. O să dau şansă mai multor jucători să joace titulari şi vor fi patru schimbări în echipă. Toţi jucătorii sunt pregătiţi, mai puţin Ioan Filip şi Klimavicius, care au ceva probleme de sănătate şi cred că n-o să-i avem cel puţin două meciuri. Intră în lot cei doi nou-veniţi (centralul uruguayan Facundo Mallo şi mijlocaşul albanez Elvis Kabashi, n. red.), care s-ar putea să joace poimâine, plus Christovao, care a terminat suspendarea. Am concurenţă, am lot...'', a declarat Mircea Rednic.

Antrenorul echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare e conştient că meciul din Copou nu va fi uşor: ''Toată lumea se mobilizează când vine Dinamo, obiectivul lor e doar să-i bată pe Dinamo, altceva nu-i interesează''.

Rednic a recunoscut că a primit propuneri de a o antrena FCSB (ex-Steaua), dar nu o va pregăti niciodată pe rivala de o viaţă: ''Îl apreciez pe Mihai Stoica, e un om de fotbal, respect clubul Steaua, dar acolo nu pot să antrenez niciodată. Îi mulţumesc că m-a propus acolo, au fost şi ceva discuţii, dar la vremea respectivă eu am fost foarte clar. E un subiect închis. A fost de două ori această situaţie, dar nu are nicio importanţă''.

În viziunea lui Rednic, Liverpool este principala favorită la câştigarea Ligii Campionilor: ''În Champions League, favorita mea e Liverpool, eu ţin cu Real Madrid, dar au părăsit competiţia. Liverpool o să fie o candidată serioasă pentru câştigarea trofeului''.

Team managerul Ionel Dănciulescu are altă favorită: ''Juventus e favorită şi apoi Manchester United, dar, din păcate, nu-i văd prea bine în dubla asta cu Barcelona''.

Dinamo o va întâlni pe Poli Iaşi, vineri, de la ora 21:00, în deplasare, în etapa a cincea a fazei play-out a Ligii I de fotbal.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
O sa luati campionatul cand pe cotacul meu se vor aseza sapte porumbei batand din aripi.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108