REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Moarte cumplită: electrocutat în timp ce se afla la pescuit

Moarte cumplită: electrocutat în timp ce se afla la pescuit

Replica API 8 septembrie 2014 | 00:00 312

Tragedie în zona ecluzei Agigea

Tragedie în zona ecluzei Agigea

Tragedie în zona ecluzei de la Agigea! Dacă în noaptea de 3 spre 4 septembrie, un pensionar, în vârstă de 65 de ani, a fost la un pas de a-şi pierde viaţa, căzând în canal în timp ce se afla la pescuit, iată că acum un alt bărbat nu a mai avut norocul să fie salvat. Tragedia a fost descoperită sâmbătă, 6 septembrie, în jurul orelor 15.50, de către o persoană care trecea pe malul Canalului Dunăre Marea Neagră, în zona ecluzei de la Agigea. Atunci a zărit un trup inert, care părea să fie electrocutat. A sunat imediat la 112, cadrele medicale ajungând numaidecât. Însă, din nefericire, nu au mai putut face nimic pentru el, decât să-i constate decesul. Bărbatul, de 55 de ani, din municipiul Constanţa, C.I., se afla la pescuit în zonă, acolo unde tot mai mulţi merg în ultima perioadă auzind că "trage chefalul", însă a atins cu undiţa, care era din fibră de carbon, cablurile de înaltă tensiune. Decesul a survenit imediat. Trupul neînsfleţit a fost depus la morgă, în vederea efectuării necropsiei. Reamintim că, în noaptea de marţi spre miercuri (3 spre 4 septembrie), în jurul orelor 2.00, o persoană a căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră, în zona Podului Agigea, la kilometrul 6, lângă fosta rampă de descărcare pietriş. Ajunşi la faţa locului, pompierii l-au depistat pe bărbat, fiind vorba de Dumitru M., de 62 de ani, pe care l-au scos la mal. Acesta se afla în şoc hipotermic, a fost transportat la spital, unde a rămas internat, starea lui de sănătate fiind una bună. Vârstnicul, care este pensionar, domiciliat în Constanţa, le-a spus poliţiştilor că se afla la pescuit şi că a alunecat.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108